Doar continuarea punerii în siguranță a malurilor lacului și mai multă ordine și curățenie vor fi realizate în Parcul Herăstrău în următorii trei ani, a explicat primarul general, după o vizită în parc. Pentru refacerea în detaliu a parcului Herăstrău nu mai este timp în acest mandat, afirmă Ciprian Ciucu.
Edilul a fost sâmbătă în Parcul Herăstrău, cu echipele de la Administrația Lacuri Parcuri și Agrement (ALPAB) și de la Direcția de Investiții, pentru a evalua reparațiile care s-au făcut la unele alei, dar și să identifice principalele probleme, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei.
„Parcurile monument ale Bucureștiului sunt într-o stare proastă. În Herăstrău, au fost făcute câteva reparații pe repede înainte, la alei, s-au plantat niște copaci, niște flori, dar e insuficient.
Herăstrăul, de care pe toți ne leagă amintiri frumoase, are astăzi: o cacofonie ridicolă de mobilier urban (4 tipuri de coșuri de gunoi, 6 modele de bănci și vreo 3 de stâlpi de iluminat), o mulțime de cașcarabete ilegale (cu mici, popcorn, muțunache și pokemoni) și material dendrologic vechi, arbori ce trebuie reîmprospătați și câte și mai câte defecte, de la locurile de joacă și până locurile pentru căței”, a afirmat Ciprian Ciucu.
Refacerea parcului Herăstrău: lucrări „de mântuială” de două milioane de euro
Buletin de București a scris recent că, până acum, Primăria Capitalei a plătit aproape 2 milioane de euro pentru a reface aleile doar pe un petic din Parcul Regele Mihai I.
Conform informațiilor oferite de Trustul de Clădiri Metropolitane, proiectul demarat în toamna anului trecut, în plină campanie electorală, a vizat doar „anumite tronsoane” și până în prezent s-a intervenit în zonele de la vedere, dinspre Piața Charles de Gaulle și pe Insula Trandafirilor. Adică, „la drum”.
Pe această mică porțiune inclusă in planurile administrației din campania electorală de anul trecut, stadiul de execuție a depășit 80%, însă mare parte dintre aleile din fostul Herăstrău au rămas încă neatinse.
Cu cât te îndepărtezi de zona unde se află debarcaderul, aleile, malurile, dar și vegetația încep să se degradeze considerabil. În apropiere de zona unde parcul se întâlnește cu calea ferată, există maluri complet dărâmate, crăpături adânci în asfalt și copaci care se apleacă tot mai mult către Lacul Herăstrău, aproape să se rupă.
Ciucu: „Pentru studii amănunțite, proiectare, avize și autorizații am nevoie circa doi ani”
Primarul general Ciprian Ciucu afirmă că, pe termen scurt, bucureștenii trebuie să „se mulțumească” cu mici amenajări și reparații. Refacerea parcului Herăstrău cere mai mult timp.
Între timp, instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei vor face o evaluare temeinică a parcului.
„Vom lua alee cu alee, stâlp cu stâlp, bancă cu bancă și, împreună cu arhitecți, cu profesioniști, vom stabili cum trebuie să arate acest parc. Vom avea un studiu care să-i redefinească și reintegreze toate funcțiunile (teatrul de vară, debarcaderul, grădina japoneză, pumptrack etc.)”, a susținut Ciprian Ciucu.
De asemenea, va fi și realizată o proiectare amănunțită, care să aducă lucrări de calitate, un singur tip de mobilier, clasic, „demn de un parc monument”, care să aducă arborii potriviți, care să umbrească pentru generații etc, și readucerea în proprietatea Municipiului București a terenurilor „furate” parcului, a mai promis primarul general.
„Pentru acest rest de mandat, nu vă promit mai mult de ordine și curățenie. Pentru studii amănunțite, proiectare, avize (cultură, mediu etc.) și autorizații am nevoie circa doi ani. Așa a durat și la parcurile pe care le-am făcut.
- Până atunci, anul acesta ne vom ocupa de punerea în siguranță a malurilor, recent am semnat autorizația de construire.
- Și vom avea proiectarea pentru aleile și pistele de biciclete de pe maluri.
- În aproximativ o lună voi face o dezbatere în parc cu privire la ce va urma, la abordare, resurse și planificarea în timp”.
Este nevoie de o regenerare urbană serioasă a întregului Parc Herăstrău. Și, după zeci de ani în care nimeni nu s-a ocupat de el, îi vom reda frumusețea și gloria de odinioară”, a afirmat Ciprian Ciucu.