Consilierii locali de la sectorul 3 au aprobat, în ședința de ieri, ca Hala Laminor să fie închiriată unei firme înființate de Alexandru Pelmuș, organizatorul Saga Festival. Decizia vine după ce, în decembrie, aceiași aleși respinseseră propunerea semnată de primarul Robert Negoiță. Doar că, de data aceasta, edilul a schimbat strategia. A venit în fața consilierilor cu contractul de închiriere gata încheiat și le-a cerut doar acordul ca directorul SC Algorithm Construcții, societate ce administreaza Hala Laminor, să poată semna acordul. Contractul e valabil 60 de luni și va transforma 12.000 de mp din Hala Laminor în spațiu de evenimente.
Hala Laminor a ajuns în proprietatea sectorului 3 în 2014, iar 3 ani mai târziu a fost înființată o societate în subordinea Primăriei al cărei unic obiect de activitate era reabilitarea acesteia. Lucrările făcute până acum au scos din bugetul local al sectorului 3 aproape 100 milioane de euro.
Schimbare de strategie câștigătoare
Prima încercare de a da în chirie Hala Laminor a fost sortită eșecului în decembrie 2021. Primarul Robert Negoiță le-a propus consilierilor locali direct închirierea, pe termen de 5 ani, a 12.600 mp teren din hală și corpul C1 de birouri, adică alți 460 de mp către firma SC Laminor Arena SRL. Aleșii s-au opus, însă, la propunerea edilului.
Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din ultima zi a lunii iunie, a apărut o nouă hotărâre care vizează Hala Laminor. Doar că, de această dată, primarul Negoiță nu le-a mai cerut consilierilor aprobarea de a închiria o parte din hală ci doar mandat pentru directorul SC Algorithm S3, societatea care o administrează, să semneze contractul de închiriere. Procedura propriu zisă de închiriere fusese deja parcursă.
Cum anume? Simplu. Societatea Algorithm Construcții S3 a lansat o procedură competitivă, de închiriere , prin licitație publică. Adică a publicat anunțuri la Mica Publicitate în două ziare: jurnalul.ro și adevărul.ro și a așteptat oferte.
O singură ofertă a primit compania din subordinea PS3, cea depusă de aceeași firmă din propunerea lui Negoiță din decembrie, SC Laminor Arena SRL, care a fost declarată și câștigătoare. Ce le-a mai rămas consilierilor să aprobe este doar mandatarea directorului Algorithm pentru a semna contractul.
Ce presupune înțelegerea?
Prin propunerea financiară, SC LAMINOR ARENA S.R.L. se angajează:
- Să închirieze suprafața de 12.000 mp din Cladirea C6-Hala Laminor pentru suma de 264.000 lei/lună fără TVA, respectiv 4,5 EUR/mp/lună calculată și plătită începând cu prima lună a anului 3 al contractului de închiriere;
- Să realizeze Investiții in Imobil în conformitate cu propunerea tehnică în cuantum total de 1.900.000 EUR din care cel puțin in valoare de 900.000 EUR în primul an de contract şi servicii de organizări de evenimente în echivalent estimat la 2 EUR/mp/lună pentru o perioadă inițială de 3 ani, aferente rezervări integrale sau parțiale a Imobilului pentru activitäțile programate de instituții publice din subordinea sau aflate sub coordonarea Primäriei Sector 3si a Consiliului local Sector 3;
- Sã aloce şi să cheltuie un buget anual de cel puțin 250.000 EUR/anual în vederea promovarii Halei Laminor și a evenimentelor proprii organizate in perimetrul Imobilului.
- Prin propunerea tehnică, ofertantul prezintă soluțiile de amenajare a imobilului cu investiții îndreptate și bugetate către următoarele zone de intervenție: sisteme de iluminat, Sisteme de sonorizare, zone de alimentație publică, zone sanitare, zone de securitate și asigurarea ordinii publice, zone de spectacol și festivaluri, împrejmuiri și reglementări de trafic persoane.
- Durata inchirierii este situată la 60 luni, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional la contractul de închiriere.
Hala Laminor, scenă de festival
Pe lângă draftul de contract și raportul de specialitate, consilierii locali de la sectorul 3 au primit, înaintea ședinței de ieri, și o mapă de prezentare a evenimentelor ce ar putea fi organizate la Hala Laminor.
În prezentarea firmei care a obținut contractul de închiriere se face referire la un nou acționar, ALDA International, producător global, dezvoltator de concepte și promotor al conceptelor muzicale și ale artiștilor.
La capitolul evenimente potențiale, în planurile prezentate sunt menționate concerte, festivaluri, evenimente sportive, expoziții de artă, tehnologie etc.
Ce nu este, încă, foarte clar este legătura comercială dintre ALDA International, reprezentată în România de firma ALDA LIVE și Laminor Arena SRL, firma care a închiriat Hala Laminor. Dar să le luăm pe rând.
Laminor Arena SRL, o firmă înființată cu dedicație
În octombrie 2011, Alexandru Pelmuș, organizatorul Saga Festival și Mihai Varzan, un arhitect despre care presa a scris ca e un foarte apropiat al fraților Negoiță, au înființat firma Laminor Arena SRL. După cum arată și numele ales, firma are ca unic scop, exploatarea halei aflată acum în administrarea S3 și reabilitată pe banii cetățenilor.
Despre Alexandru Răzvan Pelmuș, Buletin de București a scris pe larg aici. Înainte să organizeze evenimente, administratorul din spatele festivalului de muzică Saga obișnuia să facă afaceri cu cărbune. Printre foștii lui parteneri de afaceri se găsesc persoane anchetate de DIICOT sau personalități care au deținut funcții în consilii locale. Tatăl lui Răzvan Pelmuș este acum inspector guvernamental și a fost secretar la MAI și MAE.
Celălalt membru fondator al SC Laminor Arena SRL, Mihai Varzan, este, conform presei, un apropiat al fraților Negoiță și are relații comerciale cu firme din subordinea PS3, prin societatea sa ITEM-V Construcții SRL.
SC ITEM-V Constructii SRL are contracte încheiate cu Algorithm Residential S3, cu Administrare Active S3 și Algorithm Constructii.
ALDA Live SRL este o firmă înființată în 2021 și care are ca unic acționar firma DNA VENTURES B.V, reprezentată de Allan Johan Hardenberg, iar administrator cu drepturi depline este Alexandru Pelmuș. Allan Johan Hardenberg este și cel care a preluat SAGA FESTIVAL SRL, firmă înființată tot de Pelmuș.
În acest moment, conform Monitorului Oficial între cele două firme, ALDA Live și Laminor Arena nu există nicio legătură. În prezentarea făcută de primăria Sector 3 se afirmă, însă, că societatea olandeză este acum acționar la SC Laminor SRL. E posibil, însă, ca firma olandeză să fi intrat în acționariatul de la Laminor Arena dar tranzacția să nu fi fost publicată, încă, de Monitorul Oficial.
sursa foto Saga Festival