Probabil fiecare bucureștean a trecut măcar o dată pe lângă Casa Radio, ultima ctitorie a lui Ceaușescu, și s-a întrebat ce se întâmplă cu această clădire relicvă a unei epoci pe care unii o vor uitată, iar alții și-o amintesc cu nostalgie.
Autori: Livia Andronache, Mădălina Busuioc
Ruina situată în zona centrală a orașului a devenit în timp un punct cunoscut și o problemă care se află în dezbaterea publică. Unii bucureșteni își doresc un spațiu cultural, alții un spital sau o clădire administrativă care să întâlnească mai multe instituții într-un loc.
După patru decenii de la deschiderea șantierului, clădirea mamut a lui Ceaușescu este înconjurată de buruieni și afișe publicitare.
La pas pe lângă ultima ctitorie a lui Ceaușescu
O simplă plimbare în jurul Casei Radio spune multe despre această clădire tăiată brutal la jumătate și lăsată așa.
Trotuarele sunt înguste și neîngrijite, iar perimetrul clădirii este înconjurat de un gard de tablă acoperit de graffiti. În fața ei, rămășițe din ceea ce a fost cândva o bucată de fațadă zac abandonate în iarba care le-a copleșit. Structurile de fier beton dezgolite, atârnă în voia sorții, fără vreo sursă de susținere.
Și zidurile din față sunt pline de reclame colorate, ce îți dau senzația că acolo ar putea să existe ceva mai mult, însă golurile din locul ferestrelor confirmă că totul părăsit.
Peste tot au năvălit cu lăcomie buruieni și plante care înghit totul, până și gardul. Te simți ușor nesigur când treci pe lângă această ruină a modernității și vrei să o depășești cât mai repede.
E atât de pustie, de singură, de bântuită de urmele mutilate ale trecutului încât pare o mașină a timpului care s-a stricat și nimeni nu și-a mai bătut capul să o repare.
Trecând pe acolo, nu am putut să nu ne întrebăm: bucureștenii ce ar vrea să vadă în locul mastodontului din beton?
Orice, numai nu o epavă a comunismului
Pe banca de lângă ieșirea principală a stației Eroilor, se află un domn în vârstă. Se uită atent la muncitorii care lucrează de zor din parc. Se aud doar flexuri și picamăre în jur.
Pentru o secundă pare pierdut în gânduri. Apropiindu-ne de el putem observa urmele de picuri de pe tricoul verde cu guler, de sub vesta de fâș, care pare călcat perfect. Răspunde greu: „nu știu…”, iar după câteva momente revine hotărât: „un centru de afaceri, o sală de conferințe, un muzeu, alte magazine, în zona de aici e greu cu parcarea…orice.”.
Când rămâne fără idei, își amintește că cele două clădiri au fost legate cândva.. Acesta a fost demolat de „cei care au pretins că vor face ceva” și cum putem vedea și acum, nu au mai făcut nimic.
Între inaugurare și dezinteresare
Megalomia liderului PCR a început în anii ‘70, după vizitele în Asia. Cele mai cunoscute proiecte de infrastructură urbană sunt: Casa Poporului, Bulevardul Victoria Socialismului, și Muzeul Național de Istorie al Republicii Socialiste România (în prezent Casa Radio sau Dâmbovița Center).
Pentru toate proiectele ambițioase ale lui Ceaușescu s-au ras kilometri întregi din Capitală, iar mii de oameni au fost evacuați forțat din casele lor.
Construcția Muzeului au început în 1986. Cu toate că doar fațada era finalizată, Ceaușescu decide să inaugureze clădirea pe 23 august 1989, la ultima paradă de Ziua Națională sub conducerea acestuia.
În decembrie ‘89 soții Ceaușescu sunt împușcați, iar clădirea de pe malul Dâmboviței rămâne în paragină până în prezent. În 1992 construcția și terenul de 10 hectare din jurul acesteia sunt transferate de către Guvern în administrarea Radioteleviziunii Române, pentru a fi amenajat un nou sediu, și anume Casa Radio. După 14 ani, clădirea se afla în aceeași stare.
Tinerii vor muzee și locuințe sociale în ultima ctitorie a lui Ceaușescu
Deși mereu se spune despre tinerii din ziua de astăzi că sunt individualiști și că nu mai petrec timp în aer liber, ei se gândesc mereu la comunitate.
Un grup de studenți dornici să vorbească ne-au spus că își doresc ca spațiul să fie redat oamenilor, să nu fie îngrădit, „că e neapărat să fie ceva aici”. Doi băieți își doresc un muzeu al comunismului, pentru că li se pare cel mai reprezentativ pentru clădire și „ar avea foarte multă încărcătură istorică”.
Fetele grupului își doresc locuințe sociale, spații verzi și zone destinate divertismentului, poate chiar un loc unde te poți relaxa.
O tânără care pare grăbită așteaptă să traverseze strada dinspre Parcul Operei. Ne apropiem de ea și ne zâmbește. Când o întrebăm ce ar vrea să vadă în locul ruinei ne răspunde instant: „Mi-ar plăcea ca toate instanțele să lucreze aici pentru ca tuturor cetățenilor să le fie mult mai ușor să ajungă într-un loc comun.”.
După acest răspuns scurt, ne mărturisește că atunci când ea mergea la Biblioteca Națională nu putea rămâne să studieze sau să citească în incinta acesteia, din cauza locurilor limitate. „Ar putea fi și un nou sediu al bibliotecii în care chiar să te duci să înveți liniștit.”.
Idei ambițioase pentru ultima ctitorie a lui Ceaușescu
După 1989, pentru Casa Radio, ultima ctitorie a lui Ceaușescu, au existat mai multe propuneri de planuri, dar niciunul nu a fost dus până la capăt.
În anii 2000, în perioada în care Guvernul era condus de Adrian Năstase, unul dintre cele mai cunoscute proiecte propuse pentru zonă a fost „Dâmbovița Center”, un complex ce ar fi trebuit să includă spații comerciale, birouri, un hotel, centru de conferințe, etc.
Clădirea a fost concesionată către Plaza Centers, o companie privată din Israel care deținea 75% din acțiuni pentru proiect, urmând Compania Națională de investiții cu 15%, iar restul revenea unor turci.
În 2007, „Dâmbovița Center” este lansat oficial și devine un proiect ambițios de dezvoltare imobiliară, cu o valoare a investiției de peste 600 milioane de euro. Totuși, pe măsură ce proiectul evolua, Asociația „Salvați Bucureștiul” coordonată la acea vreme de Nicușor Dan, critica impactul dezvoltării acestui proiect asupra capitalei, urmând ca în 2009, planul să fie aprobat de Consiliul General al Municipiului București.
Criza financiară globală ce a urmat în perioada următoare a blocat proiectul, iar o mare parte din avizele date în 2008-2009 au expirat. Tot în aceea perioadă, Plaza Centers se confruntă cu propriile probleme financiare iar inițiativa rămâne blocată.
În stația de autobuz, așteaptă un bărbat cu o pungă galbenă în mână. Ia des autobuzul de aici și nu e încântat că locul a rămas neatins. Nu i-ar plăcea să fie alt mall aici și se simte sufocat de centrele comerciale și supermarket-urile capitalei.
Pe un ton ironic, l-a dat exemplu pe Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, ca fiind campion la acest gen de construcții. Ar dorii un parc de agrement, mai ales pentru copii, unde să se poată desfășura diverse activități, un sediu de facultate sau chiar un spital pentru că „cel municipal nu va mai face față, mai ales la ce se anunță în viitor”. Înainte de plecare, a spus dezamăgit că „oricum alegem degeaba, nu se mai rezolvă nimic”
România câștigă arbitrajul de la Washington privind Casa Radio
România a câștigat în aprilie anul acesta, la Washington, arbitrajul legat de proiectul Casa Radio de pe malul Dâmboviței. Dezvoltatorul israelian Plaza Centers solicita statului român despăgubiri de aproximativ 385 de milioane de euro, acuzând autoritățile de la București că au blocat proiectul.
„România risca să plătească sume foarte mari, însă prin modul în care ne-am apărat am reușit să evităm această pierdere”, a declarat ministrul finanțelor Alexandru Nazare.
În 2019, Plaza Centers a încercat să își vândă participația către AFI Europe, într-o tranzacție estimată la 60 de milioane de euro, care nu s-a concretizat. Acordul a fost ulterior prelungit până la finalul anului 2026.
Proiectul a fost marcat și de controverse. Fostul acționar majoritar al Plaza Centers, Elbit Imaging, a fost amendat de autoritățile americane într-un dosar pentru încălcări ale legislației anticorupție, scrie Digi24.
Potrivit acuzațiilor, ar fi fost vorba de plăți de aproximativ 14 milioane de euro către consultanți în legătură cu proiectul Casa Radio. În România, procurorii au deschis o investigație, ulterior clasată pe motiv că nu au fost identificate probe de dare de mită.
În august 2025, primarul interimar al Municipiului București, Stelian Bujduveanu declara pentru Ziarul Financiar că în clădire ar putea fi amenajată o sală polivalentă de circa 50.000 de locuri.
Lângă trotuarul de pe Calea Plevnei, e parcat un autocar. Șoferul acestuia era în pauză și aștepta un grup de turiști. Surprins de interesul pentru clădire, ne-a mărturisit că și-ar dori un spațiu cultural în locul părăsit, pentru că Bucureștiul „duce lipsă de ele”. Își savurează sucul roz acidulat și își continuă ideea. Crede totuși că ar fi prea mult spațiu verde dacă nu ar construii ceva acolo și că ar fi irosit în favoarea altor priorități.
CITEȘTE ȘI: Chestionar pentru Herăstrău. Bucureștenii sunt întrebați cum vor să arate parcul, după restaurare
Cum ar putea arăta Dâmbovița
În contextul actual, arhitecții susțin o abordare unitară pentru salvarea întregului curs de apă, care include și Ruina Casei Radio. Ordinul Arhitecților din România (OAR), Filiala București, precizează clar că „fosta Casa Radio trebuie să devină parte a acestei viziuni pentru Bucureștiul viitorului” în contextul în care proiect major vizează transformarea cursului de apă dintr-o simplă arteră de trafic într-un coridor verde-albastru.
Asta în condițiile în care ignorarea râului a condus în ultimele decenii la o separare fizică a cartierelor iar cetățenii evită malurile betonate din cauza aerului poluat și a lipsei totale de vegetație matură.
Începe să plouă ușor în Parcul Eroilor. Pe lângă noi trec grăbiți o mamă îngrijorată și copilul său pe care-l ține strâns de mână. Auzind cele discutate, copilul spune pe un ton încrezător că își dorește„un parc” .
Dar nu doar un simplu parc, ci unul cu locuri de joacă special amenajate pentru copii, unde să fie și un restaurant pentru gurmanzi, dar și un teren de fotbal sau „orice teren de sport”. Mama îi completează răspunsul: „Și un cinema! Adică un parc de distracții!”.
Deși bucureștenii doresc să scoată din paragină Casa Radio, aceasta rămâne în continuare abandonată și îngropată în birocrație. Promisiunile de după revoluție reflectă incoerența administrației, care nu reușește să se decidă ce să facă cu un simbol al trecutului.
Nu e doar despre o ruină, este despre un loc trist și uitat care ar putea fi în beneficiul tuturor locuitorilor capitalei.
