În mai puțin de o lună, studenții încep cursurile în format fizic, după doi ani în care, majoritatea facultăților, au funcționat online sau cel mult hibrid. Universitatea București a anunțat că pune la dispoziția studenților 5.300 de locuri de cazare în cele 18 cămine. Acestea acoperă aproape 80% din necesarul de locuri. Principalul criteriu de care se ține cont la repartizarea în cămine este performanța academică, iar criteriile specifice de performanţă vor fi stabilite de către Comisia de cazare a fiecărei facultăţi. Studenţii care nu primesc loc de cazare în cămin, pot beneficia de subvenţie individuală de sprijin pentru cazare în gazdă. Anul trecut, valoarea acestei subvenții a fost de 1400 de lei.
Procedura stufoasă pentru obținerea unui loc în căminele Universității
La început de an universitar, una dintre preocupările studenților este găsirea unui loc de cazare în Capitală, fie că vorbim despre cămine studențești, chirii sau gazdă.
Studenții care vor să concureze pentru un loc în cele 18 cămine ale Universității trebuie să depună o cerere nominală, iar pe urmă comisia din fiecare facultate care se ocupă de repartizare stablește care sunt criteriile de performanță. În final, repartizarea se face de către Comisia Centrală de Cazare, proporţional cu numărul de studenţi înmatriculaţi la cursuri de zi fără taxă, din toţi anii de studiu, la fiecare facultate.
Cererile de cazare se vor depune în format fizic, la punctele stabilite de către comisiile de cazare ale facultăţilor și vor fi avizate de către Comisia de cazare a facultăţii unde studiază studentul. Acestea vor fi însoţite de actele doveditoare necesare cazării studenţilor.
Dacă studentul este acceptat într-unul dintre cele 18 cămine, trebuie să se prezinte la administraţia căminului unde a fost repartizat cu documentele de cazare necesare, după cum urmează:
- cererea de cazare aprobată/dispoziţie de cazare aprobată de Comisia de cazare a facultăţii/sau de către Comisia centrală a de cazare şi copie a actului de identitate;
- 2 fotografii tip CI pentru aplicarea pe legitimaţia de cămin şi pe cererea de cazare;
- adeverinţă care să ateste calitatea de copil de cadru didactic activ sau pensionar cu cel putin 10 ani vechime în funcție didactică, respectiv documente doveditoare a gradului de handicap/calităţii de orfan/plasament familial.
- 2 exemplare din contractul de închiriere încheiat între student şi Universitatea din Bucureşti şi din procesul verbal de predare/primire a inventarului camerei;
- formularele necesare obţinerii vizei de flotant;
Ce cămine are Universitatea București?
Complexul Grozăvești – are în componență căminele A1, A, B, C, D. Căminul A1 este compus din camere cu trei paturi, mobilier pentru trei persoane (birou pentru calculator, dulap, noptieră, scaune) și grup sanitar propriu. Celelalte patru cămine au în componență camere cu două paturi, mobilier pentru două persoane (dulap, masă pentru calculator, scaun) și lavoar în camera. Există câte două grupuri sanitare pe fiecare palier, dispuse la capetele culoarului.
În Plus, Complexul dispune de spații de preparat și luat masa pe fiecare etaj, de săli de lectură și spații dotate cu mașini de spălat.
Căminul Gaudeamus- are în componență 42 de camere cu două paturi cu vestibul și băi proprii, 13 camere cu un pat cu vestibul chicinetă și baie proprie, 2 miniapartamente de 2 camere cu vestibul chicineta și baie proprie. Căminul dispune de o sală de sport pentru studenții cazați.
Complexul Mihail Kogălniceanu – este compus din căminele A și B, compuse la rândul lor din camere cu două, trei sau patru paturi. Pe fiecare palier se găsesc două grupuri sanitare.
Căminul Poligrafie – are camere cu patru paturi și mobilier specific, cu două grupuri sanitare comune pe fiecare palier.
Complexul Theodor Pallady – este format din căminele Theodor Pallady 1 și Theodor Pallady 2.Primul are camere tip garsoniera, cu hol interior, patru paturi, grup sanitar propriu, în timp ce al doilea are camere tip garsonieră cu 2 paturi, grup sanitar propriu, dar și săli de lectură, bucătărie și spălătorie pentru studenți.
Cămin Stoian Militar – este format dintr-un bloc de apartamente cu camere de două/trei/patru paturi, bucătărie, grup sanitar propriu, lift.
Căminul Fundeni – are camere cu două paturi și mobilier specific. Fiecare cameră dispune dbaie proprie. Există o camera amenajată și dotată cu mașină de spălat pentru studenții cazați.
Complex Măgurele – are în componență căminele G2 și G4, care sunt formate din module cu două camere, cu câte două paturi, mobilier specific și grup sanitar propriu.
Căminul C-Leu – dispune de camere cu câte două paturi, mobilier specific, grupuri sanitare comune, spații amenajate pentru prepararea și servirea mesei și spălătorie.
Cum pot beneficia studenții de subvenție?
Pentru a beneficia de subvenția de cazare studenții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie studenți bugetați;
- să fi promovat anul de studiu precedent depunerii cererii;
- să aibă vârsta de până la 29 de ani;
- să fi depus cerere de cazare și să nu fi primit cazare în căminul studențesc;
- să provină din familii cu venituri brute lunare pe membru de familie care nu depășesc salariul minim brut pe economie;
- să depună copie după contractul de închiriere a unui spațiu de locuit altul decât cel din căminele studențești
Solicitanţii pentru subvenţia individuală de sprijin pentru cazare vor depune dosarele cu acte prin care se confirmă veniturile proprii ale acestora și ale persoanelor în grija cărora se află, copie CI, adeverință eliberată de facultate din care să rezulte că studentul este bugetat, copie contract de închiriere vizat de Administraţia Finanţelor Publice.