Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 11 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
SănătateȘtiri

Ministerul Sănătății: crește numărul și categoriile de persoane testate

127

S-a schimbat algoritmul de testare Covid-19. Încă alte opt categorii de oameni vor fi testate pentru noul coronavirus, printre care personalul de îngrijire din cămine de bătrâni, hemodializații și gravidele aflate în carantină sau autoizolare. Există în prezent 54 unități care au în dotare aparate de testare RT PCR, însă numărul de testări continuă să varieze drastic de la o zi la alta. Ministerul Sănătății spune că e normal.

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a aprobat astăzi creșterea numărului de persoane testate. Comisia pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID 19 a stabilit includerea în prioritățile de testare a unor categorii de pacienți cu risc mare de forme severe și deces. Astfel, s-a aprobat testarea, suplimentar, pentru:

  • Pacienți înainte de procedura de transplant (asimptomatici) și donatorii de organe, țesuturi și celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant — 2 teste la 24 de ore interval;
  • Pacienți asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos la internare in spital — 2 teste la 24 de ore interval;
  • Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie — de 2 ori pe lună;
  • Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive;
  • Hemodializați simptomatici;
  • Hemodializați asimptomatici contacți cu caz confirmat, 2 testări, la 6-7 zile interval intre ele; pe durata acestei perioade aceștia vor fi dializați în sesiuni separate de restul pacientilor;
  • Gravidele asimptomatice care se află în carantină/izolare la domiciliu sau au fost contact apropiat cu un caz confinnat;
  • Personalul de îngrijire din cămine de bătrâni — de 2 ori pe lună.

Totodată s-a hotărât că unitățile sanitare pot stabili protocoale de testare prin tehnici de RT-PCR, suplimentar, pentru personalul sanitar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant, care pot fi realizate cu resurse proprii în laboratoarele pe care le dețin sau în alte laboratoare.

La momentul de față, numărul de testări pe care le face statul român variază extrem de mult de la zi la zi. De exemplu, pe 4 aprilie au fost testate 4435 de persoane, iar în ziua următoare numărul aproape s-a înjumătățit – 2531 teste. Am luat legătura cu reprezentații Ministerului Sănătății pentru a obține o clarificare cu privire la această discrepanță. Răspunsul nu a fost unul foarte clar: „numărul testărilor este normal să varieze, având în vedere că nu este o cifră fixă.

Totodată, ni s-a comunicat că în prezent există 54 unități care au în dotare aparate de testare RT PCR pentru stabilirea diagnosticului de sindrom respirator acut sever determinat de noul Covid 19, iar bugetul alocat este de 29,033,000 mii lei.

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Meteo Bucureşti. Vreme bună de plimbare. FOTO: FB / Parcul Herăstrău
ArticoleȘtiri

METEO BUCUREŞTI | Weekend cu şanse slabe de ploaie şi cu temperaturi în creştere

Meteo: Temperatura va creşte uşor sâmbătă, faţă de vineri, în Bucureşti, iar...

Ediția de primăvară a Nopții Dansului, pe Calea Victoriei, sâmbătă, 13 aprilie. FOTO: Arhiva
ArticoleCulturăȘtiri

Noaptea Dansului, ediția de primăvară, pe Calea Victoriei, sâmbătă

Calea Victoriei se deschide pentru Noaptea Dansului, ediția de primăvară, pe 13...

Musicalul „My Fair Lady”, la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, pe 3 mai. FOTO: opereta.ro
ArticoleCulturăȘtiri

Musicalul „My Fair Lady”, la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, pe 3 mai

Musicalul „My Fair Lady”, de Frederick Loewe, se joacă la Teatrul Național...

Târgul de Florii, în Parcul IOR, in perioada 11-13 aprilie. FOTO: PS3
ArticoleDiverseȘtiri

Târgul de Florii din Parcul IOR, în perioada 11-13 aprilie

Bucureștenii sunt așteptați între 11‑13 aprilie la Târgul de Florii din Parcul...