Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedMediu

(P) 60 de saci de gunoi strânși pe malul Lacului Morii de către voluntarii companiilor Klarwin și Teva

141

Pentru mai bine de 50 de angajați ai companiilor Klarwin și Teva duminica de 22 mai nu a fost una obișnuită. La 9 dimineața, angajații, împreună cu familiile lor, s-au adunat în fața Dinamic Parc, pentru o acțiune de ecologizare pe unul dintre malurile Lacului Morii. Inițiativa celor două companii, care a avut loc cu sprijinul Let’s Do It Romania și a operatorului local de salubritate, a pornit de la dorința de a face mediul înconjurător mai curat și de a da un exemplu de implicare civică pentru oricine, indiferent de statutul pe care-l poartă: CEO, manager, angajat, simplu cetățean. 

Acțiunea de ecologizare a durat trei ore, timp în care cei 50 de voluntari din partea Klarwin și Teva au reușit să strângă nici mai mult nici mai puțin de 60 de saci plini cu gunoaie de toate tipurile, de la mucuri de țigară, pet-uri, bucăți de fier sau cauciuc, și până la polistiren în forma României. 

Voluntarii au pornit după ce s-au împărțit în două grupe mixte, formate din angajați ai ambelor companii. O grupă s-a ocupat de igienizarea zonei de jos a digului, în timp ce cealaltă a curățat partea superioară. Ambele trasee au însumat mai bine de 2 kilometri. 

O parte dintre participanții la acțiunea de ecologizare au fost copii, care au venit alături de părinții lor pentru a pune umărul la curățarea spațiului verde din jurul Lacului Morii. Înarmați cu mănuși, clești și saci de unică folosință, copiii au strâns deșeuri, cot la cot cu adulții din jurul lor. 

„Suntem consecvenți cu ceea ce facem în fiecare zi. Încercăm să facem bine în societate prin tot ceea ce facem și să fim un exemplu pentru toți cei din jur. Asta o facem atât în echipa Klarwin, cât și în echipa Teva. Parteneriatul nostru cu Teva este de foarte mulți ani. Am zis că e important ca în această zi, tradițională de weekend pentru toată lumea, să facem efortul și să arătăm că normalitatea e alta. Prin ceea ce facem vrem să dăm un exemplu celor din jur. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor din Klarwin și Teva care s-au implicat în acest proiect și au ales să-și sacrifice duminica împreună cu cei dragi pentru a da un exemplu pentru tot ceea ce înseamnă implicare în societate. Sper ca exemplul nostru să fie urmat de cât mai mulți și, cel mai important, să începem să aruncăm gunoi doar acolo unde sunt spații special amenajate.

A declarat pentru Buletin de București Adrian Dobre, fondator și CEO Klarwin.

Consider că ziua sau ora nu ar trebui să fie neapărat un impediment pentru a face lucruri în sprijinul naturii, mai ales într-un context în care majoritatea sunt cei care nu respectă regulile de curățenie, aruncă gunoiul într-un mod necontrolat. Dacă s-ar crea un exemplu și ar exista o masă critică de oameni care să ajungă să facă lucrurile astea, cei care văd aceste acțiuni pot măcar să nu mai arunce și cei inspirați de această acțiune să replice inițiativa.

A declarat pentru Buletin de București Răzvan Radu, Director General Sindan-Pharma, companie membră a Grupului TEVA Pharmaceutical în România. 

După cele aproape trei ore de muncă în natură, angajații celor două comapnii au grupat sacii la finalul traseului pentru a fi ridicați de firma de salubritate contactată de reprezentantul Let’s Do It Romania. Apoi, cei 50 de voluntari s-au întors spre Dinamic Parc, de unde au plecat acasă.

Drumul de întoarcere acasă a celor 50 de angajați ai companiilor Klrwin și Teva

Klarwin este compania europeană specializată în servicii de consultanță tehnică, implementare sisteme și service în sfera ingineriei aplicate proceselor de producție, în domeniul filtrării, separării și purificării fluidelor și tratării apei. Compania a fost singura companie care și-a asumat, încă din 2017, gestionarea levigatului generat de depozitul neconform de deșeuri al Clujului (Pata Rât). Stația, care a fost pusă în operare în luna mai a anului 2018, a prelucrat aproape 170 de milioane de litri de levigat, 70% din cantitate fiind transformată în apă pură.

Teva Pharmaceutical este o companie înființată în Israel, în anul 1901, cu un portofoliu semnificativ de medicamente generice si inovative, de peste 3.500 de produse, în aproape toate ariile terapeutice. Misiunea Teva este aceea de a fi lider mondial în domeniul medicamentelor generice și biofarmaceutice, îmbunătățind viețile pacienților din întreaga lume. De peste un secol, furnizorii de servicii medicale, pacienții și cadrele medicale folosesc medicamentele Teva.e toate ariile terapeutice.

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.