Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedȘtiri

Clotilde Armand îl execută silit pe Daniel Tudorache. Vrea să-i vândă diamantele

271

Clotilde Armand îl execută silit pe Daniel Tudorache pentru 15.000 de lei. Fostul primar al sectorului 1 a pierdut două procese cu actualul edil și a instanța a decis că trebuie să plătească cheltuielile de judecată. Pentru că nu a plătit, Clotilde Armand a mers din nou în instanță și a cerut executarea sa silită.

,Primul proces între fostul și actualul edil al sectorului 1 a început în 2020. Daniel Tudorache a solicitat, în instanță, ca Clotilde Armand să șteargă postările de pe Facebook în care îl acuza de furt. A cerut și despăgubiri de 113 milioane de lei. A pierdut însă procesul, după ce cererea sa de chemare în judecată a fost respinsă și i s-au imputat cheltuielile de judecată de 5000 de lei.

În cel de-al doilea proces, Daniel Tudorache a renunțat la judecată dar a fost obligat de instanță să plătească 10.000 de lei cheltuieli de judecată.

Pentru că nu a achitat acești bani, Clotilde Armand a cerut executarea sa silită și a primit încuviințarea instanței.

A încercat să mă intimideze, nu i-a mers. Instanța mi-a dat mie dreptate, postările sunt și acum pe rețeaua de socializare, rămâne cum am stabilit: „primar PSD + firmă PSD = LOVE.”

Săptămâna aceasta am cerut magistraților executarea silită al lui Dan Tudorache prin toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, a obligaţiilor înscrise în titlurile executorii, precum şi pentru cheltuielile de executare silită. Judecătoria Sectorului 1 au admis ieri cererea. Dacă nu are bani în conturi, executorul judecătoresc o să-i vândă diamantele sau o să-i pună proprire pe salariul de parlamentar.

Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook

Daniel Tudorache a cumpărat diamante de 2 milioane de euro

Pe 21 octombrie, DNA a anunțat că Daniel Tudorache și Marian Vanghelie sunt urmăriți penal, alături de alte 54 de persoane într-un dosar privind achizițiile din pandemie. Achizițiile supraevaluate ar fi vizat tablete pentru elevi (75.500 bucăți), dar și produse necesare în perioada pandemiei de COVID-19, respectiv nebulizatoare de biodecontaminare (1200 bucăți) și termoscannere (200 bucăți).

Fostul edil, este cercetat și în alt dosar în care este acuzat că a spălat sume mari de bani primite ilegal cumpărând obiecte și servicii de lux.

Între 2008-2018, perioadă în care Daniel Tudorache ar fi realizat venituri licite totale de 605.782 lei, conform procurorilor DNA, există suspiciunea că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de spălare a banilor constând în:

  • depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soții și al menajerei, în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 2.990.000 lei și 235.000 euro;
  • achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 lei, sume plătite de asemenea în numerar;
  • acordarea unui împrumut unei persoane, tot în numerar, în cuantum de 920.000 de euro, prin intermediul fostei soții;
  • achiziționarea de bijuterii, inclusiv diamante, a căror valoare urmează a fi stabilită (au fost identificate facturi fiscale pentru o serie de bijuterii, printre care: un inel în valoare de 58.500 de euro, un set de bijuterii în valoare de 64.225 USD, un inel cu diamant în valoare de 80.000 euro și un diamant de 190.000 de euro (avans 35.000 de euro), un inel de 65.000 euro, un set cercei și lănțișor cu pandantiv în valoare de 11.200 de euro, etc.);
  • achiziționarea de acțiuni la un club de fotbal, prin intermediul fostei soții;
  • asocierea în participațiune cu o societate privată cu suma de 640.000 de euro, tot prin intermediul fostei soții, toate acestea cu fonduri cu privire la care există suspiciunea că sunt provenite din infracțiuni”.

CITEȘTE ȘI:

Vanghelie și Tudorache, urmăriți penal pentru achiziții în pandemie. DNA estimează “foloase necuvenite” de aproape 14 milioane de euro

Dezinfectantul neconform din școli. Afacerea de 17 milioane de lei dintre Economat Sector 5 și apropiații lui Marian Vanghelie

Diamantele lui Daniel Tudorache ar valora aproape două milioane de euro

pe același subiect

Daniel Băluţă la ceremonia de învestire. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (III)

Daniel Băluţă este al treilea primar care răspunde iniţiativei Buletin de Bucureşti...

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...

Măsuri de siguranță pentru alegerile prezidențiale. Ministerul de Interne scoate pe teren peste patru mii de cadre.FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Măsuri de siguranță pentru alegeri. Ministerul de Interne scoate pe teren peste patru mii de cadre

Peste patru mii de cadre ale Ministerului de Interne vor monitoriza alegerile...

Târg de Crăciun pe esplanada Operei Naţionale. FOTO: PS5
ArticoleȘtiri

Târg de Crăciun pe esplanada Operei Naţionale

Un alt târg de Crăciun va fi deschis în perioada 2 –...