Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 25 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Polițiștii de la Secția 3, București: „Domnule ministru, raportăm: Ne cade tavanul în cap!”

103

Tavanul dintr-o încăpere a Secției 3 de Poliție din Capitală a căzut. Sediul secției este prins într-un proiect de modernizare, însă până în momentul de față s-au efectuat doar expertiza tehnică și studiul de fezabilitate. Niciun polițist nu se afla în birou în momentul prăbușirii tavanului.

Imaginile au fost publicate de Sindicatul Europol.

„Domnule ministru, raportăm: NE CADE TAVANUL ÎN CAP! În ultima apariție publică ministrul Bode ne-a vorbit despre drumuri și poduri, despre asfaltări și proiecte de infrastructură rutieră. Între timp, la MAI, unde figurează Lucian Bode ca ministru, cel puțin pe hârtie, în Secția 3 Poliție din București, capitala României, în anul 2021, cade tavanul peste birourile polițiștilor. Norocul a făcut să nu vorbim despre vătămări grave sau victime. Iar dincolo de ironie, o țară cu pretenții de Schengen nu este în stare să ofere condiții elementare de muncă pentru un serviciu public, cum este cel al Poliției”, au scris sindicaliștii pe pagina lor de Facebook.

Poliția Capitalei a declarat că, în prezent, Sediul Secției 3 Poliție așteaptă după obținerea avizelor de la Direcția de Cultură a municipiului București.

„Sediul Secției 3 Poliție este în proiect de modernizare prin BIRD. S-a efectuat deja  expertiza tehnică și studiul de fezabilitate, în anul 2020. Ulterior a fost depus la Direcția de Cultură a Municipiului București, în vederea obținerii avizelor necesare. Direcția de Cultură a solicitat completarea studiului de fezabilitate  cu un studiu istoric, având în vedere vechimea clădirii în care funcționează Secția 3 Poliție. Studiul istoric a fost elaborat în acest an, documentația în vederea obținerii avizelor fiind deja depusă la Direcția de Cultură a Municipiului București, în vederea analizării și avizării documentației”, precizează instituția, într-un comunicat de presă.

După ce vor fi obținute avizele va avea loc procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și execuție, „în funcție de fondurile financiare alocate”.

„Pentru funcționarea, o scurtă perioadă de timp, în sediul subunității, din dimineața de 02.09, se execută anumite lucrări de reparații curente. Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București este în procedură de identificare, în vederea închirierii, a unui imobil care să corespunda cerințelor funcționale pentru  secția de poliție”, mai precizează Poliția Capitalei.

pe același subiect

Cum au votat Bucureştiul şi zona metropolitană. FOTO: INQUAM / Eduard Vînătoru
ArticolePoliticȘtiri

Cum au votat Bucureştiul şi zona metropolitană la alegerile prezidenţiale

Capitala a fost câştigată de Elena Lasconi, sector cu sector, în primul...

Rezultatele referendumului din Capitală
PoliticPrimărieȘtiri

Rezultatele referendumului din Capitală: Bucureștenii au votat pentru centralizare și prevenție în școli

Rezultatele referendumului din Capitală: prezența la vot a fost de 40,97%. Asta...

Cuști pentru câinii din adăpostul Buftea, construite de deținuții din Penitenciarul Jilava. FOTO: CJI
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

ILFOV | Cuști pentru câinii din adăpostul Buftea, construite de deținuții din Penitenciarul Jilava

Deținuții din Penitenciarul Jilava construiesc cuști pentru câinii din adăpostul public Buftea....