Nicoleta Ciubotaru are 25 de ani și face parte dintr-o generație care încearcă să apropie istoria de tineri prin intermediul tehnologiei. Alături de echipa Asociației ARTBYTE și de istorici, ea a lucrat la proiectul „București: Memoria în Realitate Virtuală”, care le permite participanților să descopere două momente importante din trecutul Capitalei prin intermediul unor reconstrucții digitale.
Proiectul a adus la viață Piața Palatului Regal din perioada monarhiei și Piața Revoluției din perioada comunistă, inclusiv momente legate de Revoluția din decembrie 1989. Pentru realizarea experiențelor VR, echipa a folosit fotografii, documente de arhivă și informații istorice.
În interviul acordat Buletin de București, Nicoleta a povestit despre cum a luat naștere proiectul, provocările reconstruirii unor spații istorice și felul în care realitatea virtuală îi poate ajuta pe oameni să înțeleagă mai bine trecutul.
Până în prezent, proiectul a ajuns la peste 300 de beneficiari, iar experiența a fost o premieră pentru mulți dintre participanții care le-au pășit pragul sâmbătă, 17 octombrie, la Muzeul Național de Istorie.
Realizat de Asociația ARTBYTE și finanțat de ARCUB, în cadrul Programului Cultural „București în premieră” 2026, proiectul își propune să continue cu noi experiențe și să ajungă la un public cât mai larg.
Susține jurnalismul BdB
Bucureștiul are nevoie de întrebări incomode.
Noi le punem. Verificăm documente, urmărim deciziile primăriilor și explicăm ce înseamnă pentru oraș. Susține munca reporterilor Buletin de București.
Alte modalități de susținereBuletin de București: De la ce a pornit ideea proiectului?
Nicoleta Ciubotaru: Proiectul a pornit tocmai din Brașov. Noi suntem din Brașov, toți cei care am lucrat la acest proiect.
Am făcut acest proiect tocmai pentru că am observat că nu mai suntem atât de atrași de orele de istorie. Și mi s-a părut interesant că, practic, prin realitate virtuală, tu poți să vezi și să trăiești momente pe care nu le-ai trăit mai demult, și călătorești astfel în timp și poți să vezi cum arăta perioada monarhică, dar și perioada comunistă și inclusiv Revoluția, cum s-a întâmplat în ’89.
Există modele asemănătoare cu ale noastre, dar ce am venit noi diferit față de ce am mai văzut este faptul că noi facem niște tururi ghidate hibrid.
Hibrid înseamnă că mergem afară, la locul unde s-au întâmplat lucrurile care s-au întâmplat, în funcție de monarhie sau de comunism. Și povestim puțin, ne uităm la locul cum arată în prezent, după care ne punem ochelarii VR și ne raportăm în timp.
De ce ați ales să reconstruiți tocmai Piața Palatului Regal și acele două perioade din istoria Bucureștiului?
Piața pentru că ni se pare cel mai interesant punct și chiar punctul central, pentru că acolo au avut loc cele mai multe schimbări, dintre multe altele pe care le-am mai reconstruit.
Dar Piața Palatului este locul în care au domnit conducătorii. Practic, a fost Regele Carol, unde avem o poveste foarte frumoasă despre statuia lui, despre ce se mai întâmpla, despre cum arăta Palatul Regal și apoi, ulterior, evident, despre Revoluția din 1989, când Ceaușescu a fost la balcon, a încercat să țină din nou publicul în teamă, sperând la partea asta de sperietură a regimului pe care îl avea, dar uite că a reușit să nu mai țină în teamă oamenii.
Cum funcționează mai exact această experiență? Ce vede și ce poate să facă o persoană care își pune casca VR?
Poți, de exemplu, să mergi – vorbim acum strict despre Piața Revoluției.
De exemplu, mergem către Piața Revoluției, fix în piață, iar tu poți să vezi mulțimea de oameni care se strânsese pentru ultima dată pentru a-l vedea pe Ceaușescu vorbind acolo.
Practic, în momentul în care a fost adusă de la muncă întreaga mulțime, îl vezi pe Ceaușescu la balcon, îl auzi cum spune ultimul lui discurs, și ulterior vezi cum toată mulțimea începe să se agite și să se tragă focuri de armă în aer, după care îl vezi pe Ceaușescu plecând din zona respectivă și chiar fuga acestuia cu elicopterul.
De ce ați ales să prezentați istoria prin realitate virtuală? Ce oferă asta în plus față de o carte de istorie sau de o vizită obișnuită la muzeu?
Noi am remarcat că atunci când mergi la un muzeu, de exemplu, dacă nu ești super pasionat, de foarte multe ori treci pe lângă obiective fără să le înțelegi de fapt, cum arată ele în sine sau ce reprezintă, ce e în spatele lor.
Și atunci, cu ochelarii VR, nu doar te uiți la un ecran. Practic, ai un tur 360 în care poți să vezi pe bucăți.
Ați spus că proiectul a ajuns deja la peste 300 de oameni. Corect? Cum au reacționat când au testat experiența?
Adică au fost mulți dintre ei care nici nu mai testaseră realitatea virtuală. Și, pentru că a fost prima dată pentru ei, a fost extraordinar de încântător.
Chiar am reușit să reținem multe informații pe care le-au aprofundat mult mai bine văzând și făcând parte din poveste decât doar citind.
Ați spus că activați de regulă în Brașov. Ați descoperit ceva interesant despre București în timp ce lucrați la proiect?
Noi documentăm foarte multe lucruri despre București. E interesant cum este față de Brașov, de unde suntem noi.
Sunt foarte multe discrepanțe. Vedem clădiri care nu mai există în prezent. De exemplu, unul dintre muzee, am descoperit că nu mai există și, totuși, am trecut pe bulevardul respectiv de foarte multe ori. Mulți bucureșteni nici nu știu exact dacă a fost sau nu, ce a existat în partea respectivă, dar noi am documentat alături de istorici.
Totodată, la Piața Universității, e foarte interesant tot parcursul acesta cu Golaniada, cu Mineriada și cu Revoluția în sine. Pentru noi au fost lucruri care nu au fost aprofundate atât de mult la școală, dar le știam așa, pentru că știam cultura noastră.
Cum a arătat procesul de documentare?
Am reconstruit piața din Arhivele Naționale, inclusiv din fotografii pe care le-am putut accesa de la Muzeul Național de Istorie a României, care a ajutat, practic, cu toată documentarea, inclusiv datorită celor doi istorici care s-au ocupat de construcția episoadelor.
De exemplu, pentru partea comunistă, Cezar Buiumaci, iar pentru partea de regalitate a fost Raluca Mălăncioiu.
Dacă ar fi să convingi pe cineva care nu e deloc pasionat de istorie să încerce această experiență, ce i-ai spune?
În primul rând nu trebuie să fii pasionat de istorie. Asta e, de fapt misiunea, să-ți arate cât de frumoasă este istoria și, mai ales, istoria noastră, istoria României, și câte lucruri s-au întâmplat.
Este important ca fiecare dintre noi să cunoască adevărul despre ce s-a întâmplat la noi, adică faptul că aceste lucruri chiar au existat, chiar s-au întâmplat, și să poată vedea, prin realitate virtuală, ca un fel de joc, cum s-au întâmplat anumite lucruri și să poată să își creeze propria opinie fără să fie influențat de social media.
Ce urmează pentru proiect după data de 17 octombrie?
Ne-am dori să avem un spațiu permanent în București și să facem cât mai multe experiențe de genul acesta, în care să poți să vezi Bucureștiul într-un alt fel, să călătorești în timp.
Vrem să putem să arătăm oamenilor ce s-a întâmplat, să poată să vadă, să înțeleagă lucrurile și să le aprofundeze.
Asociația mai are proiecte similare?
Da, avem mult mai multe proiecte. Laboratoare pe care le-am digitalizat, cum este un laborator de medicină, în care, practic, tu ai corpul uman și poți să vezi chiar în fața ta, să observi cum arată oasele, mușchii, organele, adică toate bucățile respective.
Mai avem un laborator de inginerie mecanică, inginerie electrică, în care, practic, ai niște simulatoare în care poți să faci diferite task-uri de la facultate, inclusiv.
Și nu în ultimul rând, un simulator pentru partea de sudură. Este un simulator multiplu, pentru că, practic, el folosește atât niște mănuși speciale care se conectează automat la cască, cât și un device care simulează că tu, practic, sudezi un material.
Ce vă motivează să porniți astfel de inițiative? De ce faceți ceea ce faceți?
Dintr-o nevoie, pentru că și noi ne-am dorit foarte mult să existe astfel de soluții și astfel de activități.
Practic, ne place foarte mult să facem voluntariat, am făcut foarte mult voluntariat la timpul nostru și încurajăm foarte mult tinerii să se implice și ei în viața culturală, istorică, în zona educațională și poate chiar, în viitor, într-o viață mai de antreprenoriat.
