Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie, Știri

Primele căsuțe pentru pisici au fost instalate și în Sectorul 3. Cum se pot solicita adăposturile

Primele căsuțe pentru pisici au fost instalate și în Sectorul 3. Cum se pot solicita adăposturile
FOTO: PS3

Primăria Sectorului 3 a instalat primele căsuțe pentru pisici, în grădinile blocurilor. Felinele fără adăpost au la dispozititie șase astfel de adăposturi.

Căsuțele au fost amplasate la solicitarea asociațiilor de proprietari, la următoarele adrese:

  • Str. Burdujeni nr. 3A, bl. GC5;
  • Str. Odobești nr. 7, bl. V12;
  • Aleea Barajul Cucuteni nr. 2, bl. M4A;
  • Str. Doicești nr. 2, bl. H2;
  • Aleea Prevederii nr. 13, bl. PM23;
  • Intrarea Bădeni nr. 4, bl. T6.

Fiecare adăpost poate găzdui până la șase pisici și este construit din lemn tratat, cu acoperiș rezistent la intemperii și structură ridicată de la sol, pentru a proteja animalele de ploaie, vânt și frig.

CITEȘTE ȘI: Negoiță a fost direct implicat în șantierul unde doi muncitori au fost îngropați de vii. El a desenat schița lucrărilor | Recorder

Cum se pot solicită căsuțe pentru pisici

Orice asociație de proprietari din Sectorul 3 poate solicita gratuit un astfel de adăpost. Cererea se transmite la relatiipublice@primarie3.ro și trebuie să fie semnată de președintele asociației, însoțită de o fotografie sau schiță a amplasamentului propus și de acordul Adunării Generale a Proprietarilor.

Dacă Adunarea Generală nu s-a întrunit încă, este acceptat inițial și acordul scris al majorității proprietarilor (50% + 1), urmând ca amplasarea să fie supusă aprobării la următoarea adunare. Amplasamentul final va fi stabilit ținând cont atât de propunerea asociației, cât și de situația din teren. Căsuțele nu vor fi amplasate în apropierea locurilor de joacă pentru copii, a intrărilor în imobile sau în zone în care ar putea împiedica circulația pietonală.

Asociațiile beneficiare își asumă întreținerea adăposturilor, păstrarea curățeniei și îngrijirea pisicilor. Căsuțele nu vor putea fi mutate, modificate sau folosite în alte scopuri fără acordul Primăriei Sectorului 3. În cazul în care obligațiile asumate nu sunt respectate, acestea vor putea fi relocate sau ridicate.

CITEȘTE ȘI: Ateliere pentru copii la Teatrul Grivița 53. Festivalul UNDERCLOUD are loc în weekend

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.