Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 23 November 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Casa Petrescu va fi achiziționată de Primăria Sectorului 1 și transformată în centru educațional multifuncțional 

283

Una dintre clădirile emblematice ale Bucureștiului, casa Petrescu, va fi achiziționată de către Primăria Sectorului 1 și transformată în centru educațional multifuncțional. 

Clădirea, ce se află pe Calea Griviței nr. 115-117, este inclusă în Lista monumentelor istorice. Casa ar urma să fie cumpărată de către Primăria Sectorului 1, după ce astăzi, Consiliul Local al Sectorului 1 a votat proiectul de hotărâre prin care se solicită Consiliului General al Municipiului București împuternicirea expresă a Sectorului 1, în vederea achiziționării acestui imobil și transformarea lui într-un centru educațional. 

Casa a fost construită în anul 1895, de către negustorul Dimitrie Petrescu (1853-1929), fost ucenic la Casa Capșa. Clădirea a găzduit în timpul Primului Război Mondial cunoscutul magazin „Mercur”, iar în anul 1937, magazinul „Popp&Bunescu”, unde se comercializau materiale textile, covoare și perdele.

După naționalizare, în perioada comunistă și la începutul anilor 90, clădirea a fost transformată în magazinul „Alimentara” și într-o circă financiară, potrivit comunicatului transmis de Primăria Secolului 1. Imobilul a fost redobândit în baza Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor clădiri preluate în mod abuziv în perioada comunistă, de către moștenitorii proprietarilor inițiali. 

În ultimele decenii, clădirea nu a fost folosită și a fost lăsată în paragină. În prezent a fost scoasă la vânzare, fiind una dintre clădirile istorice abandonate din București. 

Sursă foto: Pagina de Facebook Clotilde Armand

Autor

pe același subiect

Incendiu cu degajări mari de fum, în Sectorul 5 al Capitalei. FOTO: ISU
ArticoleMain

VIDEO | Incendiu cu degajări mari de fum, în Sectorul 5 al Capitalei. O persoană a fost intubată

Șase persoane au ajuns la spital, astăzi, 22 noiembrie, în urma unui...

Filmul „Wonka”, la Opera Comică pentru Copii. FOTO: OCC
ArticoleCulturăȘtiri

Filmul „Wonka”, la Opera Comică pentru Copii

Copiii se pot bucura, la Opera Comică pentru Copii de filmul „Wonka”...

Secția 18 Poliție Filaret
ArticolePrimărieȘtiri

Secția 18 de la Filaret, extinsă. GCMB votează transferul unui imobil către MAI

Secția 18 de la Filaret urmează să fie extinsă, potrivit unui proiect...