Două autobuze turistice au revenit pe traseu în București, de la mijlocul lunii mai. Până pe 14 iunie, prețul este sub cel practicat în alte capitale europene, respectiv sub 10 euro pentru o călătorie care-ți permite să urci și să cobori de câte ori vrei, la obiectele de pe traseu, în ziua achiziționării.
Deocamdată au fost puse în circulație două astfel de vehicule cu platformă deschisă. Dacă există cerere, pot fi suplimentate până la șase.
Buletin de București a dorit să afle cum se vede, cu ochi de turist, un tur pe la cele mai emblematice locuri ale orașului.
Livia Andronache
Prima stație este Piața Presei, însă am decis să încep la Piața Unirii. Termometrul aratăi 28 de grade, motiv pentru care sper ca soarele să fie blând cu pielea mea și a celorlalți turiști. Stația de plecare este în zona Fântânilor, așa că a fost nevoie de un ocol odată ce am ieșit din stația de metrou.
Ajunsă acolo, văd panoul aferent stației și mă apropii de el. Cu un font destul de nefericit sunt notate atracțiile recomandate ale zonei: Centrul Vechi și Catedrala Patriarhală.
E greu de ratat, fiind colorat în galben și albastru și, totuși, multe persoane care ajung în stație sunt confuze de unde ar trebui să pornească și urcă în autobuzul 100, care staționează înainte să plece, de fapt, spre aeroport.
CITEȘTE ȘI: Autobuzele turistice din București revin pe traseu, din 15 mai
Cât timp aștept mașina decapotabilă cu 83 de locuri, încep să caut harta traseului și vreau să aflu cât mă va costa această experiență. Autobuzul oprește în 15 stații și biletul are un preț promoțional în această perioadă: 49 de lei pentru adulți și 25 pentru copiii între 4 și 14 ani.
Din 15 iunie, biletul este ceva mai scump: 70 de lei pentru adulți și 35 pentru copii.
Mai multe stații, mai puține obiective pentru cele două autobuze turistice
Deși oficial sunt 15 stații pe traseu, multe sunt numerotate cu dublu sens pentru câte un obiectiv. Adică, sunt luate în calcul ca în schițele lui Caragiale: două la Arcul de Triumf, două în Piața Romană și tot așa.
Practic, sunt mai puține obiective, dar mai multe opriri. Singurul avantaj este că este un mijloc de transport „hop on- hop off” , așa să cobori la orice oprire și să vizitezi ce ți-ai propus.
Trec zece minute și apare o femeie cu copilul său. Se așează pe banca de lângă stație, în timp ce băiatul aleargă îngrijorător de repede spre panoul stației și se aruncă pe el strigând „Mamă, am ajuns, uite!”. Mama nu pare impresionată de gestul copilului și își deschide tacticoasă telefonul, pe care îl consultă odată la 5 minute, ca să verifice pe unde se află autobuzul.
După 40 de minute, apare glorios de după colțul șantierului planșeului Unirii vehiculul mult așteptat. Se deschide ușa de lângă șofer și ne întâmpină un domn care poartă uniforma reprezentativă angajaților STB.
Îmi sare în ochi cravata de un verde țipător și ochelarii de soare, pe care îi dă la o parte și mă întreabă curios „Ați mai fost cu noi?”.
Răspund că „Nu”, doar cu capul, și-mi spune că biletul este valabil până la ultima călătorie din ziua aceea, undeva pe la ora 21.00. Aleg să plătesc cu cardul și apropii telefonul de validator.
Cât timp aștept confirmarea că pot intra, arunc un ochi la cum arată interiorul. Nu este diferit față de cele cu care călătorim în mod frecvent, poate doar cromatic, având scaunele de un roșu intens.
Pe ecranul validatorului apare mesajul „Tranzacție acceptată”, iar controlorul îmi face loc să trec. Țintesc cu privirea scările spre platformă și urc cu pas grăbit, ca să fiu sigură că prind un loc bun.
Sus, vântul bate mult mai tare, dar nu deranjant. Mă așez pe partea stângă a acestuia, iar pe lângă mine trec în viteză mama și băiatul său, care se așează pe primele două locuri din față. Copilul radiază de fericire, moment în care o aud pe mama sa spunându-i „Ajungeam acasă de mult dacă îl luam pe cel normal”.
Zâmbesc, gândindu-mă că nu sunt singurul intrus printre turiști. Dar cred că experiența merită și pentru localnici.
Îmi aduc aminte de genul acesta de tururi pe care le-am făcut în alte țări și de cum mă străduiam mereu să găsesc canalul ghidului în limba engleză, moment în care pun mâna instinctiv pe scaunul din față pe care este fixat aparatul de ghid audio și mă întreb: „Dee ce nu am primit căști?”
Mă uit agitată în stânga și-n dreapta și văd că toată lumea avea căștile personale în urechi. Mă mai uit încă o dată la aparat și apăs pe toate butoanele, dar nu se întâmplă nimic.
Îmi las dezamăgită capul spre geamul de lângă mine și observ un cod QR lângă care scrie „Descarcă ghidul audio”. Entuziasmată, cotrobăi prin geantă în speranța că am căștile personale și le așez victorioasă pe urechi.
Urmează stația Piața Unirii
Autobuzul pornește și vântul începe să-mi separe șuvițe de păr în toate direcțiile. Nu călătorim mai mult de 30 de secunde, iar acesta se oprește la primul stop. Îmi pornesc ghidul audio în limba engleză. ca să simt experiența la maxim ca un turist, și selectez oprirea „Piața Unirii”.
O voce feminină cu accent est-european începe să ne povestească cum în această zonă a Bucureștiului se află unele dintre cele mai importante monumente istorice ale orașului, Hanul lui Manuc, unul dintre cele mai vechi hanuri din capitală, și Curtea Veche, legată de perioada lui Vlad Țepeș.
Centrul Vechi s-a dezvoltat încă din secolul al XV-lea ca important centru comercial, influențat de numeroase comunități străine și de stiluri arhitecturale precum renașterea și barocul. Tot aici se găsește și kilometrul zero al României, amplasat lângă Biserica Sfântul Gheorghe Nou.
Volumul din căști nu este la maxim, motiv pentru care aud cu ușurință claxoanele șoferilor nervoși din trafic.
La finalul acestei părți audio, suntem anuntați de ghid că urmează stația Universitate, de unde putem să vizităm Piața Revoluției, Palatul CEC sau Muzeul Național de Istorie a României.
La următoarea stație nu coboară nimeni, însă urcă un cuplu de adolescenți care se țin de mână. Se așează mai în față și privesc spre grandiosul Hotel Intercontinental, actual Grand Hotel Bucharest.
Apăs play pentru această parte din ghid, pentru a auzi ce mi se spune despre clădiri istorice și culturale ale Bucureștiului din centrul Capitalei: Ansamblul Colțea, care include primul spital al orașului și fostul Turn Colței, Palatul Suțu, actual sediu al Muzeului Municipiului București, și Teatrul Național București Ion Luca Caragiale, aflat lângă statuia „Căruța cu Paiațe”.
Înaintăm curajos pe Bulevardul Magheru spre Piața Romană și încep să observ reacțiile oamenilor la vederea acestei zone. Toată lumea începe să facă poze panoramice cu șoseaua largă și clădirile impunătoare care o străjuiesc.
Singurul lucru la care mă pot gândi în timp ce îi privesc este: „Dacă ar știi că toate acestea ar putea dispărea la primul cutremur, le-ar mai fotografia la fel?”
Piața Romană: simbol al rezistenței
Un grup de englezi din spatele meu are o discuție despre metroul din București, mai precis, despre stația de la Piața Romană. Auziseră din turul audio despre greutatea cu care a fost construită în secret, în ciuda regulilor stricte impuse de Elena Ceaușescu.
Soția fostului dictator comunist hotărâse că atât clasa muncitoare, cât și tineretul aveau nevoie să facă mai multă mișcare. Stația a fost inaugurată la trei ani după darea în folosință a magistralei de metrou și a devenit un simbol al rezistenței.
În această stație, turiștii englezi încheie călătoria și se îndreaptă spre scările stației de metrou, ca să vadă cum arată în realitate tot ce ascultaseră mai devreme. În locul lor, urcă un cuplu de francezi în vârstă și o doamnă cu o tabletă pe care o flutură să-și facă vânt.
Turul continuă spre direcția Piața Victoriei, unde în mijloc se întinde pictat pe asfalt steagul Uniunii Europene. În centrul steagului stă împietrit un bărbat care ține mândru steagul României. Toata lumea îl fotografiază, iar copilul îi face cu mâna și strigă: ,„Nu ai voie să pleci?”
Ce învățăm în cele două autobuze turistice: să nu repetăm istoria
Îmi readuc aminte că mai am de ascultat ceva și pornesc următorul capitol: Piața Charles de Gaulle. Aceasta a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri, influențate de contextul politic: Iancu Jianu, Adolf Hitler, Stalin și Piața Aviatorilor.
După 1989, a primit numele actual, iar la intrarea în Parcul Regele Mihai I se află statuia lui Charles de Gaulle. Simt o neliniște a turiștilor la auzul numelor precedente și. cu siguranță, am și eu același sentiment.
Următoarea parte a turului îi încântă cel mai mult pe cei doi francezi, având ocazia să vadă ceva familiar: Arcul de Triumf. Acesta comemorează victoria României în Primul Război Mondial.
Monumentul are decorațiuni realizate de sculptori interbelici și include un mic muzeu și o terasă panoramică accesibile prin scările interioare. Fiecare călător îl fotografiază din toate unghiurile și apoi se întoarce, conform ghidului, să privească cel mai mare parc al capitalei: Parcul Regele Mihai I.
A fost amenajat în 1936 pe malul lacului Herăstrău și este unul dintre cele mai mari parcuri urbane din Europa. Include grădini, statui, baze sportive, restaurante și diverse atracții, iar de-a lungul timpului a purtat mai multe denumiri, reflectând schimbările politice din România.
Aerul devine tot mai curat cu cât trecem pe lângă grandiosul parc. Câțiva oameni care ies din verdeață le fac cu mâna vizitatorilor și li se răspunde cu același mesaj. Pe o bancă, își fac fotografii liceeni care avuseseră ziua cea mare: absolvirea celui mai important capitol din viața lor.
Panglica mov din jurul fiecărei toci strălucește în soarele ce urmează să apună, iar adolescenții din autobuz povestesc despre cum vor simți anul viitor același sentiment.
Capătul turului este următoarea stație: Piața Presei. Ocolim sensul giratoriu din centrul acesteia, moment în care toată lumea s-a ridicat în picioare să fotografieze un alt simbol al vremurilor de mult apuse: fosta Casa Scânteii, acum Casa Presei Libere.
Este una dintre cele mai înalte clădiri din București și a fost construită în perioada comunistă pentru presa de stat, în special pentru ziarul Scânteia. Clădirea are influențe arhitecturale inspirate de zgârie-norii din Moscova, combinate cu elemente tradiționale românești, și găzduiește și astăzi instituții de presă și tipografii.
În stația de aici, am petrecut 40 de minute așteptând ca turul să înceapă din nou. Mama și băiatul s-au oprit, nu înainte de a ne saluta voios pe toți.
Pe de altă parte, ați turiști pleacă pe traseu de aici, printre care o famile din Filipine, un bărbat cu doi copii și un cuplu de persoane cu deficiență de auz.
De la ușa de intrare a autobuzului, se aude o discuție între controlor și o fată. Aceasta îl întreabă pe un ton politicos cât costă călătoria. La auzul sumei de 49 de lei, își arcuiește sprâncenele și strigă „Neironic?”, apoi pleacă fără să mai aștepte un răspuns.
Înainte de a porni la drum, bărbatul de la volan le dă celor doi copii câte un biscuite și le explică folosind abtibildele lipite pe lângă scaune că nu au voie să se ridice în picioare cât timp autobuzul este în mișcare. Apoi scoate încă un biscuite pe care îl împarte frățește.
Drumul de întoarcere este prin aceleași locuri, exceptând o stație foarte importantă pe care nu am văzut-o la plecare: Palatul Parlamentului. Este una dintre cele mai mari clădiri administrative din lume și simbol al megalomaniei regimului lui Nicolae Ceaușescu.
Construcția impresionantă include mii de camere, interioare luxoase și un buncăr antiatomic. Pentru ridicarea sa au fost demolate cartiere întregi din centrul Bucureștiului, împreună cu numeroase biserici și clădiri de patrimoniu.
În aceeași perioadă a fost amenajat și Bulevardul Unirii, numit inițial „Victoria Socialismului”, proiect inspirat de Champs-Élysées. Deși multe monumente istorice au fost distruse, câteva au fost salvate prin translatare, printre care Mănăstirea Antim și Biserica Mihai Vodă.
Toată lumea fotografiază clădirea încă de la intrarea pe Bulevardul Libertății, pentru că altfel este imposibil să o cuprinzi pe toată. Din spatele meu, se aude o voce feminină în spaniolă.
Mă întorc spre ea și o văd pe doamna care urcase la Piața Romană cum ascultă ghidul cu tabletă pusă la ureche și spune timid ,,lo siento”, crezând că deranjează volumul ridicat la care ascultă informația. O liniștesc că nu e nici o problemă și își lipește înapoi tableta de ureche.
Turul se apropie de final pentru mine, iar înainte să cobor scările îi privesc încă o dată pe toți oamenii de acolo. Fiecare a venit să afle o poveste, indiferent dacă locurile îi sunt familiare sau nu.
Chiar dacă problemele orașului nu se văd de la etajul acestor autobuze turistice, fiecare are ocazia să-și formeze propria opinie despre ce înseamnă Bucureștiul astăzi.
Nefolosirea celor șase autobuze turistice a cauzat alte pierderi considerabile
Linia „Bucharest City Tour” a fost redeschisă pe 25 august, după șase ani de la suspendarea serviciului.
„Bucharest City Tour” a fost funcțional până în 2019, cu autobuze turistice închiriate de la Primăria Constanța. Ulterior, Primăria Capitalei a cumpărat șase autobuze turistice supraetajate la mâna a doua.
Inițial, ar fi trebuit să intre pe traseu încă din mai 2023. Totuși, din cauza blocajului politic, autobuzele Volvo au rămas staționate aproape trei ani, în aer liber, la autobaza Nordului.
Un raport al Curții de Conturi, consultat de BdB, a constatat un prejudiciu de peste 825.000 de lei (aproximativ 165.000 de euro) între 2023 și 2024, din cauza cheltuielilor suplimentare cu vehiculele imobilizate, pe lângă costul de achiziție de 428.000 de euro.
În aproape trei ani, singurul venit generat de această flotă a provenit dintr-o singură închiriere de o oră, pentru care s-au încasat 1.653 de lei. În rest, autobuzele au generat doar costuri în garajele STB.
După achiziția propriei flote în 2022, relansarea a fost blocată de o decizie din mai 2023, prin care competența de licențiere a traseului a fost transferată de la Primăria Capitalei către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).
Astfel, autoritățile din Ilfov, prin consiliile locale, care sunt parte din TPBI, nu au aprobat traseele propuse, întârziind și mai mult procedurile, după ce municipalitatea a rămas fără control direct al liniei.
La vremea respectivă, pentru linia turistică a Capitalei a trebuit să-și dea acordul primarii din comunele ilfovene. Practic, fiecare etapă de redemarare a liniei a fost blocată de lipsa unei colaborări coerente între instituțiile controlate politic.
Pe 25 iunie 2025, în urma dezvăluirilor BdB și a constatărilor Curții de Conturi, Consiliul General a anulat decizia din 2023, și a redat teoretic controlul către STB.
În prezent, Bucureștiul rămâne una dintre puținele capitale europene fără un serviciu public funcțional de transport turistic.
CITEȘTE ȘI: FOTOGALERIE | Monitorizare în timp real pentru autobuzele turistice. Care sunt timpii de parcurs
Editor: Răzvan Chiruță
