Mama unui copil adolescent cu autism încearcă de mai multe luni să găsească ajutor medical în România. Mirajul programului 50/20 pentru care femeia a venit la București s-a terminat după ce s-a trezit în stradă.
Alena Myronova, Olena pentru prieteni, este din Odesa. A decis să plece din orașul ei în aprilie 2022, a doua zi după atacul cu rachete când a fost lovită o clădire rezidențială. Edificiul nu era departe de locul în care locuia Aliona, iar evenimentul a făcut-o să își facă bagajele și să plece către un loc mai sigur cu copilul ei, Kuzma – un adolescent bolnav de autism și cu o nepoată. Era imperios necesar să găsească un loc unde bombele nu i-ar afecta viața, a ei și a copilului care avea nevoie de liniște și tratament.
A stat mai întâi în Bulgaria pentru că i s-a părut că va fi mult mai ușor cu limba și cu alfabetul slavon. În septembrie, pentru că aflase de programul 20/50 care i-ar fi făcut viața mai ușoară, s-a mutat în România. La început, lângă Constanța, la Lazu unde a locuit până în martie 2023. La jumătatea lunii, și-a făcut bagajele și a plecat spre București. Nu mai primise bani din programul 50/20 de multă vreme, plus că spera ca în Capitală să poate avea acces la tratament medical pentru fiul ei.
Acesta era, conform standardelor medicale ucrainene încadrat în gradul unu de handicap, invalid din grupa unu). În plus, mai are și grija fetei de 14 ani al cărei tată, marinar, e plecat de mamă, iar a cărei mamă fusese decăzută din drepturi.
Visul de a primi ajutor la București s-a spulberat curând. A încercat să se înscrie le un medic de familie, dar a reușit să găsească doar un loc pe listele de așteptare. A aflat de la situația dificilă de acces la serviciile medicale de la alți ucraineni – medicii de familie au probleme cu decontarea serviciilor pentru refugiați și de aceea nu au extrem de multă disponibilitate.
De când e aici, nu a reușit să aibă acces nici măcar la un control general, dar a aflat că, pentru a beneficia de servicii medicale pentru fiul său, ar trebui să îl scoată din sistemul medical ucrainean și din registrul persoanelor cu dizabilități din Ucraina în vederea înscrierii în România, ceea ce nu își dorește pentru că speră ca într-o zi să se întoarcă acasă.
În București au trăit mai întâi prin programul 50/20. Când au început zvonurile că programul se va schimba, Aliona a inițiat discuția cu proprietarul locuinței despre viitorul ei locativ.
Au ajuns la o înțelegere ca acesta să nu achite datoria pe care o are pentru cei 20 de lei de persoană pe care proprietarul i-ar fi primit pentru mâncare plus o sumă modică pe care Aliona o va adăuga în schimbul permisiunii de a sta în apartament. Înțelegerea nu a ținut la nesfârșit.
La un moment dat ceva s-a schimbat radical și proprietarul a început să îi scrie amenințări Alionei prin WhatsApp și să îi spună că o va da afară. Femeia spune că s-a speriat, mai ales că mesajele de amenințare veneau, de cele mai multe ori, la miezul nopții. Într-una din nopți, la două dimineața, după un astfel de mesa, și-a făcut bagajele și a plecat din locuința care le fusese casă timp de câteva luni.
Câteva zile, a locuit la niște ucraineni pe care i-a întâlnit la Romexpo, locul de unde și-a luat mâncare în ultimele luni și a reușit să supraviețuiască. Apoi a căutat un adăpost din cele oferite de ONG-uri sau de către municipalitate.
Dificultatea era că, din cauza nevoilor specifice ale fiului ei, avea nevoie de o cameră separată, iar majoritatea celor din adăposturi ersu pentru 4-8 persoane. A ajuns la Carusel care o găzduiește, îi oferă intimitate și voluntarii de aici au și ajutat-o să își mule lucrurile. În plus, a fost ajutată cu consiliere juridică în privința amenințărilor proliferate de proprietar și se gândește serios să se adreseze poliției, chiar dacă îi este teamă încă de acesta și de momentul în care va trebui să de ochii cu el să îi restituie cheile.
Aliona lucrează online și e contabilă-șefă. Deși visează să se întoarcă în Ucraina e conștintă că nu va putea face asta până se va termina raăboiul. Traumele alarmelor și ale bombrlor nu ar face altceva decât să îi traumatizeze și mai mult copilul autist.
Acest material a fost realizat cu ajutorul unei burse în cadrul proiectului „Educația media – instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) – Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în parteneriat cu UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția UNICEF.
