Luni, vacanța impusă elevilor se termină, iar Ministerul Educației abia astăzi a anunțat oficial condițiile în care vor fi deschise școlile. Rata de vaccinare a cadrelor didactice devine măsura după care se va decide dacă cursurile într-o școală revin la formatul fizic sau rămân online, iar pragul este de 60%. În Capitală, la o treime din unitățile de învățământ rata de vaccinare e mai mică, și vor rămâne deci online. La celelalte școli managerii încă așteaptă indicații despre cum să pregătească școala pentru redeschidere. Testele anti-gen de la cabinetele școlare, în multe cazuri, au expirat, iar testele pe bază de salivă nu au ajuns încă.
Marele anunț, așteptat de două săptămâni
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat marți că vineri va da comunicatul privind modul în care se va reveni la cursuri, comunicat așteptat de toată lumea, elevi, profesori, părtinți. Președintele Klaus Iohannis a furat. însă, startul și a declarat, încă de seara trecută, că școlile vor fi redeschise, dar în funcție de gradul de vaccinare al personalului din școală.
A doua temă se referă la școli și vaccinare, la sfârșitul acestor două săptămâni se termină vacanța convocată. Nu va fi prelungită și de luni, acolo unde situația epidemiologică o permite, elevii se vor întoarce fizic la școală, însă va fi introdusă o nouă regulă pentru a învăța fizică: gradul de imunizare a personalului școlii.
A declarat președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă
Astăzi, ministrul Educației a făcut și anunțul oficial: doar școlile și grădinițele în care rata de vaccinare anti-Covid a personalului – profesori și angajați – este de cel puțin 60% vor fi deschise cu prezență fizică, iar în celelalte unități de învățământ vor începe online, susține Sorin Cîmpeanu.
Ordinul care aduce aceste reglementări urmează să fie publicat, astăzi, în Monitorul Oficial al României.
Școlile bucureștene, în așteptarea luminii de la Ministerul Educației
Pe 20 octombrie, autoritățile împreună cu mai mulți specialiști s-au întâlnit la Cotroceni pentru a lua o decizie în privința școlilor. Câteva ore mai târziu, Klaus Iohannnis anunță că pentru două săptămâni elevii intră în vacanță. Decizia era luată când 211 dintre școlile bucureștene erau deja integral în online și cazurile de Covid-19 în rândul elevilor ajungeau la 4545 și în rândul personalului la 746.
Autoritățile susțin că vacanța a fost un răgaz pentru a lua noi măsuri și pentru a limita răspândirea virusului, însă de luni școlile încep cursurile cu o nouă regulă ce vizează doar personalul și cu promisiunea că la un moment dat vor primi și testele pe bază de salivă.
Ieri, directorii din mai multe licee din Capitală ne-au spus că în aceste două săptămâni comunicarea dintre școală și ISMB sau minister a fost minimală spre deloc. Școlile lor au fost nebulizate și dezinfectate în așteptarea unei eventuale redeschideri, dar fără indicații sau verificări din partea ISMB.
Momentan, liceele și școlile gimnaziale din Capitală nu au niciun fel de teste Covid-19, cele anti-gen au fost restituite pentru că au expirat, iar cele pe bază de salivă nu au ajuns. Școlile încă așteaptă noutăți de la minister sau inspectorat, bazându-se că „după bunurile obiceiuri ale ministerului” vor primi testele cu o zi înainte de reluarea cursurilor.
„Nu, nu există pentru că nu le-am primit încă. După bunurile obiceiuri ale ministerului sau a celor care le transmit către noi. De exemplu data trecută le-am primit într-o după-amiază de duminică. E posibil să le primim până luni. Aici vorbesc despre noile teste că cele pe care le-am primit data trecută le-am restituit pentru că înțeleg că ele expirau la un moment dat.”, au declarat reprezentanții Școlii Gimnaziale nr.40 din Sectorul 2 pentru Buletin de București
După vechile reguli, exista un circuit între școală, DSP și ISMB care se respecta, susține unul dintre directori. Legat de noile teste, cele pe bază de salivă promise la începutul lunii octombrie, nu au primit alte informații decât că vor ajunge, dar nu și când se va întâmpla acest lucru.
„Am înțeles că acum trebuie să vină niște teste. Nu am fost anunțați să mergem să le luăm. Înțeleg că au fost niște licitații și acum sunt în depozitele nu știu cui. Însă, pe vechile reguli ca să spun așa, n-am avut o problemă cu testele. În momentul în care se terminau exista un circuit între școală, ISMB și DSP. În momentul în care stocul se termina și pentru a fi testați elevii care trebuiau să se întoarcă la școală ceream DSP-ului și mergeam să ridicăm.” A explicat George Iosif, director adjunct al Colegiului Informatic „Tudor Vianu”, Sector 1.
În problema întârzierii distribuirii testelor Covid-19 în București, ISMB susține că nu are atribuții și că cei responsabili sunt cei de la Ministerul Educației. Tot Inspectoratul Școlar susține că școlile nu au de ce să aibă stocuri de teste de pe acum, argumetul invocat fiind că după vechile reguli testarea se face doar în ziua opt.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, joi seară, la Digi24, că testele de salivă vor fi introduse în școli în săptămâna 21-25 noiembrie. Elevii ar urma să fie testați de profesorii diriginți pentru care ministrul a solicitat ajutorul autorităților medicale.
Reporterii Buletin de București l-au contactat pe Sorin Cîmpeanu pentru un răspuns legat de întârzierea distribuirii testelor în școlile bucureștene, dar până la ora publicării acestui articol nu a dat niciun răaspuns.
„Ministerul Educației a ales să meargă pe burtă în această pandemie”
După modelul autorităților, școlile au ales să tăcă în aceste două săptămâni, perioadă în care o parte dintre părinți susțin că nu a comunicat nimeni cu ei și de mai bine de un an nu au avut acces în școli.
„Noi suntem la școala 190 din Sectorul 4, despre care am aflat ieri că are cadre didactice vaccinate doar 44%, ceea ce este infiorător. Despre teste nu știm nimic, comunicarea este, cum să vă spun, întreruptă. Noi nu putem comunica cu nimeni. Se scrie pe mailul școlii, dar răspunsurile sunt vagi. Cam așa stă sitația, nouă ne explică câteodată învățătoarea copilului pe whatsapp. În perioada pandemică se tace, cum să vă spun, se tace pur și simplu. Este comunicarea întreruptă efectiv. Noi nu am mai avut acces în școală de anul trecut, noi nu putem vedea ce condiții de pandemie sunt asigurate în școală. Eu nu am văzut nicio echipă de nebulizare la școala copilului meu și trec des prin jurul ei.” A declarat un părinte din Sectorul 4 pentru Buletin de București
Înainte cu trei zile de marea redeschidere, părinții nu știu mai multe detalii decât cele aflate din presă sau din declarațiile susținute de autorități pe ecrane, care până la anunțul ministrului Educației, de astăzi, au fost vagi și fără date concrete despre ce o să se întâmple de luni.
„Concluzia mea este una singură, Ministerul Educației cam merge pe burtă în această perioadă, se fofilează. Noi scuzăm realitatea, cam asta facem”, încheie conversația unul dintre părinții cu elevi în școlile bucureștene.
Sursă Foto: Sorin Cîmpeanu/Facebook