Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 18 February 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
CulturăPrimărie

Tudorache a avut dreptate: a trecut guvernul, consilierii PNL sunt de acord să dea 10 milioane de lei pentru Catedrală

259

A trecut o lună de la disputa despre finanțarea Catedralei Mântuirii dintre consilierii PNL și primarul sectorului 1. Tudorache i-a acuzat de un joc politic și le-a zis că după ce trece guvernul cu siguranță își vor da acordul. Guvernul Orban s-a instalat, iar consilierii PNL din sectorul 1 au aprobat ieri donația de 10 milioane de lei către Catedrala Mântuirii Neamului.

În urmă cu o lună, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al Sectorului 1 se afla acordarea unei donații de 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Proiectul nu a trecut pentru că reprezentanții PNL au cerut explicații cu privire la cum sunt cheltuiți respectivii bani și la necesitatea unei donații atât de consistente. Primarul Tudorache i-a acuzat, atunci, de un joc politic:

O să vorbesc cu domnul Crângașu [preot- n.r.], dumnealui este cel care ține legătura cu noi. Deci știa foarte bine, a vorbit cu domnul Orban și știa că nu o să votați astăzi.
A spus că veți vota după ce va trece guvernul, deci cu siguranță după ce va trece guvernul o să ne dați votul.”

PRIMAR SECTOR 1 DANIEL TUDORACHE

Consilierii PNL s-au arătat extrem de deranjați de afirmația primarului sectorului 1, lucru care s-a transformat într-o mică dispută. Ei au afirmat că „în consiliul local sector 1 votează cei 6 consilieri PNL, nu votează domnul Ludovic Orban sau conducerea partidului”.

Spusele lui Daniel Tudorache s-au adeverit ieri, la ședința de consiliu. Guvernul Orban a trecut, iar consilierii PNL au votat pentru acordarea a 10 milioane de lei Catedralei Mântuirii Neamului. PNL și-a motivat alegerea printr-un comunicat postat pe site-ul lor.

„În prealabil, pentru că ne pasă de banii cetățenilor din sector și vrem să știm exact stadiul proiectelor pentru care se solicită finanțare de la Sectorul 1, o echipă formată din consilieri locali și membri ai conducerii PNL Sector 1 a vizitat șantierul unde se construiește Catedrala Neamului și a discutat cu inginerii care coordonează proiectul, a văzut la fața locului situația lucrărilor și a aflat direct de la sursă necesitățile urgente.

Astfel, în acest moment există un risc iminent de sistare a lucrărilor, fără conservare, banii disponibili fiind suficienți pentru plata contractorilor și derularea salariilor doar până la jumătatea lunii decembrie.”

Deși o parte din reprezentanții PNL din sala de ședință au votat în favoarea finanțării, nu au fost prezenți destui consilieri locali pentru ca proiectul să treacă mai departe.

Editor: Oana Despa

Autor

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Deszăpezirea în București: Peste 300 de utilaje intervin pe străzile Capitalei
ArticolePrimărieȘtiri

Deszăpezirea în București: peste 300 de utilaje intervin pe străzile Capitalei

Personalul comandamentului de deszăpezire este pregătit să intervină în această noapte și...

Sector 1 | Măsuri pentru persoanele fără adăpost, pe perioada codului de ninsoare
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | Măsuri pentru persoanele fără adăpost, pe perioada codului de ninsoare

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 îi îndeamnă...

Robert Negoiță, al doilea primar testat de droguri care primește rezultat negativ la INML
ArticolePrimărieȘtiri

Robert Negoiță, al doilea primar testat de droguri care primește rezultat negativ la INML

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a primit rezultatul analizelor făcute de Institutul...