Guvernul a aprobat în ședința de joi deblocarea a 22 de posturi vacante de la Spitalul pentru copii „Marie Curie”, a anunțat Ministerul Sănătății. Instituția a menționat într-un comunicat de presă că este vorba doar de rezolvarea unei „situații punctuale”, nu și a „problemei majore” a situației din sistemul sanitar.
„Aprobarea celor 22 de posturi pentru Spitalul «M.S. Curie» era absolut necesară și mă bucur că acest demers a fost aprobat. Este unul dintre cele mai importante spitale pediatrice din România. Dar nu putem considera că problema resursei umane din sănătate s-a rezolvat.
Nu putem abandona celelalte spitale din România, care se confruntă cu aceleași dificultăți. În multe unități sanitare, lipsa personalului afectează direct accesul pacienților la servicii medicale și pune o presiune uriașă asupra cadrelor medicale.
Ministerul Sănătății nu renunță la demersurile pentru deblocarea posturilor vacante din sistemul sanitar. Pacienții din România au nevoie de personal medical suficient în toate spitalele, nu doar în câteva unități”, a declarat Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă.
CITEȘTE ȘI: Secția de medicină internă de la Spitalul Floreasca, închisă temporar. Care sunt motivele | Digi24
Criză de personal de la Spitalul „Marie Curie”: 5 paturi de la Terapie Intensivă au fost suspendate
Încă un asistent medical de la Secția ATI Neonatală de la Spitalul pentru copii „Marie Curie” a anunțat că își demisia, ceea ce face ca numărul cadrelor sanitare care au părăsit secția să ajungă la opt, scrie Digi24.
Conducerea spitalului a cerut Direcției de Sănătate Publică București suspendarea a cinci paturi, pe fondul lipsei de personal, iar această situație afectează deja pacienții care se află în stare gravă.
Săptămâna trecută, șeful secției a declarat că unele asistente nasc și merg în concediu de maternitate, în timp ce altele și-au dat demisia. Numărul celor care au plecat a crescut, iar angajările sunt blocat.
La Spitalul pentru copiii „Marie Curie” nu se pot face angajări noi în acest moment, deoarece angajările în sistemul public sunt blocate prin ordonanță de urgență.
Astfel, singura șansă pentru deblocarea posturilor ar fi fost un memorandum inițiat de Ministerul Sănătății, trimis Guvernului. Acesta s-a blocat, însă, după ce Ministerul Finanțelor a invocat un impact bugetar prea mare.
Șeful secției a avertizat că reducerea numărului de paturi este inevitabilă în acest moment. Întrebat dacă a discutat cu reprezentanți ai Guvernului sau ai Ministerului Sănătății despre găsirea unei soluții, medicul a spus că nu a fost contactat de nimeni, pentru Digi24.