Iluminatul public din parcurile și locurile de joacă din Sectorul 6 al capitalei urmează să fie diminuat în contextul crizei energetice provocate de secetă și de reducerea capacităților de producție. Administrația Domeniului Public a anunțat că măsura nu presupune oprirea completă a luminilor stradale.
Conform informațiilor transmise, intensitatea iluminatului din parcuri și locurile de joacă urmează să funcționeze la aproximativ 50% din capacitatea normală.
Măsura este una temporară
ADPDU Sector 6 a transmis că această măsură este una ce va fi menținută doar temporar, care face parte din demersurile de economisire a energiei electrice și de utilizare responsabilă a resurselor. Aceste măsuri sunt necesare în contextul situației actuale de pe piața energiei din România.
„Ne dorim să acționăm inteligent și cu grijă față de resursele avute, în așa fel încât să ne aliniem demersului de reducere a consumului de energie electrică și să contribuim, prin măsuri concrete, la utilizarea responsabilă a acesteia. Fără însă a afecta confortul celor care aleg să își petreacă timpul în parcurile și locurile de joacă din Sectorul 6”, a mai transmis instituția din subordinea Primăriei.
Bucureștenii sunt informați că parcurile și locurile de joacă vor rămâne deschise, deoarece măsura nu presupune oprirea completă a iluminatului, ci doar diminuarea intensității, astfel încât acestea să rămână sigure pentru cetățeni.
Locațiile afectate de diminuarea intensității iluminatului public
Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 a transmis și lista completă a locurilor de joacă ce vor fi afectate de măsura temporară. Iată care sunt acestea:
Parc Tudor Vladimirescu;
- Grădina de cartier din Bulevardul Timișoara nr. 55;
- Grădina de cartier din Bulevardul Timișoara nr. 71;
- Grădina de cartier din Strada Sibiu nr. 6;
- Grădina de cartier din Calea Crângași nr. 140;
- Parc Marin Preda;
- Grădina de cartier 9 Mai;
- Parc Nicolae Filimon;
- Locul de joacă din Bulevardul Iuliu Maniu nr. 73;
- Grădina de cartier din Strada Sibiu nr. 2;
- Locul de joacă din Strada Orșova nr. 5;
- Locul de joacă din intersecția Strada Liniei × Aleea Bărăganu;
- Grădina de cartier din Strada Bozieni nr. 4;
- Grădina de cartier din Bulevardul Drumul Taberei nr. 73B;
- Locul de joacă din Bulevardul Drumul Taberei nr. 98;
- Grădina de cartier din Aleea Istru nr. 2;
- Locul de joacă din Strada Obcina Mare;
- Locul de joacă din Strada Tolbei nr. 1;
- Locul de joacă din Aleea Bistra nr. 3;
- Locul de joacă din Aleea Compozitorilor nr. 22;
- Locul de joacă din Strada Bozieni nr. 9;
- Locul de joacă din Bulevardul Iuliu Maniu nr. 51;
- Locul de joacă din Strada Cetatea de Baltă nr. 145;
- Locul de joacă din Strada Cupolei nr. 5–7;
- Locul de joacă din Bulevardul Timișoara nr. 61 (Timișoara 61 + Romancierilor 1 și 2);
- Locul de joacă din Bulevardul Iuliu Maniu nr. 67;
- Locul de joacă din Bulevardul Drumul Taberei nr. 96;
- Locul de joacă din Bulevardul Iuliu Maniu nr. 170–174;
- Locul de joacă din Strada Preciziei nr. 14;
- Locul de joacă din intersecția Strada Centurii × Strada Zorelelor;
- Locul de joacă din Bulevardul Constructorilor nr. 2;
- Locul de joacă din Strada Valea Florilor nr. 4;
- Locul de joacă din Strada Valea Florilor nr. 8;
- Locul de joacă din Bulevardul Timișoara nr. 13;
- Locul de joacă din Strada Pârva nr. 1;
- Locul de joacă din Strada Apusului nr. 93;
- Locul de joacă din Strada Ierbi × Strada Oboga;
- Locul de joacă din Strada Cetatea de Baltă nr. 112;
- Parc ANL Brâncuși;
- Parc Sf. Andrei (Pârva 1);
- Parc Timișoara nr. 10;
- Grădina de cartier din Intrarea Drumul Taberei nr. 2–4;
- Bulevardul Timișoara nr. 23;
- Strada Sibiu nr. 4;
- Bulevardul Timișoara nr. 35 (față bloc);
- Strada Poiana Vadului nr. 1 / Poiana Muntelui nr. 2;
- Bulevardul Timișoara nr. 35 (spate bloc – OD6);
- Strada Pârvat nr. 8;
- Strada Pârvat nr. 20;
- Aleea Bucșănești;
- Strada Gârleni nr. 5;
- Drumul Taberei nr. 15–17 (spate bloc), Aleea Haiducului;
- Strada Lujerului nr. 2, bloc 22;
- Calea Crângași nr. 16–18;
- Bulevardul Constructorilor nr. 29;
- Strada Porumbacu nr. 15;
- Strada Ruxandra Marcu nr. 2;
- Strada Ruxandra Marcu nr. 3;
- Bulevardul Iuliu Maniu nr. 11;
- Strada Partizanilor nr. 8;
- Locul de joacă din Drumul Taberei nr. 14;
- Parc Drumul Taberei 38;
- Parc Lovinescu;
- Locul de joacă din Prelungirea Ghencea nr. 2;
- Aleea Politehnicii nr. 11;
- Strada Baia de Arieș;
- Bulevardul Iuliu Maniu nr. 16;
- Locul de joacă din Bulevardul Virtuții nr. 16;
- Locul de joacă din Aleea Boteni (Biserică);
- Locul de joacă din Aleea Poiana Muntelui nr. 2;
- Locul de joacă din Drumul Taberei nr. 54;
- Locul de joacă din Strada Nera, bloc OD2;
- Locul de joacă din Drumul Taberei nr. 66;
- Locul de joacă din Aleea Săndulești nr. 2;
- Strada Târgu Neamț nr. 14;
- Bulevardul Uverturii nr. 71–73;
- Strada Brașov nr. 20;
- Strada Apusului nr. 50;
- Bulevardul Iuliu Maniu nr. 107;
- Strada Dreptății nr. 10;
- Locul de joacă din Aleea Arutela;
- Terenurile de sport din Parcul Crângași;
- Locul de joacă din Strada Piscul Crăsani;
- Locul de joacă din Strada Mărgelelor;
- Iluminatul trotuarului Nordic;
- Locul de joacă din Splaiul Independenței nr. 140;
- Locul de joacă din Strada Răsadniței;
- Iluminatul Cinema Giulești.