Șantierele de termoficare de pe 67 de străzi din București au fost finalizate și închise, iar recepția urmează să fie realizată în perioada următoare. În cadrul acestor lucrări au fost schimbați 28 de kilometri de conducte care deservesc alimentării cu apă caldă de consum pentru 244 de blocuri și 69 de imobile, conform informațiilor oferite joi, 10 septembrie, de către Primăria Capitalei.
Lucrările finalizate au fost efectuate la rețeaua principală și se află pe străzi din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 5. În total, până la finalul anului 2026, administrația locală ar trebui să finalizeze lucrările la 102 de kilometri de rețea primară și 21 de kilometri de rețea secundară.
Pe ce străzi din București se aflau șantierele de termoficare finalizate
Primăria a pus la dispoziția cetățenilor și lista străzilor pe care se aflau șantierele închise, pentru fiecare sector în parte. Iată despre ce zone este vorba:
Sectorul 1
- Strada Cluj, Strada Turda, Strada Abrud, Strada Iordache Golescu, Parcul Regina Maria, Intrarea Mânăstirea Bistrița, Strada Barbu Lăutaru, Strada Radu Greceanu, Calea Griviței, Bd. Nicolae Titulescu, Strada Petru Rareș, Bd. Banu Manta, Strada Teodosie Rudeanu, Strada Pictor C.C. Szathmary, Strada Frosa Sarandy, Strada Dr. Iacob Felix, Bd. Ion Mihalache;
Sectorul 2
- Str. Mașina de Pâine, Str. Vaporul lui Assan, Str. Irimicului, Șos. Ștefan cel Mare, Str. Luncșoara, Aleea Deda, Aleea Luncșoara, Str. Doctor Calistrat Grozovici;
Sectoarele 2 și 3
- Bd. Basarabia, Str. Câmpia Libertăţii, Intr. Gheorghe Tudorache, Str. Ion Țuculescu, Intr. Sabiţei. Str. Căpitan N. Licăreț, Str. Gruiul Argeșului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Bd. Nicolae Grigorescu;
Sectoarele 4 și 5
- Str. Frunzișului, Str. Șoimuș, Str. Hațegului, Str. Stoian Militaru, Intrarea Târgu Frumos, Strada Ghimpați, Strada Bucșoiu, Strada Alunișului, Strada Idilei, Strada Timuș Nicolae, Drumul Găzarului, Strada Petre Țuțea, Parc Flamura, Strada Șerban Constantin, Șos. Giurgiului, Strada Toporași, Strada Basarabi, Strada Doljești, Strada Ștefan Vodă, Aleea Podul Giurgiului, Strada Podul Giurgiului, Strada Vigoniei, Strada Reșița, Strada Straja, Aleea Straja, Strada Grădiștei, Aleea Grădiștei, Aleea Reșița A, Aleea Reșița B, Aleea Reșița C, Strada Urziceni, Strada Luică.
Municipalitatea a anunțat și că lucrările pentru alți aproape 37 de kilometri de conductă de termoficare sunt aproape finalizate. În prezent, stadiul șantierelor este de peste 95% și urmează să fie finalizate în această toamnă.
Ciucu acuză Termoenergetica de proastă operare a rețelei
Primarul general Ciprian Ciucu acuză Termoenergetica de un posibil autosabotaj sau, cel puțin, de management defectuos, al rețelei de termoficare. Această situație ar duce la producerea unor avarii ce ar putea fi evitate, motiv pentru care bucureștenii ajung să stea și mai multe zile fără apă caldă, după cum a declarat edilul într-un interviu acordat București FM.
Edilul susține ca ar fi primit informațiile referitor la astfel de situații, însă acestea nu au venit de la conducerea companiei. Exemplul dat de primar este cel în care, pe aceeași țeavă, este introdusă atât apă foarte caldă, cât și apă rece, după cum a scris Buletin de București aici.
Din cauza diferențelor mari de temperatură, țevile ajung să se fisureze. Astfel că, bucureștenii sunt nevoiți să suporte noi întreruperi în alimentarea cu apă caldă de consum, pentru remedierea avariilor apărute.
„Rețeaua de termoficare, care este veche și ruginită, pocnește și am și impresia că este operată prost. Încep să vină la mine informații, nu de la șefimea din Termoenergetica, ci de la alte eșaloane, că apar avarii și din cauza, nu vreau să spun cuvântul sabotaj, dar pot să zic proastă operare. Nu sunt eu la bază fizician, dar știu că, dacă tu pui, în același timp, pe o conductă pe care ai avut-o închisă, dintr-o parte apă fierbinte, la 96 de grade, și din cealaltă parte apă rece, când se întâlnesc cele două va bubui.”
Primarul Capitalei a mai transmis și că are tot mai puțină încredere în modul în care este administrată compania ce se ocupă de livrarea agentului termic către locuințe. Din acest motiv, Ciucu a declarat că o să trimită Corpul de Control la Termoenergetica.