Instalațiile vechi, uzate fizic și moral, personalul insuficient, fondurile reduse, dar și o legislație care nu impune un control strict al poluatorilor se numără printre motivele principale care au făcut din București una dintre cele mai nocive capitale europene.
Toate aceste informații vin de la un expert din Ministerul Mediului, cu multe specializări în domeniu, în privința căruia redacția a decis să-i protejeze identitatea.
Detaliile oferite de acesta cu privire la funcționarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului confirmă dezvălurile făcute până acum de Buletin de București și conturează un tablou sumbru cu privire la calitatea vieții din Capitală, în următorii ani.
Putem spune că Rețeaua Națională funcționează corect la această oră?
În primul rând vreau să lămuresc ceva. Această rețea nu măsoară poluarea ci calitatea aerului în raport cu sănătatea omului. Noi măsurăm valorile limite pentru calitatea aerului, nu cât poluează agenții economici. Aceeași greșeală o face și ministrul meu. Tututor oamenilor politici le trebuie doi trei ani că să-și dea seama de această diferență.
Toate datele din rețea sunt în raport cu cât de mult este afectată sănătatea omului. Ce măsurăm noi nu este concetrația la sursă. Există stații de fond, există stații de trafic și stații industriale.
O stație industrială trebuie montată direct la sursa de poluare, la coș sau la poartă. La noi nu există așa ceva. Noi ce avem acum sunt stații de fond cu care nu putem depista o sursă de poluare.
Cum stăm în realitate cu raportările către Uniunea Europeană?
De la înființare și până în prezent Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului a fost grav subfinanțată. Cum să faci performanță, cum să funcționeze tot? La Agenția Europeană de Mediu nu spune nimeni aceste lucruri pentru că nu vrea nimeni să recunoască. Că să putem să raportăm corect date la Bruxelles, stațiile trebuie să funcționeze cel puțin 85% la sută din timp, cu tot cu reparații și mentenanță. Legal, dacă avem capturi sub 85%, chiar dacă sunt depășiri, nu le putem lua în calcul.
Au fost ani de zile când am avut capturi de 85% doar la 35% la sută dintre stații. Le-am raportat așa, pentru că Agenția Europeană de Mediu a transmis că nu vrea pete albe pe hartă.
Și așa am trimis date pe 65%, pe 50% din timpul de funcționare, doar că să putem raporta și noi ceva. Anul trecut am avut 75% din totalul stațiilor pe capturi de 85%.
Și să știți că am avut perioade când specialiști de la Agenția Europeană de Mediu au închis ochii și nu au raportat la Comisie ce se întâmplă la noi. Ne-au acceptat aceste raportări insuficient de acoperitoare. Dacă nu s-ar fi întâmplat așa, nu aveam procedura de infrigement doar pentru trei orașe, erau mult mai multe.
Numărul stațiilor este suficient în prezent?
Raportat la populație și la suprafață, România are mai multe stații decât Germania sau Franța. Problema care se ridică ține de întreținerea lor. Aceste stații sunt extrem de scumpe, că să nu mai spun că aceste aparate trebuie înlocuite odată la trei patru ani. Noi le avem deja de 15 ani, deci vă dați seama că și-au depășit norma de casare de aproape patru ori. Ele trebuie calibrate o dată la o lună, două sau trei în funcție de tipul de indice de calitate pe care îl măsurăm. În timp se uzează pentru că acolo avem pompe, avem filtre, avem garnituri care trebuie să funcționeze 365 de zile pe an. Stațiile sunt uzate din punct de vedere moral. Aparatele acestea sunt la nivelul anului 2000, când au fost concepute și erau de ultimă generație.
Bani pentru mentenanță și reparații aveți?
Regulat, depinde de aparat, trebuie să se facă calibrarea manual cu niște butelii în care avem amestecuri de gaze. Este un procedeu complicat, care se face cu etaloane care sunt extrem scumpe. Nu tot timpul putem să le facem la două luni, spre exemplu. De multe ori le-am făcut și la șase luni pentru că nu am avut buget.
Asta pentru că noi avem ghinionul că suntem într-un sistem care nu produce ceva anume, iar la rectificări ni se iau banii. De când sunt eu în minister, întotdeuna la rectificările bugetare nu am primit nimic, ci doar s-a tăiat.
Să vă mai spun că în teritoriu oamenii se duc la stații amplasate la zeci sau sute de kilometri cu mașină personală și pe carburatul lor ca să schimbe filtre sau să facă mici reparații? Nu e în regulă deloc situația. Oamenii fac sacrificii. Plus că au fost cazuri când era cât pe ce să ni se taie curentul la anumite stații pentru că nu aveam cu ce plăti facturile.
Noi întodeauna propunem un buget, inclusiv pe Rețeaua Națională de Monitorizare. Din ce propunem noi, de obicei primim 20 la sută. Au fost ani de zile când firma care a montat aparatele ne-a făcut reparațiile și calibrările, din când în când, gratis. Efectiv nu i-am plătit că n-am avut cu ce sau a rămas să le plătim peste un an, doi sau trei.
Măcar specialiștii care se ocupă de rețea sunt suficienți?
Pe monitorizare noi funcționăm cu 40% din necesarul de personal. Avem nevoie de matematicieni, chimiști, fizicieni. Un bun matematician, un bun chimist, un bun fizician nu vine pe un salariu de 250 de euro, bani în mână. Sau vine, ia concursul și după două luni pleacă la privat. La noi e o variație de personal foarte mare. În fiecare an, din 10 intrați nouă au plecat, nu din alte cauze ci din cauze financiare. Pentru asta nu e de vină nici Ministerul Mediului, nici Primăria Generală, ci doar legislația.
Dincolo de uzură și lipsa de personal, acum 15 ani aceste stații au fost amplasate acolo unde trebuie?
Rețeaua națională a fost gândită destul de corect, la vremea respectivă. 60% din bani au venit de la Uniunea Europeană și 40 la sută de la bugetul de stat. Dar factorii politici au hotărât ulterior că nu mai trebuie băgați bani în această rețea. În fiecare an costurile de funcționare ale rețelei erau echivalente cu costurile aparatelor, iar ei nu au înțeles acest lucru deși li s-a explicat. Între timp au și plecat din ministere.
Acum, ar fi mult mai bine dacă la nivel național am avea în loc de 149 de stații, în jur 90 care să funcționeze corect. Polonia a făcut mișcarea asta. A recalibrat rețeaua de la 400 de stații la aproape 150.
Deci până la urmă vorbim doar despre lipsa banilor?
Este o problemă mare și de legislație. Fiecare poluator ar trebui să fie obligat să-și măsoare emisiile la coș sau la sursă. În autorizația de mediu, autoritatea ar trebui să le impună totutor să-și facă automonitorizarea, la fel cum se face peste tot în Europa. Iar statul trebuie să primească în fiecare lună raportul de emisii.
În prezent, statul român impune niște limite, niște valori la hidrogen sulfurat, la formaldechide, spre exemplu, despre care nu știe dacă tu, agent comercial, le respecți sau nu. Păi cum să aplici celebra sintagma „Poluatorul plătește”, atât timp cât statul nu știe cât emite? Legislația de mediu îi obligă doar pe marii poluatori, instalațiile mari industriale, să facă acest lucru.
Sunt scumpe aceste aparate de control industriale?
Nu e mare lucru. Sunt exact cum sunt repartitoare de căldură cu citire radio de pe caloriofere, care transmit date la furnizor. Ce ar fi că aceste date ar fi primite direct de o instituție de control? Nici măcar nu se face vorbire despre acest lucru. În România, fiecare face ce vrea în privința emisiilor.
Deci acum discutăm despre hoțul neprins care e negustor cinstit?
Exact. La Garda de Mediu din București există cam 40 de oameni, din care inspectori sunt vreo 20 la zeci de mii de agenți economici care au diverse forme de emisii. Cum să verifici? Și, mai ales, cum să modifici tu legislația în consecință, când ministrul meu vine din zona privată?
Și în condițiile acestea, populația nici măcar nu este informată pe căi oficiale…
Panourile de informare trebuiau montate de statul român. Toți banii au fost direcționați către funcționarea rețelei, că degeaba pui panouri dacă nu ai ce arată pe ele. Așa s-a luat decizia ca datele să fie puse doar pe internet pe calitateaer.ro . Noi pentru informarea publicului la particulele în suspensie folosim o metodă automată foarte veche.
La câteva aparate avem o altă tehnologie, o micro-balanță, care măsoară din minut în minut particulele care cad. Le cântărește, le exprimă iar soft-ul face o medie.
O astfel de balanță costă aproape cât toată stația. În București avem doar două aparate de genul asta. Echivalența este de 1 la 1 cu metodă gravimetrică, cea oficială, care stabiliște date în urma analizelor de laborator. Dacă am cumpăra aceste aparate pentru toate stațiile, ar trebui să cheltuim bugetul rețelei pe cinci ani.
În condițiile acestea, cum pot fi implementate planurile de combatere a poluării despre care se tot face vorbire în spațiul public?
Degeaba avem planuri cu măsuri de combatere a poluării, dacă nu sunt susținute economic. Avem orașe unde poluarea este foarte ridicată iar dacă aceste planuri ar fi implentate cap coadă s-ar rezolva totul în 3-4 ani de zile. Problema e că nu ar mai rămâne bani pentru nimic, nici măcar pentru șomaj sau alocații în acele zone. Toate acestea lucruri trebuie echilibrate.
Concret, cum stă Bucureștiul în comparație cu alte capitale europene?
Cât privește pulberile(n.r.- PM 2.5, PM 10), situația din București este fix ca la Roma sau Paris. Noi că să rezolvăm problema în București trebuie să interzicem traficul cu mijloacele auto personale și construcțiile. Infrastructura orașului nu este adaptată la secolul 21, ci suntem la nivelul anilor ’40-’50. Toate soluțiile, cum sunt pasajele, aduc și mai multă poluare. Că să nu mai zic că la noi un șantier durează 10 ani în loc de doi sau că un parc care nu este irigat cum trebuie generează praf. Sincer, nu văd ca nici în următorii 20 de ani să fie rezolvată problema calității aerului în București.
Editor: Oana Despa
Foto cover: Cătălin Doscaș
