Să mergi cu bicicleta este pentru oropsiți, este ceva demn de râs. Dacă nu ești la volanul unei mașini, ești ridicol și devii ținta batjocurii publice în această țară autocentrică, de inspirație americană. Nu ești bărbat adevărat dacă dai la pedalele unei biciclete în loc să schimbi vitezele unui Golf 3.
Râde lumea de tine pe stradă și te arată cu degetul când mergi cu bicicleta, care nu este un mijloc eficient, ecologic sau modern de mobilitate, ci „pedeapsa” pe care o înduri timp de 90 de zile, când ești decăzut din dreptul de a fi șofer.
Aceasta e morala unui clip făcut cu inteligența artificială strunită de prostia celor (celui?) care se ocupă de pagina de Facebook deținută de Ministerul de Interne.
Este o gafă ce trebuie taxată, așa că „bravo” celor care au reacționat în comentarii (nu cred c-am văzut vreunul de bine). Zic că este un bun prilej de a dialoga, la rece, despre cum putem coexista într-un spațiu urban bicicliști, pietoni și șoferi deopotrivă (permiteți-mi să aduc și un mic elogiu moderației – cred c-ar fi benefic să nu ne înverșunăm tribal, cum se face de regulă pe rețele, desigur, dacă se mai poate-n 2026).
Dincolo de plăsmuirea creată cu AI, realitatea de pe străzile Bucureștiului este mult mai nuanțată.
Există șoferi care opresc la trecere civilizat și opresc motorul atunci când staționează, dar există și bicicliști antisociali (eu ar trebui să știu, am luat bătaie de la unul, pe stradă), există trotinetiști care merg cu 50 la oră prin parc sau chiar mai tare pe Ștefan cel Mare, care clar ar trebui puși la punct.
Există pietoni nesăbuiți, care se-aruncă în fața mașinii când traversează, fără să se uite măcar în stânga, precum există și polițiști de la Brigada Rutieră care stau pe telefon în timp ce conduc sau șoferi STB care mai că te calcă pe trecere (iarăși, am pățit).
Le-am văzut pe toate în marele București și nu mă las dus de nas de simplificarea făcută de AI, în care ori ești șofer, ori ești biciclist demn de milă (de parcă n-ar fi ceva bun pentru sănătate să pedalezi).
Umorul este facil, nivelul este de autobază și perpetuează niște prejudecăți colective de care tare aș vrea să ne lepădăm o dată, căci da, se poate!
Vedem în clipul cu pricina cum un personaj rămâne fără cel mai de sfânt act al bărbatului român: permisul de conducere. Așa că niște fete care așteaptă autobuzul râd de el, în timp ce merge stângaci pe bicicletă.
Textul clipului e următorul: „Nu pot să cred că te-am pierdut. Te țineam mereu aproape. Mi-a luat trei încercări să fim împreună”. Ăsta este monologul interior al bărbatului. „Ne vedem peste 90 de zile” , spune bărbatul, în timp ce se uită trist la permis, pregătindu-se să-l înmâneze agentului (de la Rutieră, nu AI).
„Până atunci…” , zice tot bărbatul, după care vedem cadrul alăturat. Auzim la final și-un tânăr care-i urează, sarcastic, „spor la pedalat”.
Trecem peste faptul că volanul mașinii este pe dreapta și că, atunci când protagonistul este biciclist pare că merge pe contrasens. Atenția la detalii este ceva desuet în epoca în care totul poate fi făcut la repezeală cu AI. Pardon, super inteligență.
Mai interesant decât gafa puerilă mi se pare de observat unde dai și unde crapă. S-a vrut un mesaj cu ocazia „Zilei Permisului de Conducere” (pe bune, există așa ceva? Ce absurditate!). Dar a devoalat o mentalitate pe care o simțim zi de zi, aceea că nu toți participanții la trafic sunt creați egali, că ești inferior dacă n-ai mașină.
Știm asta când vedem BMW-urile achiziționate de Poliție, când vedem mașinile de lux ale preoțimii sau ale parlamentarilor. Faptul că nimeni din Ministerul de Interne n-a tresărit la o asemenea postare batjocoritoare și lipsită de empatie denotă de fapt cât de normalizată, interiorizată și majoritară este părerea că ești ultimul amărăștean dacă mergi pe bicicletă.
Între timp, hai să vedem ce fac alții din vestul decadent
Sub mandatul Annei Hidalgo, Parisul a făcut sute de kilometri de pistă, a plantat sute de mii de copaci și a pietonalizat 300 de străzi care au școli. Desigur, cea mai notabilă măsură a fost interzicerea mașinilor pe malurile Senei. Nu-i totul roz nici acolo, desigur.
Sunt niște particularități administrative care au ajutat înfăptuirea reformelor. Nu și-a îndeplinit toate măsurile pro-ciclism din cele două mari planuri multianuale Vélo I (2015–2020, buget de 150 milioane €) și Vélo II (2021–2026, alte 250 milioane €). Detalii găsiți în acest articol din The Guardian.
Cert e că Parisul are azi peste 1.000 de km ciclabili, iar piste nu mai înseamnă doar vopsea trântită la mișto pe un carosabil deteriorat.
Hai să luăm un exemplu mai de teapa noastră, poate? Sevilla și-a făcut 80 de km de piste în doar 18 luni (2006-2007). Prea vestic? Hai mai în est. Slovenii au în Ljubljana 230 de km.
Bucureștiul abia dacă are, cu chiu cu vai, 50 de km de piste, dintre care doar 25 sunt la standard. Are și ambiții mari, cică 565 km, conform Masterplanului Velo, până în 2035. Să râzi, nu altceva. Dar mă abțin și-i urez multă baftă domnului Ciucu. Poate s-o ia mai blând, căci domnul Mihaiu (de altfel unul dintre puținii edili pe care i-am văzut transportându-se cu trotineta) este fost primar la Sectorul 2 nu doar pentru că a mirosit a fraudă electorală la acel scrutin, ci și pentru că a intrat prea tare în cultura automobilului din sector.
Bogați sau săraci pe bicicletă? Ce crede Ministerul de Interne?
Frumusețea bicicletei este că nu discriminează. Sigur, există biciclete mult mai scumpe decât hârburile care ne poluează Capitala (din Buletin de București aflăm că „din cele 2.867.404 mașini înmatriculate în București și Ilfov, aproape 1,3 milioane sunt vechi și poluante (461.251 au între 22 și 35 de ani vechime și sunt Non Euro, Euro 1, 2 și 3), iar 835.856 de mașini au între 17 și 21 de ani vechime și sunt Euro 4. La fel cum există și gospodării care visează la patru roți chiar dacă își permit doar două.
Dacă banul dictează valoarea, apăi poate avem nevoie de mai multe exemple de localnici înstăriți financiar care nu-s dependenți de mașină.
Din afară avem destule exemple, de la președinți americani precum Biden sau Bush până la actori precum Will Smith sau Alec Baldwin.
Revin la postarea de pe Facebook-ul Ministerului de Interne.
Păi, măi M.A.I., nu dau destul în bicicliști șoferii când trec ilegal de aproape de ei și-i mai și claxonează, stresându-i și crescând astfel riscul de accidente?
Nu-s vânați destul bicicliștii, când sunt amendați că circulă prin Parcul Carol de către patrule de locală care preferă să-și ocupe timpul cu astfel de sarcini ușoare, în detrimentul unora mai grele precum a asigura liniștea cartierului de lângă parcul Carol, bântuit de niște noi drogați de ceva timp?
Nu-s oricum seduși și abandonați bicicliștii de toți primarii care au zis că fac infrastructură și n-au făcut, în frunte cu domnul Dan, care a făcut mult mai puțin decât doamna Firea (care a inaugurat acele piste de pe Splai în încercarea de câștiga alegerile locale ale acelui an)?
Nu-s deja atâția ex-bicicliști traumatizați, care refuză să se mai urce pe două roți pentru că au suferit accidente fie din pricina șinelor de tramvai sau a gropilor, fie din pricina șoferilor parcați ilegal pe prima bandă, care le deschid ușa-n față, fără să se asigure?
Știu că avem triliarde de probleme, dar pe mine denigrarea aceasta a biciclistului m-a atins la inimioară.
Multe din problemele actuale sunt greu rezolvabile, dar ce trăim acum – orașe capturate de mașini – reprezintă o greșeală pe care o putem corecta dacă reușim să ne dezlipim de mentalitatea de la începuturile capitalismului postdecembrist, anume că mașina îți arată statutul în societate.
Poate că o mustrare bună pentru autorul postării ar fi să meargă o săptămânăcu bicicleta prin traficul de București și infrastructura care prioritizează mașinile în defavoarea celorlalți participanți la trafic. Sau, cine știe, poate revine Ministerul de Interne cu un nou clip în care vedem același șofer, tot fără permis, dar convertit la biciclism, care cutreieră orașul și ajunge prin locuri în care altfel n-ar fi ajuns. Este o reală plăcere să pedalezi în țări civilizate, putem fi și noi una.
Sau poate putem să-i dăm autorului sugestii de niște „prompt-uri” mai bune de băgat în modelul LLM pe care-folosește, ca să învețe și autorul un pic despre biciclit, apoi poate că va folosi canalul de Facebook pentru a da mai departe niște educație rutieră (că tot este în obligațiile legale ale Poliției să facă astfel de educație) sau mobilitate urbană prin transport alternativ.
Uitați ce mi-a sugerat Gemini să-i zic autorului să tasteze: „Explică-mi pe scurt termenii de bază din mobilitatea urbană: first mile/last mile, intermodalitate, infrastructură protejată și zone low-emission.”
- „Sunt obișnuit să merg peste tot cu mașina personală. Dă-mi un plan în 4 pași simpli pentru a face trecerea treptată spre transportul alternativ în viața de zi cu zi.”
- „Ce sfaturi practice ai pentru un ciclist începător, care trebuie să împartă banda de circulație cu mașinile acolo unde nu există piste dedicate?”
- „Cum pot combina eficient transportul în comun cu bicicleta sau trotineta (intermodalitate) pentru a reduce timpul de navetă și efortul?”
- „Cum mă pregătesc pentru a folosi transportul alternativ pe timp de ploaie sau iarnă? Ce echipament și adaptări de stil de mers am nevoie?”
- „Care sunt orașele din Europa considerate modele de bune practici în mobilitatea urbană sustenabilă și ce măsuri au funcționat cel mai bine la ele?”
Nu intru decât puțin în diiscuția despre profesionalizarea domeniului numit „comunicare” în instituții publice. Știu cum comunicarea instituțională, implementată strategic, ne-ar fi ajutat și-n crizele ultimelor ani – Covid, agresiunea rusească, și „turul 2 înapoi”.
Am fi avut poate mai puțină dezbinare dacă autoritățile ar fi comunicat precis, punctual, strategic. Dar la noi este pe dos, transparența este dușmanul, iar batista va cădea invariabil pe țambal, așa cum cad frunzele toamna sau propunerile de guvern nicușoriste vara.
Pe străzile Bucureștiului, Poliția este dată dispărută de la misiunea ei de a oferi „siguranță și încredere”, cel puțin în trafic. Acest slogan este hilar când îl compari cu realitatea. Îmi pare sincer rău pentru polițiștii onești care-și fac treaba. Hai să-i încurajăm, totuși, să facă și ei o schimbare din interior, să se revolte împotriva incompetenței.
Dacă nu reușește să-și facă misiunea de bază, ce pretenții să avem de la acareturi de tipul „comunicare”? Doar că, tocmai, asta nu reușesc să vadă cei care nu investesc în comunicare – faptul că, făcută strategic, poate aduce beneficii mari.
Așadar, dacă știți cine comunică pe social media pentru Ministerul de Interne și în baza cărui plan, dați-mi de veste. Chiar aș fi curios să știu dacă este în vigoare la MAI o directivă de tip „să dăm în bicicliști, să fim lipsiți de empatie”?
P.S.: Chiar în urmă cu câteva ore era să fiu spulberat pe trecerea de pietoni. Șoferul m-a văzut, venea cu circa 80 la oră, dar avea timp să frâneze, căci m-am angajat lent în traversare. M-am oprit la jumătate pentru că țin la viața mea, iar domnul cu VW negru a făcut o mică manevră de eschivă ca să mă ocolească și să-și vadă de durm încă vreo 300 de metri, după care a virat la stânga și a oprit pe avarii.
De-al dracului n-a vrut să frâneze să-mi acorde dreptul, căci și el gândește ca Ministerul de Interne: sunt sărac că merg pe jos și el este mare bo$$. Realitatea este că el va avea probleme de sănătate, atât fizică cât și emoțională, precum și o viață mult mai săracă în experiențe.
Căci, pe bune, ce poți să vezi de la nivelul volanului? Ce amintiri rutiere vei depăna cu nepoții? Alta-i situația la bicicletă, cu care chiar ajungi în locuri noi, într-un alt ritm, care-ți dă ocazia să observi mai în detaliu peisajul și să te conectezi la el.
Poate din acest motiv stagnează schimabrea, că decidenții nu prea merg decât cu mașina și nu văd rahatul de la firul ierbii, hm?
Rămân optimist, căci văd totuși cum crește de la an la an numărul celor care pedalează prin oraș, în pofida pericolelor știute. Știu că o să ne lămurim mai devreme sau mai târziu că mașina ucide: scurt, prin accidente mortale, suntem în top în UE la morți pe șosele; sau încet, dar sigur, prin poluare.
