Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

“Sunteți mulțumiți de mine?”,”Dar de Nicușor Dan?”. Sondaje de 360 de mii de lei, bani dați de Robert Negoiță lui Mirel Palada și Marius Pieleanu

131

Trei milioane de lei din bugetul sectorului 3 au fost cheltuite, în ultimii doi ani, pe realizarea de spoturi publicitare, emisiuni, sondaje sau grafică de site-uri. Sondajele care au costat 360 de mii de lei au măsurat, printre altele, cât de mulțumiți sunt cetățenii cu Robert Negoiță, dar și cu primarul Capitalei, Nicușor Dan. Spoturile plătite din banii bucureștenilor au fost afișate la metrou, în cinematografe și la anumite televiziuni sau radio-uri. Pentru difuzare presa a primit alte 12 milioane de lei. 

În general, cât de mulțumit sau de nemulțumit sunteți de activitatea primarului Sectorului 3, Robert Negoiță?” Așa sună una dintre întrebările dintr-un sondaj Avangarde de 85 de mii de lei plătit de Primăria Sectorului 3 (PS3) în primăvara acestui an. 43% s-au declarat mulțumiți, în timp ce 30% din cei intervievați au spus că sunt nemulțumiți. 

Din 2019 și până în prezent, Robert Negoiță a comandat cinci astfel de sondaje sau cercetări de piață care au costat 360 mii de lei. Total achitat din bani publici. Ele stau sub eticheta de „servicii de promovare”, așa cum scrie în contractele încheiate de Primărie.

În total, în ultimii doi ani, peste 15 milioane de lei din bugetul sectorului 3 au fost cheltuite pentru a promova patru campanii de informare și conștientizare: Curățenie în Sectorul 3, Învățământ dual în Sectorul 3, Donații pentru comunitate și Primăria non-stop. Conform facturilor obținute de Buletin de București, cea mai mare sumă, 12 milioane de lei, a ajuns la trusturile de presă din România. 

Pe lângă acestea, sume considerabile au fost investite în producția unor emisiuni PS3, realizarea de spoturi publicitare, afișarea acestora la metrou sau în cinematografe, sondaje, promovare pe Facebook și în grafică pentru site-uri – 3 milioane de lei, în total.

Sondaje și cercetări de piață, 363.893 RON

Din 2019 și până în prezent, peste 360 de mii de lei din bugetul Primăriei Sectorului 3 au fost consumați pentru realizarea a cinci sondaje și cercetări de piață. Scopul lor era de a strânge date despre atitudinile privind diverse proiecte din sectorul 3 și despre impactul pe care l-au avut activitățile de informare și conștientizare (în alte cuvinte, serviciile de promovare de 15 milioane de lei). „Demararea studiului se va face numai după ce setul de întrebări a fost aprobat de către beneficiar”, scrie în contract.

citește mai multe despre

Presa plătită din
bani publici

Folosindu-se de această ocazie, primarul Negoiță a aflat și ce părere au cetățenii despre el, cum li se pare serviciul public de furnizare de apă caldă și căldură, dar și cât de mulțumiți sau nemulțumiți sunt de primarul Capitalei, Nicușor Dan. Acestea sunt doar câteva dintre întrebările din cel mai recent sondaj Avangarde, din aprilie 2021. 

Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde este deținut de conf. univ. dr. Marius Pieleanu, prodecanul Facultății de Științe Politice de la SNSPA. În total, banii publici câștigați de Avangarde prin colaborări cu instituții ale statului depășesc 1.5 milioane de lei. 

La alegerile europarlamentare din mai 2019, Pieleanu a estimat voturile pentru PSD în cadrul unei emisiuni de la Antena 3 cu o eroare de aproape 19%. Prodecanul este o apariție frecventă la postul de televiziune Antena 3.

Marius Pieleanu mai are o firmă cu același domeniu de activitate, Psyho Global Consult. Aceasta a realizat o cercetare pentru Primăria Sector 3 în valoare de 43 de mii de lei.

Un alt sondaj obținut de Buletin de București, realizat de Sociopol în toamna anului 2019, arată că aproximativ jumătate din cetățenii intervievați nu au auzit despre campaniile de milioane de lei, însă majoritatea celor care au auzit au o părere bună despre ele. 

Primăria Sectorului 3 a comandat trei sondaje la Sociopol, pentru care a plătit 235 mii de lei. Firma este condusă de Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta. La finalul anului 2020, Palada a fost condamnat la nouă luni de închisoare pentru că l-a lovit pe senatorul USR Mihai Goțiu în platoul B1TV. Decizia nu este definitivă. 

Emisiunile primarului Negoiță, 99.666 RON

„Dezbatem în 3” – așa se numește emisiunea în care edilul sectorului 3 răspunde în direct întrebărilor cetățenilor. Fiecare ediție durează în jur de o oră și se axează pe o singură temă, cum ar fi amenajarea de parcuri sau acțiunile de salubrizare

Până acum, emisiunea lui Negoiță a costat aproape 100 de mii de lei publici.   

Firma care s-a ocupat de producție se numește Online Video Network și are sediul în Cluj. Conform paginii Linkedin, CEO-ul firmei, Coste Narcis Tiberiu, a lucrat timp de 7 ani și 3 luni la Radio Zu. Reamintim că Radio Zu a primit 320 de mii de lei din partea Primăriei Sectorului 3.

Realizarea spoturilor radio și video, 1.199.060 RON

Conceptul și realizarea spoturilor care au fost distribuite în presa națională au costat aproape două milioane de lei. Fiecare campanie a avut câte un spot video și unul audio de minim 30 de secunde și un cut de 15 secunde de promovare, așa cum specifică anexa contractului. 

Cele două firme care au obținut aceste contracte sunt S Indicate Group și Trilogy Film.

YouTube video

Promovare în cinema, 429.233 RON

Promovare la TV Metrou, 259.141 RON

Promovare outdoor, 505.034 RON

Pe lângă promovarea intensă de la TV, radio și online, spoturile celor patru campanii au fost distribuite și în două cinematografe din București, Mega Mall și Park Lake. E posibil ca unii cetățeni ai sectorului 3 care au mers la film în ultimii doi ani să se fi uitat la reclame plătite chiar din buzunarul lor, fără să își dea seama. Difuzarea spoturilor în cinema a costat 430 de mii de lei.

Două dintre facturi au fost încheiate în anul pandemiei, una pe 28 februarie 2020, la două zile după ce a fost confirmat primul caz de infecție cu Sars-Cov-2 în țară, iar cealaltă pe 31 martie, când România se afla deja în stare de urgență, iar cinematografele erau închise.

În plus, chiar și cei care au ajuns mai târziu la film sau care n-au fost deloc au avut ocazia să vizioneze reclamele sectorului 3. Dacă au mers cu metroul, e posibil să fi văzut spoturile chiar la TV-urile din stațiile de metrou. Aproape 260 de mii de lei au fost investiți în asta. Iar dacă nici n-au mers cu metroul, și nici nu s-au dus la film, sunt șanse mici să fi ratat unul dintre bannerele din oraș. Primăria Sectorului 3 a plătit peste jumătate de milion de lei pe publicitate outdoor. 

Site-uri, Facebook și SEO, 110.763 RON

O mică parte din cele 15 milioane de lei – 110 mii de lei-  a fost distribuită pentru realizarea unor site-uri, pentru SEO și promovare pe Facebook. Unul dintre aceste site-uri se găsește pe toate afișele campaniei Fii cu noi Nu fi gunoi: sectorcurat.ro. În momentul de față site-ul nu mai este funcțional.

Netransparență în sectorul 3

Toate facturile menționate mai sus, dar și cele încheiate cu presa, au fost ascunse de administrația Negoiță timp de doi ani. Într-o primă fază, Primăria Sectorului 3 a încheiat trei contracte pentru servicii de promovare cu Smart City Invest S3, o companie deținută de Consiliul Local al Sectorului 3. Acestea sunt disponibile pentru oricine, însă nu e clar unde și cum au fost folosiți banii.

Pentru a afla mai multe detalii, avem nevoie de facturile pe care le-a încheiat Smart City Invest cu firmele particulare. După mai multe insistențe din partea redacției Buletin de București și ale unor consilieri locali, facturile au fost publicate. 

Menționăm că sumele din cele trei contracte însumează 17 milioane de lei, însă facturile publicate de Smart City Invest S3 ajung, în total, la 15 milioane de lei.

Până la momentul publicării articolului nu am primit niciun răspuns din partea Primăriei Sectorului 3, Smart City Invest S3, Avangarde sau Sociopol.

Sursă cover: Colaj sondaj Avangarde și poză de pe pagina de Facebook Robert Negoiță

scris de

Bianca Albu

Reporter

%s cometariu

Comments are closed.

pe același subiect

primarii de sector
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (II)

Două zile ne mai despart de referendumul Bucureştiului. Duminică vom afla dacă...

Personalul secțiilor de votare din București va primi indemnizații majorate
ArticolePrimărie

Indemnizații majorate pentru personalul secțiilor de votare din București, în contextul referendumului

Membrii și personalul secțiilor de votare organizate în București vor avea o...

Ce crede Ciprian Ciucu despre iniţiativa lui Nicuşor Dan. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleMainPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (I)

Referendumul bucureştenilor este iniţiativa lui Nicuşor Dan prin care vrea să încline...