Schimbarea condițiilor de acordare a ajutorului pentru refugiații ucraineni impune participarea la cursurile școlilor românești măcar ca audient. Buletin de București vă prezintă povestea câtorva copii care au încercat să se integreze în școlile românești și să învețe limba română ăn sistemul de stat și a aflat care sunt nevoile lor și ce ar putea face statul ca să îi ajute mai mult să se integreze.
Misha are 9 ani și a ajuns prima dată în România pe 3 martie 2022. A venit din Odesa împreună cu mama lui. De trei luni merge la școala Elena Văcărescu din centrul Capitalei. Este singurul ucrainean din clasă, dar nu s-a speriat de asta. Îi plac foarte mult lecțiile de artă, engleză, spaniolă, matematică și educație fizică, care nu necesită cunoașterea limbii române.
„Îmi place atmosfera psihologică sănătoasă din clasă”, spune mama lui care este extrem de încântată de școala românească. Recunoaște că Misha are dificultăți la lecțiile de limba română propriu-zisă, precum și la istorie.
„Este interesat, dar nu înțelege mare lucru. Norocul lui este că profesoara îl ajută foarte mult să se integreze. Vorbește limba engleză și la fel și colegii săi de clasă, astfel că aceștia îi traduc momentele de neînțeles la lecții, atunci când au ocazia”, mai explică mama lui.
Chiar dacă se consideră norocoasă că a găsit o școală în care Misha să se simtă acceptat și ajutat, mama lui e îngrijorată că băiatul studiază ca audient și nu îi este clar cum va fi certificat la sfârșitul anului că a participat la cursurile unei școli.
„Nu există o procedură transparentă și clară pentru trecerea la statutul de elev cu acte în regulă. Am trimis o solicitare adresată inspectoratului, dar nu a ajutat la clarificarea situației, iar asta înseamnă că nu știu dacă anul viitor va putea fi acceptat în clasa a cincea”, explică Masha.
Din cauza statutului și a situației neclare cu studiile de anul viitor, femeia a decis să își pună fiul să își continue studiile în paralel la o școală ucraineană online, unde îi este clar că va primi un certificat și va fi transferat în clasa următoare.
Masha, mama lui Misha, este unul dintre ucrainenii care și-a propus să rămână în România. „Cel puțin deocamdată”, zice ea. Și-a găsit un loc de muncă aici, iar fiul ei frecventează deja școala. Teoretic se încadrează în cerințele autorităților pentru a primi ajutor până la final de an. Norocul fiului ei a fost că știe engleza și că ceilalți știu și ei și îl ajută.
Spune că i-ar fi fost mult mai ușor dacă ar fi existat traducător de ucraineană sau cu un profesor care să știe limba lor. Crede că, astfel, numărul copiiilor ucraineni din școlile rom de stat ar fi fost mult mai mare. În general, eu am un loc de muncă aici, iar fiul meu frecventează cursurile de limba română organizate de autorități la școală.
„Nu-mi pot imagina cum se vor adapta copiii care nu cunosc limba engleză”, concluzionează Masha.
O altă dificultate este și din cauza faptului că orele de curs în școlile românești se termină foarte devreme, iar o mamă care lucrează nu are posibilitatea de a-și lua copilul. Pentru femeile ucrainene care se află aici cu copiii fără ajutorul unei bunici sau al unei prietene și fără posibilitatea de a avea o bonă, aceasta este o problemă reală.
Chiar dacă lucrează cu jumătate de normă, de la ora 8:00 la 12:00 până când școala este deschisă, multe nu își permit un afterschool.
„Femeile ucrainene obțin cele mai mici poziții, fără cunoașterea limbii, nu pot plăti pentru ceva extra școală”, explică femeia.
Din punctul ei de vedere, cea mai bună opțiune este de a studia în aceeași școală conform programului în limba română în prima jumătate a zilei și în ucraineană cu profesori ucraineni în a doua jumătate a zilei. În această a doua parte a zilei, ar ajuta lecții suplimentare de învățarea limbii române.
„Un astfel de program ar ajuta copiii să se integreze fără stres, iar mamele să lucreze normal cu normă întreagă. Este clar că acest lucru nu se poate face peste tot, dar în locurile unde sunt mulți copii ucraineni, cum ar fi București, Constanța sau Brașov, câteva astfel de școli ar putea rezolva problema”, mai spune Masha.
Nu la fel de optimistă este Katerina. Ea nu a vrut ca cei doi copii ai ei să meargă la o școală românească fără pregătire și cunoaștere a limbii.
„Cum poate un copil să înțeleagă programul dacă la școală nu se vorbește ucraineană și nimeni nu îi traduce sensul cuvintelor și al programului?”, se întreabă femeia.
Femeia spune că toți copiii sunt speriați, nu înțeleg nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor.
„Copiii noștri au trecut printr-un stres enorm din cauza războiului. De ce să le violăm psihicul cu faptul că trebuie să înțeleagă sau să învețe o limbă străină într-un timp extrem de scurt?”, se mai întreabă femeia.
Ea a încercat să-și ducă cei doi băieți la o școală ucraineană organizată de ONG-uri. A fost, de altfel, și motivul pentru care s-a mutat din provincie în București.
„Era departe de casă. mult timp ar fi fost pierdut în drumuri până la școală și înapoi așa că am luat decizia să studieze cuprofesorii nostru online. Copiii mei au profesori ucraineni foarte buni. Ei studiază online și cu antrenorul său de șah.”, explică Katerina.
Ea crede că a forța toți copiii ucraineni să se înscrie în școlile românești este o idee nebunească pentru că majoritatea ucrainenilor așteaptă să se întoarcă acasa, cei care vor cu adevărat să se integreze și merg la școlile românești sunt cei care au pierdut totul – casă, familie.
Acest material a fost realizat cu ajutorul unei burse în cadrul proiectului „Educația media – instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) – Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în parteneriat cu UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția UNICEF.
