Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ȘtiriTransport

Prețul autobuzelor electrice pe care vrea PMB să le cumpere s-a majorat cu peste 140.000 de euro, fără TVA

105

Consilierii generali ai Capitalei au votat, în ședința ordinară de luni, patru proiecte de hotărâre prin care se prevede majorarea valorii celor 100 de autobuze electrice ce urmează a fi cumpărate din bani europeni. Prețul unui autobuz a crescut cu 140.295 de euro, fără TVA.

În urmă cu trei ani, proiectele de hotărâre făceau referire la un preț de 480.000 de euro pentru un autobuz. Luni s-a stabilit că prețul estimativ al unui asemenea vehicul este de 620.295 de euro, fără TVA.

În rapoartele de specialitate ale proiectelor se precizează că ”au trecut aproape trei ani de la stabilirea prețului estimativ al unui autobuz electric” și că în perioada 2019-2020 au fost anulate două proceduri de achiziție publică, astfel că au fost inițiate proceduri pentru consultarea pieței.

„Astfel, urmare a ofertelor primite conform anuntului postat în SEAP nr. MC1014256 a fost întocmit Raportul privind consultarea pieței cu privire la determinarea valorii estimate și a graficului estimat de livrare pentru “Achiziția a 100 autobuze electrice și a infrastructurii de încărcare necesară acestora, de către Municipiul București”, concluzionând că valoarea estimată necesară achiziției este de 62.029.500 Euro fără TVA, respectiv 620.295 Euro fără TVA/autobuz. Prin raportare la un curs de 4/9117 lei/1 EURO (curs BNR la 01.04.2021), rezultă că valoarea estimată pentru un autobuz electric inclusiv stația de încărcare lentă este de 3.046.703 lei fără TVA, iar valoarea estimate necesară “Achiziției a 100 autobuze electrice și a infrastructurii de încărcare necesară acestora” este de 304.670.300 lei fără TVA”, se mai arată în documentele menționate.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a precizat că primul tramvai din cele 100 va fi livrat în vara anului viitor.

Proiectele de hotărâre pot fi consultate accesând linkul următor: http://www4.pmb.ro/wwwt/institutii/CGMB/sedinte/ordinea_de_zi/ordinea_de_zi.php

pe același subiect

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani

O nouă cartelă magnetică de colecție a fost emisă de Metrorex, cu...

Activitatea RAR este blocată în toată țara. Foto RAR
ArticoleEvenimentȘtiri

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la București

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la...

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi. FOTO: mobilitate.eu
ArticoleȘtiriTransport

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Cu aceasta ocazie, TPBI...