Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 31 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

VIDEO | Primii șoferi pe cel mai nou tronson al Autostrăzii Moldovei. Timp record de la București la Băcau

13
Primii șoferi pe cel mai nou tronson al Autostrăzii Moldovei
Foto: FB/ Cristian Pistol

Primele mașini au intrat în această după-amiază, 31 august, pe cel mai nou tronson al Autostrăzii Moldovei. Odată cu inaugurarea celor 47 de kilometri, distanța de aproximativ 286 de kilometri dintre București și Bacău, doar pe drum de mare viteză, poate fi parcursă în aproximativ două ore și jumătate.

Noile sectoare, deschise circulației la ora 16:00, sunt Lotul 2 Adjud – Răcăciuni (24,5 km) și Lotul 3 Răcăciuni – Bacău (21,5 km).

Diferența de timp, față de varinta clasică E85, supranumit și „Drumul Morții”, este una majoră. O simulare pe Google Maps presupune un timp de condus de aproximativ 4 ore și 31 de minute pentru cei 296 de kilometri. Astfel, prin darea în folosință a noului segment de autostradă, șoferii câștigă cel puțin două ore pe sensul de mers, la un regim normal de viteză.

În perioada imediat următoare, după finalizarea lucrărilor de racordare, circulația autostrăzii va fi extinsă cu încă 4 kilometri până la Nodul Rutier Bacău Nord. Odată cu această inaugurare, sunt funcționali 241,62 km din totalul de 319 km ai Autostrăzii Moldovei (Ploiești – Pașcani).

Cel mai nou tronson al Autostrăzii Moldovei, a patra cea mai lungă inaugurare într-o singură zi

Deschiderea simultană a celor două loturi plasează tronsonul Adjud – Bacău pe locul 4 în clasamentul istoric al celor mai lungi sectoare de autostradă inaugurate într-o singură zi.

Recordul național rămâne la A1 București – Pitești (95,49 km, deschisă în decembrie 1972). Poziția a doua este deținută de A2 București – Lehliu Gară (55,7 km, iunie 2004), în timp ce locul trei este ocupat de un alt segment de pe A7, Focșani – Adjud (49 km), predat de același constructor, UMB, în decembrie 2025.

Deficiențe tehnice și penalități pe vechile tronsoane

În timp ce rețeaua se extinde spre nord, unele loturi recepționate anterior înregistrează probleme de structură. CNAIR a solicitat penalități în valoare de aproximativ 8,6 milioane de euro pentru deficiențe constatate pe lotul dintre Mizil – Pietroasele.

Așa cum a relatat Buletin de București anterior, problemele reclamate de autorități vizează suduri defectuoase la structurile metalice, asfalt neconform și lipsa aderenței între straturi.

Lotul 2 Mizil – Pietroasele (28,35 km) a fost recepționat în octombrie 2025, depășind termenul cu 43 de zile. Valoarea inițială a contractului a fost de 1,25 miliarde de lei (aproximativ 250 de milioane de euro), însă valoarea actualizată a ajuns la momentul recepției la aproximativ 325 milioane de euro.

Situația tehnică reclamată pe acest tronson nu este singulară. În ianuarie, circulația a fost restricționată temporar pe primul lot al tronsonului Ploiești – Buzău (Dumbrava – Mizil), pentru efectuarea unor măsurători topografice de urgență în zona kilometrului 15.

CITEȘTE ȘI: Asociere „urgentă” între Sectorul 4 și ApaNova, la scurt timp după validarea „taxei pe inundație” în CGMB. Protocolul vizează finanțarea unor „lucrări de interes public”

Autor

  • Andreea Tudor

    Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

scris de

Andreea Tudor

Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.