Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 13 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Metodologia de închiriere a bunurilor proprietate publică a Sectorului 2 s-ar putea schimba. Documentul va ajunge la vot

5
Metodologia de închiriere a bunurilor aflate în proprietatea publică a Sectorului 2 s-ar putea schimba. Documentul va ajunge la vot marți | FOTO: PS2
Metodologia de închiriere a bunurilor aflate în proprietatea publică a Sectorului 2 s-ar putea schimba. Documentul va ajunge la vot marți | FOTO: PS2

Metodologia de închiriere a bunurilor aflate în proprietate publică a Sectorului 2 s-ar putea schimba, așa cum reiese dintr-un proiect de hotărâre consultat de reporterii Buletin de București. Documentul va ajunge la vot marți, 14 iulie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Sector 2 (CLS2).

Cazurile în care prevederile proiectului de hotărâre ar urma să se aplice, iar închirierea să se efectueze în lipsa unei licitații, sunt similare cu cele lansate în spațiul public de către Primăria Sectorului 4. Astfel, documentul se va aplica în următoarele cazuri:

  • unei companii/societăți care are ca obiect de activitate gestionarea, întreținerea sau reparația respectivului bun aflat în proprietatea CLS2
  • în cazul în care titularul dreptului de închiriere este o asociație de dezvoltare intercomunitară în care este membră unitatea administrativ-teritorială titulară a dreptului de proprietate, care are ca obiect principal de activitate gestionarea, întreţinerea, repararea şi dezvoltarea respectivului bun;
  • în cazul în care închirierea are caracter ocazional, pe o perioadă de cel mult 45 de zile, fără posibilitate de prelungire;
  • în cazul bunurilor proprietate publică cu destinația de garaje, locuri de parcare sau alte bunuri similare, care nu au destinații comerciale şi pentru care, prin procedura specifică aprobată, este prevăzută o chirie fixă şi sunt stabilite condiţii de eligibilitate a titularului dreptului de închiriere;
  • în cazul bunurilor imobile proprietate publică sau al unor cote-părți din acestea, cu o suprafaţă utilă de maximum 10 mp;
  • în cazul în care închirierea se face către titulari ai unor drepturi de preemțiune recunoscute prin lege, cu respectarea prețului pieței.

Prețul închirierii ar urma să fie stabilit în baza unui raport de evaluare efectuat de un expert acreditat al ANEVAR, iar încheierea contractelor se va face prin negociere directă. Propunerea vine după ce actuala procedură de închiriere are un caracter general și nu poate fi aplicată în toate situațiile întâlnite.

„Modificările propuse urmăresc eficientizarea procesului de administrare și valorificare a patrimoniului aflat în proprietatea sau administrarea Sectorului 2, crearea unui cadru procedural adaptat situațiilor specifice întâlnite în practică”, prevede referatul de aprobare al proiectului.

Mai mult, acesta mai motivează în favoarea adoptării deciziei întrucât astfel s-ar putea asigura buna utilizare eficientă a bunurilor aflate în patrimoniul local, cu respectarea principiilor legalității, transparenței, concurenței și bunei administrări.

CITEȘTE ȘI: Se deschid cinci noi șantiere de termoficare în București, luna aceasta. Peste 4.000 de blocuri vor rămâne fără apă caldă

Proiect similar și în Sectorul 4. Imobilele ar putea fi închiriate fără licitație

Imobilele aflate în proprietatea Consiliului Local Sector 4 ar putea fi închiriate fără licitație, după cum scria Buletin de București aici. Proiectul de hotărâre similar cu cel din Sectorul 2, va fi supus la vot în aceeași zi.

Dacă proiectul va fi adoptat, orice persoană fizică sau juridică ar putea închiria un spațiu aflat în domeniul public în baza unei solicitări scrise care va cuprinde identificarea spațiului, scopul și durata închirierii, dar și documentele de identitate ale persoanei care încheie contractul.

Mai mult, va fi necesar și certificatul de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată la bugetul local al Sectorului 4 și la cel de stat.

Pentru închirierele ocazionale, care nu vor depăși o perioadă mai mare de 45 de zile, taxa se va menține la un nivel echivalent cu cel stabilit de Consiliul General prin hotărârea 514 din 2025 care stabilește nivelurile impozitelor și taxelor locale.

CITEȘTE ȘI: Primăria Sectorului 3 vrea să cedeze gratuit către Distrigaz o conductă deviată, după ce a crescut capacitatea rutieră pe Drumul Între Tarlale

Autor

  • Alexandru Stan

    Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

scris de

Alexandru Stan

Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.