Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri, Transport

Trei linii de autobuz care circulă pe Șoseaua Kiseleff, deviate vineri seară, pentru evenimentul „Friday Night Lights 2026”

Trei linii de autobuz care circulă pe Șoseaua Kiseleff, deviate vineri seară, pentru evenimentul „Friday Night Lights 2026”
Foto: TPBI

Vineri, 23 octombrie, trei linii de autobuz vor circula pe trasee modificate între orele 19:00 și 23:00, în contextul restricțiilor de trafic impuse pe Șoseaua Kiseleff. Sunt vizate liniile 100, 203 și 205, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).

Traficul rutier va fi restricționat pe Șos. Kiseleff (între Piața Arcul de Triumf și Piața Victoriei, fără afectarea celor două intersecții), pe Str. Arhitect Ion Mincu (între Bd. Aviatorilor și Str. Clucerului) și pe Str. Docenților, pentru desfășurarea evenimentului „Friday Night Lights 2026”.

Trei linii de autobuz, deviate vineri seară

Având în vedere restricțiile de trafic impuse în zonă, cele trei linii de autobuz vor circula astfel:

Linia 100:

  • Va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Aeroportul Henri Coandă” și Piața Arcul de Triumf, apoi, pe sensul spre Piața Unirii, pe un traseu modificat pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, până la capătul „Piața Unirii 2”.

Această modificare se va aplica inclusiv primei semicurse din timpul nopții, dacă restricțiile vor fi prelungite după ora 23:00.

Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.

Linia 203:

  • Va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Cartier Greenfield” și Piața Arcul de Triumf, apoi, pe sensul spre Piața Victoriei, pe un traseu modificat pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei.

Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.

Linia 205:

  • Va funcționa pe traseul de bază între terminalul „M Străulești” și Piața Arcul de Triumf, apoi, pe sensul spre Piața Unirii, pe un traseu modificat pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Calea Victoriei, revenind apoi pe traseul de bază până la capătul „Piața Unirii 2”.

Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.

Evenimentul, reprogramat sâmbătă, dacă nu va avea loc astăzi

În cazul în care condițiile meteorologice nu vor permite desfășurarea evenimentului „Friday Night Lights 2026” vineri seară, acesta va fi reprogramat pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026, în același interval orar. În această situație, restricțiile de circulație și modificările de trasee vor fi aplicate la această dată.

Călătorilor li se recomandă să consulte platforma maps.mo-bi.ro, aplicația InfoTB sau site-ul oficial stb.ro pentru informații actualizate în legătură cu traseele și programele de circulație.

TPBI recomandă călătorilor să consulte platforma , aplicația gratuită InfoTB sau site-ul stb.ro pentru informații actualizate privind traseele și de circulație.

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Face parte din echipa Buletin de București din 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.