Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Transport

Magistrala 6 | Lista completă a zonelor unde sunt restricții de circulație

Magistrala 6 | Lista completă a zonelor unde sunt restricții de circulație
Lista restricțiilor impuse de șantierul pentru M6. Foto: YouTube/Magistrala 6

Mai multe restricții au fost impuse în nordul Bucureștiului, în contextul șantierului pentru Magistrala 6 de metrou, care va asigura conexiunea dintre Capitală și Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni.

În această perioadă au loc lucrări de construcție, execuție a structurilor subterane, tuneleare și relocare a rețelelor de utilități. Acestea necesită restricții temporare în anumite zone din București, dar și din Otopeni.

CITEȘTE ȘI VIDEO | Stadiul lucrărilor la Magistrala 6, în mai. Cum au avansat lucrările pe ambele secțiuni

Ce restricții impune șantierul pentru Magistrala 6: lista completă

Noua magistrală de metrou va avea o lungime de 14,2 kilometri de cale dublă și 12 stații. Aceasta va deservi zone precum 1 Mai, Romexpo, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, dar și nordul Capitalei și Aeroportul Otopeni.

Magistrala 6 are două secțiuni, respectiv tronsonul 1 Mai – Tokyo (secțiunea Sud) și tronsonul Tokyo – Aeroport Otopeni (secțiunea Nord).

Cele 12 stații vor fi următoarele: 1 Mai (stație de legătură cu Magistrala M4), Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu și Aeroportul Otopeni.

Pe site-ul Magistralei 6 a fost publicată o listă cu toate restricțiile în vigoare în acest moment, pe ambele secțiuni. Pe măsură ce anumite intervenții vor fi finalizate, organizarea circulației este adaptată pentru a diminua cât mai mult impactul asupra mobilității urbane.

Secțiunea SUD

  • Stația 1 Mai: Relocare utilități, pereți mulați | Restricții/devieri: Calea Griviței – Bd. Ion Mihalache;
  • Stația Pajura: Structură stație, accesuri | Fără impact asupra circulației;
  • Stația Expoziției: Structură stație, accesuri | Restricții/devieri: Bd. Expoziției;
  • Interstația Expoziției – Piața Montreal: Relocare utilități | Restricții/devieri: Bd. Expoziției – Str. Aviator Popișteanu;
  • Stația Piața Montreal: Structură stație, accesuri | Restricții/devieri: Bd. Mărăști;
  • Interstația Piața Montreal – Gara Băneasa: Tunelare TBM, relocare utilități | Fără impact major asupra circulației;
  • Stația Gara Băneasa: Relocare utilități, accesuri | Restricții/devieri: Șos. București–Ploiești (Fântâna Miorița);
  • Interstația Gara Băneasa – Aeroport Băneasa: Relocare utilități | Restricții/devieri: DN1 – Str. Elena Văcărescu și Str. Dobrogeanu Gherea;
  • Stația Aeroport Băneasa: Relocare utilități, accesuri | Restricții/devieri: Str. Grațioasa, DN1 – Bd. Aerogării;
  • Interstația Aeroport Băneasa – Tokyo: Relocare utilități | Restricții/devieri: Breteaua Selgros;
  • Stația Tokyo: Structură stație, accesuri | Restricții/devieri: Breteaua DN1 (sens București), Str. Pană Buescu.

Secțiunea NORD

  • Stația Washington: Relocare utilități | Restricții/devieri: Str. Jandarmeriei – Bd. Dr. Liviu Librescu, breteaua DN1;
  • Stația Paris: Relocare utilități, pereți mulați, accesuri | Restricții/devieri: DN1 – Str. Padina;
  • Stația Bruxelles: Relocare utilități, pereți mulați | Restricții/devieri: Str. Oașului;
  • Stația Otopeni: Pereți mulați, structură stație | Restricții/devieri: DN1 – Calea Bucureștilor, Str. 23 August;
  • Stația Ion. I. C. Brătianu: Relocare utilități, accesuri | Restricții/devieri: DN1 – Calea Bucureștilor și Str. Zborului;
  • Stația Aeroport Otopeni: Relocare utilități, pereți mulați, structură stație | Restricții/devieri: Zona Plecări, drumuri interioare și parcări.

CITEȘTE ȘI Metrorex a înregistrat pierderi de peste 312 milioane lei în 2025, în timp ce cheltuielile de personal au atins 1,032 miliarde lei

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Face parte din echipa Buletin de București din 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.