Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 2 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Festivalul de artă vizuală Spotlight a început. Arcul de Triumf și alte două monumente vor fi integrate în eveniment
Știri

Festivalul de artă vizuală Spotlight a început. Arcul de Triumf și alte două monumente vor fi integrate în eveniment

75

Festivalul de artă vizuală Spotlight, aflat la cea de-a VI-a ediție, va integra în premieră Arcul de Triumf și alte două monumente. Arcul de Triumf va fi pus în valoare, la 16 octombrie, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la inaugurarea monumentului, potrivit unei postări făcute de Nicușor Dan.

Centenarul Arcului de Triumf va fi sărbătorit printr-un spectacol de video mapping pe fațada construcției.

„Publicul este invitat să descopere şi interiorul monumentului printr-o expoziție tematică și un spectacol labirint legate de contextul istoric al construirii și inaugurării Arcului de Triumf, la 16 octombrie 1922. Acestea se vor baza pe interacțiunea directă a spectatorilor cu actorii care vor spune povestea evenimentelor istorice, prin prisma oamenilor simpli care au participat la ele și care au lăsat mărturii ale întâmplărilor în cărți poștale, fotografii, scrisori, obiecte personale, tinute vestimentare etc”, a adăugat edilul.

Proiecțiile vor putea fi vizionate duminică seara, de la ora 19.00 și până la ora 23.00. Spectacolul face parte din „Spotlight de Monument”, în care sunt integrate anul acesta și alte două statui emblematice pentru București. Este vorba despre statuia lui Mihai Eminescu de la Ateneul Român şi statuia ecvestră a lui Carol I din faţa Bibliotecii Centrale Universitare.

Evenimentul constă într-un spectacol multimedia și urmărește promovarea celor trei obiective, prin intermediul artei. Spotlight se află la cea de-a VI-a ediție, tema de anul acesta fiind „Made in RO”. Astfel, artiștii români sunt invitați să dea o nouă formă Capitalei, ajutați de new media.

Spectacolul se desfășoară în perioada 14 – 16 octombrie și cuprinde mai multe proiecte în părți diferite ale orașului. Instalațiile se pot regăsi și în Piața Revoluției, la Ateneul Român, Teatrul Odeon, Cercul Militar Național etc.

Sursă foto cover: Facebook Nicușor Dan

pe același subiect

ArticoleȘtiri

ASPA | Dramele câinilor abandonaţi continuă și în perioada Sărbătorilor

Două cățelușe abandonate au fost capturate și transportate, împreună cu puii lor,...

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Stadiul lucrărilor la Victor Brauner. Cum va arăta viitorul centru educaţional

Lucrările la Centrul Educațional Victor Brauner avansează – au fost ridicate cele...

ArticoleȘtiri

Distracţie interactivă la Muzeul Copiilor. „Expediţii” pentru temerari şi ateliere gastronomice pentru chefi în devenire

Centrul de proiecte educaționale „PROEDUS” organizează activități și tururi pentru cei mici...