Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Sănătate

Incendiul de la Balș | „Instalația nu era nouă iar noi am recomandat să nu se folosească improvizații”, spune reprezentantul firmei care a făcut reviziile electrice

166

Serviciile lunare de mentenanță a instalației electrice exterioare și interioare de la Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”  au fost contractate pe 5 februarie 2020 pentru suma de 25.898 de euro.

Buletin de București a luat legătura cu unul dintre reprezentații societății în contextul primelor informații cu privire la cauza incendiului care ar fi pornit de la o aerotermă.

– În derularea contractului ați depistat defecțiuni acolo sau ați impus anumite reparații?

– În principiu, instalația era ok. Noi am recomandat sa nu se folosească improvizații, cum ar fi prelungitoare și așa mai departe.

– Inclusiv în acel pavilion nou?

–  Aceea nu este o unitate nouă, e mai veche.

– Specialiștii dumneavoastră ce au constat când au făcut verificări acolo?

–  Era o instalație nici nouă, nici veche. Era funcțională.

– Recomandarea pe care ați făcut-o cu privire la improvizații, aeroterme, reșouri, a fost făcută în scris?

–   Da, toată lumea știa de chestia asta. Ideea e ca a fost frig. Din cauza temperaturii s-au încălzit cu așa ceva.

– A fost avarie în zonă?

–  Toata iarna a fost avarie. Toata iarna au avut probleme cu căldura.

– Ați mai făcut verificări suplimentare în acest context? Au fost siguranțe sărite?

–  Noi tot timpul facem verificări. Anterior evenimentului nu s-a depistat nimic acolo. Au fost probleme la alte pavilioane, gen n-a funcționat un circuit, o priză sărită din perete. Acolo, în ultima perioada nu am avut incidente de niciun fel. Așteptam sa vedem ce spun cei care anchetează. Noi suntem la dispoziția lor.

– Firma dvs. este autorizata A.N.R.E.?

–  Da. Avem tot ce ne trebuie.

– Inclusiv electricienii sunt autorizați?

–  Da.

Discuție reporter – reprezentant NEC PRO LOGISTIC S.R.L.  

Potrivit contractului, serviciile contractate de Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” au presupus întreținerea permanentă a instalației electrice, mentenanta preventivă, încercări și verificări tablouri și instalatii electrice dar și verificarea circuitelor de cabluri de joasă tensiune. La acestea s-au adăugat mentenanța preventivă la echipamente și aparatajul electric al unității sanitare.

FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

Ecograf performant, la Maternitatea Giulești. FOTO: ASSMB
ArticoleMainSănătate

Ecograf performant la Maternitatea Giulești

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) anunţă amplasarea unui ecograf performant...

Ministrul Rafila și-a numit consilierul în consiliile de administrație a trei spitale din București
ArticoleSănătateȘtiri

HOTNEWS | Ministrul Rafila și-a numit consilierul în consiliile de administrație a trei spitale din București

Ministrul Rafila și-a numit consilierul, Cătălin Lungu, în consiliile de administrație a...