Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Saturday , 18 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Sector 6 | O nouă creșă de stat a primit autorizație de construire
PrimărieȘtiri

Sector 6 | O nouă creșă de stat a primit autorizație de construire

189

Primăria sectorului 6 a semnat autorizația de construire pentru o nouă creșă, situată în bulevardul Iuliu Maniu 11B, Militari, cu o capacitate de 70 de copii. Lucrările vor începe în partea a doua a acestui an.

Finanțarea proiectului de 14 milioane de lei a fost făcută prin Programul Național de Redresare și Reziliență, iar lucrările vor fi derulate de către Compania Națională de Investiții. În același mod, urmează să se mai facă o creșă în bulevardul Timișoara 89.

Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic au fost realizate de primărie, iar demersurile pentru identificarea terenului au fost făcute de viceprimarul Mihaela Stefan, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a primarului Ciprian Ciucu.

Identificarea unui teren viabil pentru a construi o creșă este unul dintre pașii cei mai grei, deoarece este nevoie de un spațiu destul de mare, dar care să se afle în zone aglomerate, unde este cerere.

„Este foarte greu să faci creșe fiindcă nu mai este teren în zonele foarte populate. Nu poți să faci creșe oriunde. Nu poți să faci o creșă în spatele Lacului Morii, unde este teren, că nu se duce nimeni să ducă copilul acolo, trebuie să faci creșă acolo unde ai locuire”, a explicat Ciucu, potrivit Hotnews.

Sectorul 6 stătea, statistic, cel mai prost din punctul acesta de vedere: 670 de copii au rămas pe listele de așteptare pentru anul pre-școlar 2022-2023, urmat de Sectorul 5, unde 560 nu au prins loc. Potrivit Hotnews, peste 2000 de copii din București nu au prins loc la creșă.

De mai bine de jumătate de an primarul Sectorului 6 încearcă să adreseze problema numărului mare de copii care nu au prins loc la o creșă de stat.

Sunt soluții de genul acesta, cum facem noi, trecem PUD-uri la vot dacă fac infrastructură socială, creșe, școli, grădinițe. Noi cerem ca ei să își asume și astfel de infrastructură. Este cea mai bună politică, deoarece aceste facilități sunt dezvoltate gratuit, pe banii dezvoltatorilor, și apoi dacă doresc, ni le pot da nouă, să le punem în sistemul public”, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Sursă fotografii: Facebook Ciprian Ciucu

pe același subiect

ArticoleȘtiri

Primăria Generală, deschisă de Noaptea Muzeelor

Primăria Capitalei se alătură evenimentului „Noaptea Muzeelor 2024”, pentru al patrulea an consecutiv, se...

ArticoleȘtiri

„Prima Evadare“, ultima zi de înscrieri. Cursa de ciclism cross country din Ilfov începe duminică

Maratonul de ciclism „Prima Evadare“ va avea loc duminică între ora 09:00...

ArticoleȘtiri

„Roaba de Cultură”, un nou sezon de evenimente în aer liber

„Roaba de Cultură”, spațiul de recreere urbană din București, deschide sezonul de...