În Sectorul 6 continuă campania de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, iar containerele ajung în alte patru microzone.
În aceste zone, campania se desfășoară în perioada 19-23 octombrie 2026, la punctele special amenajate din Sector. Canapelele vechi, saltele sau alte obiecte de mobilier pot fi predate gratuit la unul dintre aceste puncte.
Continuă campania de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, în Sectorul 6
Containerele sunt amplasate, până la finalul săptămânii, în Microzonele 9, 10, 11 și 12, astfel:
- Microzona 9 – Drumul Taberei nr. 29, în parcare, vizavi de Biserica de lemn;
- Microzona 10 – Bulevardul 1 Mai nr. 57–59, lângă Romstal;
- Microzona 11 – Strada Locotenent Colonel Constantin Marinescu, în parcare, în vecinătatea accesului la unitatea militară dinspre zona de case;
- Microzona 12 – Bulevardul Iuliu Maniu nr. 12, în fața Calif Militari.
În fiecare dintre cele patru puncte va fi amplasat câte un container cu o capacitate de 36 mc, potrivit anunțului administrației locale.
Containerele vor fi monitorizate pe toată durata campaniei și golite de fiecare dată când este necesar, astfel încât punctele de colectare să rămână disponibile.
CITEȘTE ȘI Cum scapi gratuit de deșeurile voluminoase în București, în funcție de sector
Ce deșeuri pot fi aduse la aceste containere
Cetățenii pot aduce la aceste containere următoarele tipuri de deșeuri: canapele, fotolii, paturi, saltele, dulapuri și alte corpuri de mobilier, mese, scaune, uși, ferestre și alte obiecte casnice de mari dimensiuni.
Nu pot fi aduse deșeuri din construcții și demolări, obiecte sanitare, echipamente electrice și electronice sau ambalaje.
Obiectele voluminoase trebuie aduse doar la punctele special amenajate, fără a fi lăsate lângă ghene, trotuare, în parcări sau între blocuri. Colectarea este gratuită.
După 23 octombrie, campania va continua în următoarele microzone, conform programării. Harta microzonelor unde vor fi amplasate containere poate fi consultată AICI.
Campania continuă în fiecare săptămână, în alte patru noi microzone de pe hartă.
