Am găsit datorii curente de 3 miliarde de lei. Asta înseamnă trei sferturi din bugetul pe un an. Am avut îngăduinţa Ministerului de Finanţe care ne-a compensat pe termie 300 de milioane de lei. Am avut îngăduinţa marii majorităţi a creditorilor care ne-au eşalonat plăţile. Conturile noastre sunt încă blocate pentru investiţii.
Nicușor Dan – B1TV
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat aseară, într-o emisiune la B1TV că situația financiară a primăriei București este gravă. Problema cea mai mare o reprezintă însă blocarea conturilor pentru o datorie de 40 de milioane de lei, pentru un teren pe care proprietarii voiau să ridice blocuri de locuințe, iar primăria s-a opus.
Au executat conturile primăriei. Au făcut o executare silită. Ei, dar sunt și alții. Sunt 40 de milioane și până când nu le plătim nu putem face investiții. Putem să plătim salarii și să facem reparați curente, dar nu să facem investiții.
Nicușor Dan – B1Tv
O soluție de deblocare a situației este, în opinia lui Nicușor Dan, creșterea nivelului de îndatorare și contractarea unor noi credite. Dar pentru acest lucru e nevoie de sprijin de la Ministerul de Finanțe.
Cu acceptul Ministerului de Finanţe, să ridicăm nivelul de îndatorare. Avem un mare avantaj, că suntem puţin îndatoraţi pe termen mediu şi lung în comparaţie cu oraşele occidentale. Deci ne putem împrumuta, dacă ne dă voie Ministerul de Finanţe. Domnul ministru Alexandru Nazare mi-a spus să fac solicitările în scris ca departamentele ministerului să dea un punct de vedere.
Nicușor Dan – B1TV
Printre investițiile blocate în acest moment, Nicușor Dan a menționat lucrările la Prelungirea Ghencea și la stația de la Glina.
Sursa FOTO Facebook Nicusor Dan