Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Cod galben de ploi în București, Ilfov și alte șase trei județe din țară

Cod galben de ploi în București, Ilfov și alte șase trei județe din țară
Sursă foto: Unsplash

Administrația națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ploi ce va fi valabil în București și șapte județe din România. Avertizarea transmis să meteorologi urmează să fi e în vigoare până miercuri, 28 octombrie.

Conform informațiilor transmise, fenomenele vizate de acest cod sunt: ploi însemnate cantitativ.

Cod galben de ploi în București și Ilfov

Meteorologii informează că, în județele afectate de acest cod, cantitățile de apă acumulate vor fi de 20 – 30 de l/mp. De asemenea, în arii izolate, acestea ar putea ajunge la 40 de l/mp.

„În intervalul menționat, în județele Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Teleorman, Ilfov și municipiul București vor fi ploi însemnate cantitativ.În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, este mesajul transmis de ANM.

Sursă foto: ANM

CITEȘTE ȘI Termoficare pe hârtie | Proiectul CET Titan din Sectorul 3 devine paravanul SAPE, după raportul Corpului de Control despre firmele de apartament și eoliene defecte

Prognoza specială pentru Capitală

În următoarele zile, bucureștenii vor avea parte de vreme rece și de ploi, conform prognozei speciale pentru București.

În ziua de marți, 27 octombrie 2026, maxima termică ca vi cuprinsă între 11 și 12 grade Celsius. Cerul va fi noros, va ploua, iar vântul va sufla slab și moderat. În ceea ce privește minima termică a zilei, aceasta va fi cuprinsă între 9 și 11 grade Celsius.

Ziua de miercuri aduce și ea temperaturi scăzute și ploi. Maxima termică înregistrată va fi de 13-14 grade Celsius. Cerul se va menține înnorat, iar vântul va sufla slab și moderat. În ceea ce privește minima termică din data de 28 octombrie, aceasta va fi de 9 grade Celsius.

În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prognoza, prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).

CITEȘTE ȘI Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în cartierul Herăstrău. Ghișeul pe patru roți staționează la Piața Charles de Gaulle

Autor

  • Deniz Garguli

    Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.