Primo-Hub, noul centru deschis în Capitală pe Bulevardul Pallady la numărul 37, este produsul cooperării Primăriei București, Asociației Centru Step-by-Step pentru educație și dezvoltare profesională și UNICEF. Acest proiect este dedicat copiilor din comunități vulnerabile din grupa 0-6 ani, români și ucraineni. Metodologia acestui centru are în vedere atât educația propriu-zisă a copiilor cât și nevoile părinților acestor copii.
Astăzi, 6 decembrie, a avut loc inaugurarea acestui proiect. Pe lângă reprezentanții celor 3 instituții care participă la proiect, au fost prezente și o parte dintre familiile ce au apucat să se înscrie în acest proiect. Deși este teoretic prima zi, practic a doua pentru unii, deja „copii și-au găsit locul și sunt foarte implicați”, conform directorului executiv al centrului, Carmen Lică.
Cele 20 de locuri au fost ocupate aproape într-o singură zi. Principala strategie de „marketing”, având în vedere și faptul că publicul țintă sunt persoanele din medii mai izolate, a fost „din vorba în vorbă”. Fără a mediatiza foarte mult acest centru, directorul general al DGASMB a spus că abia ce au adus ieri câteva mămici în vizită, iar astăzi deja cererea este peste capacitatea proiectului actual. Jumătate dintre locuri sunt ocupate de copii români și jumătate de copii ucraineni.
Strategia de „marketing” a fost, deci, să răspundă unei nevoi foarte puternice a părinților din comunitățile vulnerabile de a putea alege ceva mai bun pentru copiii lor. Acest răspuns prompt confirmă și analiza riguroasă a nevoilor comunității care s-a făcut înaintea începerii acestui proiect, conform căreia „9 din 10 părinți spun că nu sunt suficiente centre educaționale” și că „nu au din ce să aleagă”, a mai spus Cosmina Simiean, directorul Direcției de Asistență Socială București.
Cu toate acestea, până în momentul de față mai este în plan un singur centru, în Sectorul 6, la capătul celălalt al Bucureștiului. Cu prima ocazie a unor posibile finanțări, și DGASMB și Primăria Capitalei vor să deschidă noi astfel de centre.
„Asistența socială a fost mereu o Cenușăreasa (în România). Nevoia de a asigura asistență socială e mai mare decât ceea ce oferă statul.”
Viceprimarul Horia Tomescu, în cadrul inaugurării de astăzi.
Ca un părinte să poată alege ce e mai bun pentru copiii lui și să îi ghideze în viitor, acesta trebuie să poată să aleagă ce este mai bun și pentru el însuși. Astfel, acest program își propune o abordare „holistică” asupra familiei ca întreg, nu doar asupra educației efectivă a copilului. Educatorii sunt învățați să observe și să poată interveni în toate problemele pe care copiii și familiile lor s-ar putea regăsi, de la probleme de sănătate la greutatea de a găsi un loc de muncă.
Metoda după care acest centru funcționează a fost „dezvoltată în ultimii 25 de ani” de către asociația Step-by-Step, iar proiectul pilot a fost „România crește cu tine”, ce s-a desfășurat în județele Brașov și Bacău.
„Am construit pe experiența pe care am acumulat-o acolo și, acum, în parteneriat cu UNICEF și Primăria Capitalei deschidem aceste centre primo-hub.”
a spus doamna Carmen Lică, directorul centrului.