Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Sector 6 – Închirierea spațiilor publice, doar prin licitație publică

144

Primăria Sector 6 a adoptat o măsură care are ca scop transparentizarea proceselor de închiriere a spațiilor comerciale din sector. Închirierea acestora va fi făcută doar prin licitație publică.

Primarul Ciprian Ciucu a anunțat pe pagina sa de Facebook că în momentul de față sunt libere 18 spații, din cele 400 spații aflate în administrația Sectorului 6 oferite spre închiriere. Acestea vor fi scoase la licitație începând de anul viitor. Anunțul privind organizarea licitației se va regăsi din 16 ianuarie pe site-ul Administrației Comerciale Sector 6, la secțiunea Licitații publice.

Spațiile vor fi închiriate pentru o perioadă între doi și cinci ani, la prețuri începând de la 17,70 euro m2, în funcție de locație. 

Aici puteți să găsiți lista spațiilor comerciale ce urmează a fi închiriate prin licitație publică, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 124/24.05.2022.

Această măsură are ca scop descurajarea „pilelor, relațiilor, șpăgiilor și samsarilor”, conform postării lui Ciucu. Pentru a asigura acest lucru, conform Anexei privind regulamentul de desfășurare a Hotărârii Consiliului Sector 6:

Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire Președintele comisiei are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situațiile de natură să determine apariția unui conflict de interese și/sau manifestarea concurenței neloiale. Persoanele care sunt implicate direct în procesul de întocmire a documentației precum și cele implicate direct in procesul de verificare/evaluare a ofertelor nu au dreptul de a fi ofertant sub sancțiunea excluderii din procedura de licitație.
Nu au dreptul să fie implicate în procesul de verificare/evaluare a ofertelor următoarele persoane:
a) soț/soție, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv cu ofertantul, persoană fizică;
b) soț/soție, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv cu persoane care fac parte din consiliul de administrație, organul de conducere ori de supervizare al unuia dintre ofertanți, persoane juridice, terți susținători sau subcontractanți propuși;
c) persoane care dețin parți sociale, parți de interes, acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanți, terți susținători sau subcontractanți propuși sau persoane care fac parte din consiliul de administrație, organul de conducere ori de supervizare al unuia dintre ofertanți, terți susținatori sau subcontractanți propuși

Nu pot fi nominalizate de catre ofertant pentru executarea contractului persoane care sunt soț/soție, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv ori care se află în relații comerciale cu persoane cu funcții de decizie în cadrul entitații contractante.”

Condițiile participării la licitație

Condițiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a participa la licitație, conform Primarului Sectorului 6, sunt:

  • să plătească toate taxele privind participarea la licitație, inclusiv garanția de participare;
  • să depună oferta și cererea împreună cu toate documentele în termenele prevăzute în documentația de atribuire;
  • să aibă impozitele, taxele și contribuțiile către stat plătite la zi;
  • șă nu fie în stare de insolvență, faliment sau lichidare;
  • să achiziționeze caietul de sarcini, care costă 200 de lei.

Conform aceleașisurse, criterile de atribuire sunt următoarele

  • cel mai mare nivel al chiriei ofertat peste prețul minim solicitat pentru chirie/mp/luna fără TVA raportat la suprafața imobilului de închiriat – pondere 40%;
  • cifra de afaceri – pondere 20%;
  • implementarea sistemului de protecție a mediului: ISO 14001 sau echivalent – pondere 10%;
  • dovada că anterior a avut relație contractuală cu Administrația Comercială Sector 6 pentru același imobil
  • pondere 30%.

De exemplu, „Comercianți de brazi, atenție!”

Tocmai ce s-a încheiat o licitație pentru locurile rămase vacante pentru vânzarea de brazi. Participarea la licitație a fost condiționată de achitarea unui pas de 200 de lei și respectarea condițiilor din caietul de sarcini, ce a fost disponibil atât online cât și la sediul instituției.

Licitaţia publică a fost „cu strigare”, adică a presupus prezenţa simultană a tuturor ofertanţilor, faţă în faţă. Aceasta a avut loc la Sala de Şedinţe a Administraţiei Comerciale Sector 6 din Şos. Virtuţii. Licitația a început de la 24-30 lei m2, în funcție mărimea locului disponibil.

Sursă Fotografie: pexels.com

pe același subiect

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani

O nouă cartelă magnetică de colecție a fost emisă de Metrorex, cu...

Activitatea RAR este blocată în toată țara. Foto RAR
ArticoleEvenimentȘtiri

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la București

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la...

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi. FOTO: mobilitate.eu
ArticoleȘtiriTransport

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Cu aceasta ocazie, TPBI...