Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

DNA trimite în judecată doi oameni de afaceri și un avocat pentru trafic de influență și spălare de bani. Tranzacție de 1 milion de euro contra avizelor pentru lucrări Magistrala 5

144

Doi oameni de afaceri și un avocat sunt trimiși în judecată de DNA, într-un dosar ce vizează lucrările la metrou, Magistrala 5. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că este vorba despre oamenii de afaceri Dragoș Dobrescu și Pier Luca Canino și avocatul Doru Boștină. Cei trei sunt acuzați de trafic și cumpărare de influență și spălarea banilor.

Procurorii DNA arată în rechizitoriu că faptele s-au petrecut în iunie 2013. Unul dintre cei doi oameni de afaceri, care executa lucrări la Magistrala 5, a cerut celuilalt afacerist să-l ajute să obțină, mai repede, avizele pentru lucrări, de la Primăria Sector 5. În schimbul acestui serviciu, afaceristul a cerut 1 milion de euro care urmau să fie plătiți printr-o firmă unui avocat.

Ce spun procurorii ?

În contextul desfășurării unor lucrări în București la Magistrala 5 de metrou (Drumul Taberei), în perioada 20-26 iunie 2013, unul dintre oamenii de afaceri ar fi pretins de la celălalt om de afaceri, ambii inculpați în cauză, suma de 1.000.000 euro (plătibili în decursul a patru ani), în schimbul exercitării influenței pe care a pretins că o are asupra unui primar de sector din București, pentru obținerea cu ușurință a avizelor necesare execuției lucrărilor respective. Cu aceeași ocazie, inculpatul ar mai fi promis că vor fi soluționate favorabil și plângerile cetățenilor (riverani) nemulțumiți de modalitatea în care se derulau lucrările respective.
Pentru a fi ascunsă adevărata natură a banilor, aceștia urmau să fie remiși prin intermediul unei societăți controlate de avocatul inculpat în cauză, sub forma unor servicii fictive de „mentenanță”.
În această modalitate, la data de 09 septembrie 2013, ar fi fost transferați în contul unei societăți administrate de primul dintre inculpați o primă tranșă, în valoare de 547.000 lei, bani care, ulterior, au fost retrași sub formă de cash – comunicat DNA

Procurorii au pus sechestru pe 547.000 lei, sumă care a fost depusă de inculpatul trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în contul unei unități bancare.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București.

pe același subiect

Expoziție „V. Voiculescu: 140 de ani de la naștere
ArticoleCulturăȘtiri

Expoziție „V. Voiculescu: 140 de ani de la naștere | Eros și Agape. Viața unui scriitor și medic”

Vineri, 22 noiembrie, începând cu ora 17.00, Muzeul Național al Literaturii Române îi invită pe iubitorii de...

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...