Am coborât în week-end printre bălăriile unei zone mai puțin cunoscute din oraș, alături de 100 de voluntari organizați de la Asociația Parcul Natural București să strângă gunoaiele din acest loc pe care îl pregătesc de câțiva ani pentru statutul de Arie Naturală Protejată. Am găsit un trotuar care se transformate într-o „sufragerie” ad-hoc, stufărișuri, apă liniștită, câțiva tineri la pescuit și exagerat de multe deșeuri din construcții.
Miza întâlnirii a fost această bucată de pământ de 5,2 hectare pe care majoritatea bucureștenilor o știu doar din auzite sau deloc. Valea Saulei, ultima zonă umedă de anvergură din Nord-Estul Capitalei, se pregătește să îmbrace haine de sărbătoare și să devină a treia arie naturală protejată a Bucureștiului.
Acest reportaj vine ca o continuare firească a articolului „Valea Saulei: Cum arată „Dumbrava minunată” în care n-au ajuns dezvoltatorii imobiliari” de acum doi ani, când mă întorceam în acest petic verde, locul în care am copilărit, și arătam cum natura din vecinătatea casei părintești se luptă să supraviețuiască printre mormane de gunoaie și dezvoltarea haotică a orașului.
CITEȘTE ȘI: REPORTAJ | Valea Saulei: Cum arată „Dumbrava minunată” în care n-au ajuns dezvoltatorii imobiliari
Un colț de Amazon ascuns la marginea cartierului Andronache
Sâmbătă dimineață, pe strada Gherghiței, în Nord-Estul Capitalei, aproape 100 de oameni s-au strâns cu mănuși, saci de gunoi și suficientă curiozitate cât să exploreze unul dintre locurile mai puțin cunoscute ale Bucureștiului. Unii veniseră în grupuri de prieteni, alții cu familia. Erau mulți tineri, câteva perechi de părinți și copii și oameni care, în loc să-și petreacă dimineața de weekend în pat, la cafea sau prin magazine, deciseseră să facă puțină curățenie în curtea comună a orașului.
Curte comună e un fel de a spune. Valea Saulei nu prea arată ca o curte și nici nu pare că o revendică cineva. Ieși din zumzetul orașului și dintr-odată dai de un peisaj hibrid, straniu și fermecător. Pe vremuri, Valea Saulei era doar un pârâu care își trăgea seva din Pădurea Băneasa.
În anii ’70, inginerii socialiști l-au sistematizat brutal într-o rețea de bazine piscicole, care au fost între timp abandonate.
Astăzi, locul arată ca un mic sanctuar neîmblânzit.
„Vidra înoată în fostele bazine piscicole create pe cursul sistematizat al râului Colentina. Pescărașul albastru cuibărește pe maluri. Egretele planează peste stufărișuri, survolate de șoimul călător (Falco peregrinus), considerat cel mai rapid animal de pe planetă (peste 380 km/h în picaj). O bogăție de specii fascinante, la doar câțiva kilometri de centrul orașului”, ne-au explicat organizatorii de la Asociația Parcul Natural București (APNB).
Dan Bărbulescu, președintele APNB, ne-a explicat miza comunitară a acestui spațiu.
„Cartierul Andronache nu are parc. Este printre puținele cartiere din București fără un astfel de spațiu, cel mai aproape e la 3 kilometri, la Motodrom. Iată însă că au lângă ei o zonă minunată.
Vrem să o deschidem, să o facem sigură, un loc unde să te recreezi sau chiar pe unde să poți merge pe jos spre birourile din Pipera”.
Până să ajungem la partea cu arii naturale protejate și accesibilizare, e foarte important de rezolvat o problemă mai pământească. De exemplu, să vedem ce se ascunde prin iarbă.
O bucată de natură pe care orașul n-a reușit s-o înghită
Realitatea din teren a lovit rapid: poteca principală, singura cale practicabilă de explorare, fusese transformată de-a lungul anilor într-un depozit ilegal de moloz. Deșeuri din construcții, bucăți de polistiren, plastic vechi, mobilier și foarte multe șosete și alte articole vestimentare care n-au putut fi identificate au umplut rapid primii saci.
Lângă mine, două fete încărcau saci menajeri cu o eficiență ieșită din comun. Dana și Daria au dat, la un moment dat, peste jackpotul ecologizării: un morman generos de gunoaie, al cărui miros suspect promitea o experiență senzorială nedorită.
Dana terminase un master pe mediu, în timp ce Daria lucrează ca barista într-o cafenea de specialitate. Două lumi reunite de aceeași încăpățânare de a nu-și petrece dimineața de sâmbătă în pat.
Au găsit evenimentul pe social media și au venit pentru că li s-a părut important să facă și „o faptă bună”, la finalul căreia s-au simțit „energizate”.
Copiii care au lăsat telefonul pentru undiță
În timp ce noi ne plimbam cu sacii după noi, câțiva băieți tineri pescuiau lângă apă. Stăteau liniștiți, cu undițele pregătite și se uitau confuzi la turma de ciudați care a venit cu saci și mănuși să strângă gunoaiele din jurul lor.
Mi s-a părut o scenă foarte bucureșteană, deși nu știu dacă există ceva exclusiv bucureștean în a pescui lângă un șantier, o autostradă sau o zonă abandonată.
I-am spus lui Dan că observasem pescarii.
Mi-a răspuns că oamenii pescuiesc deja aici și că nu vede de ce n-ar putea continua să o facă, în condiții potrivite.
Mi-a povestit despre un model pe care îl văzuse la Tokyo, unde pescuise în mijlocul orașului, în bazine amenajate special. Prindeai peștele, făceai o fotografie și îi dădeai drumul înapoi.
„Nu deranjează pe nimeni. Putem avea zone speciale pentru pescuit de tip «catch and release»: ai prins peștele, i-ai făcut o poză și i-ai dat drumul. În orice loc din lumea civilizată se face asta. Am fost în Tokyo și am pescuit chiar în mijlocul orașului, din niște bazine artificiale. E o stare de liniște pe care, de ce nu, putem să o integrăm și aici”, mi-a explicat el.
Natura nu are nevoie de borduri și pavele
Pe măsură ce înaintam, devenea tot mai clar că Valea Saulei nu poate fi reparată doar cu saci de gunoi.
Unele deșeuri sunt ușor de strâns. Altele, mai ales resturile de construcții, sunt voluminoase și greu de îndepărtat fără intervenții organizate. Iar dacă potecile rămân inaccesibile, oamenii nu vor avea prea multe motive să revină, în afară de acțiuni precum cea de sâmbătă.
Dan Bărbulescu mi-a explicat că asociația își dorește intervenții minore: curățenie, deschiderea potecilor, indicatoare și panouri de informare. Ideea este ca oamenii să se simtă în siguranță și să poată înțelege unde se află, pe unde pot merge și ce fel de natură au în față.
„Motivarea noastră este să securizăm acest loc din calea dezvoltării agresive a orașului. Există riscul uriaș ca tot molozul de pe șantiere să fie împins treptat în vale. Deja găseam zone întregi acoperite de deșeuri din demolări”.
În plus, Valea Saulei ar putea deveni o verigă într-un coridor verde mai amplu, care să lege zona Petricani de Valea Saulei, Colentina și Dobroești. O rețea de spații naturale care să permită atât deplasarea oamenilor, cât și continuitatea habitatelor.
Ce urmează pentru „dumbrava minunată” din Andronache
După câteva ore, a venit și momentul în care sacii s-au adunat, mănușile au început să fie date jos, iar oamenii au trecut de la căutat gunoaie la căutat ceva de mâncare.
Soluția a fost una generoasă, 50 de pizza pentru toate gusturile, din care ar rezultă cam jumătate de pizza de persoană. Dar evident, împărțirea perfectă nu există, mai ales când în ecuație intră foamea acumulată și mirosul unei pizza proaspăt deschise.
A urmat apoi o mică relaxare în capătul străzii Gherghiței, în sunetul trenurilor care treceau ocazional prin spatele oamenilor, prea ocupați cu poze de grup si discuțiile lor aprinse ca să le observe.
Proiectul de transformare a zonei în arie naturală protejată a trecut deja cu succes de votul Consiliului Local Sector 2, dar mai are de trecut un ultim prag, aprobarea Consiliului General al Municipiului București, care, potrivit președintelui APNB, este așteptată chiar la sfârșitul acestei luni.
Am urcat după această experiență pe casa părintească aflată la 2 minute de Valea Saulei, așa cum făceam și când eram mic, să văd dacă încă se mai vede ceva din ce era atunci peisajul copilăriei. Unde altădată puteai vedea un covor neîntrerupt de verdeață, Valea Saulei nu se mai zărește de sus, a fost acoperită aproape complet de silueta masivă a Autostrăzii A3, care se descarcă hămesită la intrarea în oraș.
