Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Saturday , 4 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Vaccinare la domiciliu, în Sectorul 1, pentru persoanele nedeplasabile
Știri

Vaccinare la domiciliu, în Sectorul 1, pentru persoanele nedeplasabile

61

De luni, 15 noiembrie, în Sectorul 1, începe programul de imunizare la domiciliu pentru persoanele care nu se pot deplasa la un centru de vaccinare COVID-19. Programul este implementat de Complexul Multifuncțional Caraiman care pune la dispoziția bucureștenilor aflați în această situație două echipe mobile. De vaccinare la domiciliu vor beneficia și persoanele instituționalizate din căminele de bătrâni sau centrele rezidențiale ale DGSAPC Sector 1. Imunizarea se va face pe baza de programare telefonică.

Primăria Sectorului 1, prin Complexul Multifuncțional Caraiman, vine în sprijinul persoanelor care nu se pot deplasa la un centru de vaccinare pentru a se imuniza împotriva COVID-19.

Începând de luni, 15 noiembrie 2021, două echipe mobile formate din medic și asistent medical generalist vor vaccina la domiciliu persoanele nedeplasabile și persoanele greu deplasabile din Sectorul 1, precum și persoanele cu handicap și asistenții personali ai acestora, dacă este cazul.

Totodată, de vaccinare la domiciliu vor beneficia și persoanele instituționalizate în centrele rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, persoanele vârstnice din căminele private de pe raza Sectorului 1, precum și pacienții care fac dializă.

Locuitorii Sectorului 1 care se încadrează în aceste categorii și care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 pot solicita imunizarea la domiciliu, la numărul de telefon la 0741.997.901, în fiecare zi de luni până vineri între orele 09:00-19:00, iar sâmbătă și duminică între orele 10:00-22:00.

Pentru vaccinarea la domiciliu pot fi alese următoarele tipuri de vaccinuri: Johnson&Johnson, Pfizer-BioNTech și Moderna.

Programul de vaccinare împotriva COVID-19 la domiciliu este lansat de Primăria Sectorului 1, prin Complexul Multifuncțional Caraiman, care administrează Centrul de vaccinare de la Romexpo, și Direcția de Sănătate Publică București.

sursa foto cover Facebook Primăria Sector 1

pe același subiect

ArticoleȘtiri

Programul metrourilor, autobuzelor și troleibuzelor în zilele de Paște

Programul metrourilor, dar și a mijloacelor de transport în comun ale Societății...

ArticoleȘtiri

Programul Slujbei de Înviere de la Patriarhie

Patriarhia Română a anunțat programul slujbelor de la Catedrala Patriarhală din București,...

ArticoleȘtiriTermoficare

TERMOFICARE | 1,2 km de conductă nouă vor fi dați în folosință pe Magistrala Grozăvești

Compania Municipală Energetică anunță că încă 1,2 km de conductă de termoficare...