Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 23 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile se pot vaccina în faza a doua

245

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a aprobat Instrucțiunea potrivit căreia, începând de astăzi, persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se pot vaccina în cadrul Etapei a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19.

Potrivit Instrucțiunii, centrele de dializă au obligația de a facilita accesul la vaccinarea împotriva COVID-19 pentru pacienții aflați în tratament. Pentru îndeplinirea acestei obligații, centrele de dializă vor întreprinde următoarele măsuri:

  • Managerii/coordonatorii centrelor de dializă desemnează responsabili cu vaccinarea împotriva COVID-19 a pacienților aflați în tratament;
  • Personalul medical al centrelor de dializă va informa pacienții aflați în tratament despre beneficiile vaccinării împotriva COVID-l9 și despre riscurile nevaccinării, precum și de posibilitățile de acces la vaccinare;
  • Pentru pacienții care doresc să se vaccineze, personalul desemnat din centrul de dializă va realiza programarea la vaccinare, în centrele de vaccinare din proximitatea centrului de dializă la care pacienții urmează tratamentul cronic, la care sunt arondați prin grija DSP județean/DSPMB.
  • Vaccinarea pacienților se va realiza fie înainte, fie (preferabil) imediat după efectuarea ședinței de dializă, (astfel încât intervalul de timp de așteptare pentru vaccinare să fie redus la minimum); transportul persoanelor la centrele de vaccinare va fi asigurat prin mijloacele proprii ale centrului de dializă;
  • Programarea pacienților se poate efectua conform procedurilor în vigoare, preferabil de către personalul medical din centrul de dializă pentru a se asigura respectarea arondării centrelor de dializă la centrele de vaccinare;
  • În cazul în care personalul din centrul de dializă nu reușește programarea prin platforma de vaccinare, va comunica direct cu centrul de vaccinare și va transmite lista pacienților care se vaccinează cu 48 de ore înainte de ziua vaccinării; în această situație, pacienții dializați vor fi vaccinați fără programare și înregistrați direct in RENV;
  • În baza listei de pacienți dializați, centrul de vaccinare va solicita suplimentarea numărului de doze de vaccin.

Atât persoanele imobilizate sau nedeplasabile, cât și persoanele dializate pot fi vaccinate fără programare pe platformă și se înregistrează în RENV la momentul revenirii echipelor mobile de vaccinare în centrul de vaccinare fix sau imediat după vaccinare, după modelul persoanelor din instituții rezidențiale.

Referitor la persoanele nedeplasabile, reprezentanții direcțiilor de asistență socială din cadrul consiliilor locale întocmesc listele cu persoanele de la domiciliu aflate în această situație și care doresc să fie vaccinate, împreună cu asistenții personali ai acestora (dacă au) și cu membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie.

Totodată, medicii de familie care au în îngrijire persoane imobilizate sau nedeplasabile vor colabora activ cu structurile de asistență socială, iar listele întocmite vor fi transmise cu celeritate nucleului de coordonare a campaniei de vaccinare de la nivelul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), respectiv al Centrului Municipiului București de Coordonare și Conducere a Intervenției (CMBCCI), în vederea demarării procesului de vaccinare.

Nucleul de coordonare va stabili traseele, logistica și personalul necesare, pentru vaccinarea persoanelor de pe liste, atât persoanele imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu, cât și membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie, prin următoarele modalități stabilite în funcție de disponibilitatea existentă la nivelul fiecărui județ:

  • prin echipe de vaccinare mobile, care sunt parte a unor centre de vaccinare fixe;
  • prin solicitarea echipajelor de consultații la domiciliu ale serviciilor de ambulanță, cu suplimentarea acestora, fără afectarea capacității operative.

Autor

pe același subiect

valurile de căldură
ArticoleDiverseMain

Caniculă și nopți tropicale în București, până marți dimineața. Duminică seara, ploi torențiale

Meteorologii au emis, duminică, noi atenționări cod galben de caniculă, disconfort termic...

Ilfov o nouă campanie de sterilizări gratuite câinii cu proprietar
ArticoleDiverseȘtiri

ILFOV | O nouă campanie de sterilizări gratuite, pentru câinii cu deținător

Direcția de Protecție a Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov a anunțat...

Temperaturile cresc, în Capitală, dar vremea rămâne instabilă, toată săptămâna. FOTO: Arhiva
ArticoleDiverseȘtiri

Temperaturile cresc, în Capitală, dar vremea rămâne instabilă toată săptămâna

Meteorologii anunță că temperaturile cresc, în Capitală, săptămâna această. ANM prognozează însă...