Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Buletin de Ilfov

O nouă “cămară” a Bucureștiului, în Nordul județului Ilfov: terminale cargo, cale ferată și acces la A3

O nouă “cămară” a Bucureștiului, în Nordul județului Ilfov:  terminale cargo, cale ferată și acces la A3

Consiliul Județean Ilfov a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru nodul intermodal București-Ilfov. Proiectul presupune construcția a două terminale cargo, dar și un parc logistic cu spaţii pentru depozitarea unor game variate de mărfuri care să rivalizeze cu depozitele de mărfuri din Vestul Capitalei, din zona autostrăzii către Pitești.

“Zona de Nord-Est a județului ilfov este una preponderent agrară care nu oferă locuri de muncă pentru forța de muncă din Moara Vlasiei și comunele limitrofe, urmând ca realizarea terminalului multimodal să genereze locuri de muncă directe și indirecte, pentru fiecare loc de muncă nou creat având corespondent alte două locuri de muncă într-o ramură industrială care produce bunurile(mărfurile) manipulate în terminal”, se arată în proiectul de hotărâre care a fost votat astăzi în ședința de Consiliul Județean.

Nodul intermodal Moara Vlăsiei face parte din strategia de dezvoltare a județului Ilfov adoptată în 2020 și vine să echilibreze harta tranzitului de mărfuri aferente aglomerării București-Ilfov care este concentrat în  proximitatea autostrăzii A1.

Fonduri europene sau buget național?

“Încă nu există sursă de finanțare. CJ Ilfov nu are suficiente resurse bugetare proprii pentru a-l derula. Proiectul e evaluat la 1 miliard lei în timp ce veniturile proprii sunt de 200-250 milioane lei. Proiectul fost prezentat anul trecut la unele evenimente internaționale în ideea atragerii unor investitori privați însă deocamdată nu sunt concretizate astfel de parteneriate. Odată adoptate Studiul de Fezabilitate și indicatorii tehnico-economici, se va intra în faza pregătirii aplicației de finanțare pentru un posibil grant din fonduri europene pe noul exercițiu financiar UE 2021-2027 sau chiar prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat pentru Buletin de București consilierul județean Gabriel Cărbunaru.

Nodul intermodal de la Moara Vlăsiei ar urma să aibă o suprafața de aproximativ 110 hectare.(Sursa: CJ Ilfov)

Terminalul de mărfuri este prevăzut cu două incinte situate la Sud de comuna Moara Vlasiei, adiacent liniei CF Bucuresti-Urziceni de o parte, si de alta a autostrăzii A3 București-Ploiești, valoarea totala a investiției fiind estimată la 187.760.522 euro fără TVA.

Pentru a funcționa la capacitate maximă, proiectul va depinde de autostrada A7 către Moldova, modernizarea magistralei 700 de cale ferată Urziceni-Făurei-Brăila-Galați, autostrada de centură A0 și de noul terminal al aeroportului Henri Coandă care urmeaza să fie dezvoltat în Nordul comunei Tunari.

FOTO: Consiliul Județean Ilfov

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.

    În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.