Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 13 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

5.000 de mașini vechi din Sectorul 6 pot intra în Programul „Rabla Local”

378

Primăria Sectorului 6 anunţă că va solicita finanţarea maximă pentru programul „Rabla Local”, ceea ce înseamnă fonduri pentru 5.000 de rable de pe raza sectorului.

Pe lângă banii proveniți de la Ministerul Mediului, care reprezintă 80%, autoritatea locală contribuie cu 20%. Asta înseamnă că valoarea contribuţiei Primăriei Sectorului 6 se ridică la 3 milioane de lei.

„Fiecare beneficiar va primi în schimbul predării rablei 3.000 de lei, fără a fi obligat să folosească stimulentul la cumpărarea unei mașini noi. Singura condiție este că timp de 3 ani de la obținerea banilor nu va putea cumpăra o mașină cu o normă de poluare mai mică de Euro 5”, precizează oficialii PS 6.

Cine se poate înscrie

Programul se adresează doar persoanelor fizice, care trebuie să respecte următoarele condiții:

  • Să aibă domiciliul sau reședința în Sectorul 6;
  • Să dețină un autovehicul uzat, cu o vechime mai mare sau egală cu 15 ani și cu o normă de poluare EURO 3 sau mai mică. Mașina să fie înmatriculată pe numele solicitantului de cel puțin 5 ani și să fie în evidențele fiscale ale primăriei;
  • Să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuților către bugetul local și cel de stat;
  • Să nu aibă condamnări definitive pentru infracțiuni împotriva mediului;
  • Să nu folosească aceeași mașină pentru a obține alte finanțări din alte programe.

Care sunt etapele programului

  • Perioada 21-28 aprilie este alocată înscrierii primăriilor în program;
  • Apoi, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) publică lista unităților administrativ-teritoriale participante și deschide aplicația pentru cetățeni;
  • Proprietarii de mașini vechi se înscriu online în aplicația AFM. În momentul în care s-a atins numărul de 5.000 de solicitanți, lista este trimisă de către AFM primăriei Sectorului 6;
  • Solicitanții încarcă online documentele în aplicația portal.primarie6.ro, la secțiunea „Cerere Rabla Local”, și completează câmpurile cu datele personale, conform ghidului AFM;
  • Merg cu mașina la casat, vor primi un cupon, în baza căruia vor semna cu Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale (DGITL) Sector 6 contractul de finanțare. Banii îi vor primi în cont de la DGITL.

Autor

pe același subiect

Câți brazi de Crăciun au colectat primăriile de sector, după sărbători. FOTO: PS2
ArticolePrimărieȘtiri

Câți brazi de Crăciun au colectat primăriile de sector, după sărbători

Brazi de Crăciun, colectați de autoritatea locală.După sărbătorile de iarnă, primăriile de...

DGASMB | Cursurile de digitalizare pentru seniori continuă și anul acesta. FOTO: DGASMB
ArticoleȘtiri

DGASMB | Cursuri gratuite de digitalizare pentru seniori și anul acesta, în trei centre de zi

Cursuri gratuite de digitalizare pentru seniori și în anul 2026. DGASMB anunță...

Ce program au teatrele și instituțiile din subordinea PMB, de Ziua Culturii Naționale. FOTO: Arhiva
ArticoleCulturăȘtiri

Ce program au teatrele și instituțiile din subordinea PMB, de Ziua Culturii Naționale

De Ziua Culturii Naționale, instituțiile de cultură, din subordinea Primăriei Generale, au...