Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Sectorul 5 | Proiect de construire de noi locuințe sociale, pentru tineri și pentru specialiști

317

Pe masa consilierilor generali ai Capitalei se află un Proiect de Hotărâre care propune schimbarea destinației unui imobil din Sectorul 5, de pe Șoseaua Viilor numărul 52 în „imobil cu funcțiunea locuințe sociale, locuințe pentru tineri, locuințe pentru specialiști, precum și alte clădiri de utilitate publică”.  Decizia va fi luată în ședința de joi.

Este vorba despre un teren cu o suprafață de aproximativ 16300 mp care, în momentul de față, servește ca spațiu în care Administrația Domeniului Public Sector 5 și SC Amenajare Edilitară și Salubrizare SA efectuează activități de întreținere, reparare și garare a utilajului de transport. Spațiul a servit în acest fel încă din 2001, de când a fost dat de către Consiliul General în administrația Primăriei Sectorului 5.

Prevederile hotărârii vor fi îndeplinite de Primarul Interimar al Sectorului 5, prin aparatul de specialitate și Direcția Generală de Administrare a Domeniului Public și Privat. 

Potrivit referatului de aprobare, „asigurarea clădirilor de locuit pentru situațiile sociale reprezintă un pilon important al dezvoltării” deoarece „autoritățile locale au și obligații referitoare la asigurarea tuturor măsurilor necesare pentru crearea unui mediu adecvat desfășurării activității educaționale”.

Mai mult decât atât, conform raportului de specialitate al proiectului, există o nevoie „absolut necesară” a creșterii capacității de locuit:

„Necesitatea acestei decizii rezidă din faptul că la nivelul Sectorului 5 numărul locuințelor sociale disponibile în raport cu nevoile locuitorilor este insuficient iar intervenția autorităților locale în vederea capacității de locuit este absolut necesară (…)”

Sursă fotografie: unsplash.com

pe același subiect

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani

O nouă cartelă magnetică de colecție a fost emisă de Metrorex, cu...

Activitatea RAR este blocată în toată țara. Foto RAR
ArticoleEvenimentȘtiri

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la București

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la...

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi. FOTO: mobilitate.eu
ArticoleȘtiriTransport

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Cu aceasta ocazie, TPBI...