Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 7 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Pacienţi transferaţi la alt spital, după ce UPU Bagdasar-Arseni a fost inundată

449
sursa foto: Libertatea
sursa foto: Libertatea

Şase pacienţi internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni au fost transferaţi la Spitalul Sfântul Ioan, după ce Unitatea de Primire a Urgenţelor a fost inundată în urma ploilor de joi seara, potrivit Libertatea.

„În jurul orei 21:20, în spaţiul dedicat Urgenţelor Minore, precum şi în cel al Izolatorului din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a SCUBA, s-a observat o infiltrare masivă de apă, din tavan. Consolele de oxigen şi gaze au fost inundate. Pentru siguranţa pacienţilor şi a personalului a fost întrerupt curentul electric. Pacienţii aflaţi în UPU (6 persoane) au fost transferaţi la ‘Sf. Ioan’, iar celelalte urgenţe, cu excepţia Stemi, au fost redirecţionate. Împreună cu reprezentanţii Primăriei Sector 4 evaluăm din punct de vedere tehnic situaţia şi vom reveni cu informaţii”, precizează oficialii Spitalului Bagdasar-Arseni.

UPU Bagdasar-Arseni a fost inaugurată în urmă cu doi ani, iar investiţia a costat 3,5 milioane de euro.

sursa foto: Libertatea

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

pe același subiect

Peste 200 de liceeni din Capitală au primit lecții de prim ajutor | FOTO: ASSMB
ArticoleEducațieSănătateȘtiri

Peste 200 de liceeni din Capitală au primit lecții de prim ajutor

Peste 200 de liceeni din Capitală au învățat cum se acordă prim...

Măsuri anti-caniculă. Cișmele cu apă potabilă, în Sectoarele 2 și 6. FOTO: PS6
ArticolePrimărieȘtiri

Cişmele cu apă potabilă, în sectoarele 2 și 6. Lista locaţiilor

Câteva zeci de cişmele cu apă potabilă sunt amplasate în sectoarele 2...

Apa Nova | Furnizarea apei reci se întrerupe pentru lucrări de modernizare. Care sunt zonele afectate. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Apa Nova | Furnizarea apei reci se întrerupe pentru lucrări de modernizare. Care sunt zonele afectate

Furnizarea apei reci de la Apa Nova se întrerupe pentru lucrări de...

20 ani de Bucharest Pride. Programul marșului de pe Calea Victoriei. Foto: Pride 2024/ Andreea Tudor
ArticoleEvenimentȘtiri

20 ani de Bucharest Pride. Programul marșului de pe Calea Victoriei

Cea de-a douăzecea ediție a marșului Bucharest Pride revine sâmbătă, 7 iunie,...