Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 3 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărieTransport

Contractul pentru extinderea Magistralei M4, lotul II, a fost semnat. Când ar trebui să înceapă lucrările propriu-zise?

285
Contractul pentru extinderea Magistralei M4, lotul II, a fost semnat. Când ar trebui să înceapă lucrările propriu-zise?
Contractul pentru extinderea Magistralei M4, lotul II, a fost semnat. Când ar trebui să înceapă lucrările propriu-zise?. Foto: FB/ Daniel Băluță

După ce a anunțat că a fost semnat ordinul pentru începerea lucrărilor de proiectare și execuție pentru extinderea Magistralei M4, lotul II – cuprins între Eroii Revoluției 2 și Gara Progresul, Daniel Băluță a transmis și că lucrările propriu-zise ar urma să fie demarate anul viitor.

Astfel că, execuția lucrărilor de mare anvergură din București, pentru extinderea Magistralei 4, ar urma să fie demarate în 2027.

Speram ca într-un an de zile să putem începe efectiv lucrările, a declarat Daniel Băluță.

De asemenea, primarul din Sectorul 4 a mai informat și că TBM-urile (Tunnel Boring Machine), sau cârtițele, așa cum sunt cunoscute cu oameni, vor începe să foreze tunelurile simultan, din mai multe puncte.

Contractul pentru finanțare pentru acest proies a fost deja.

Traficul va fi și el afectat de lucrările pentru extinderea magistralei M4

Când vine vorba despre traficul rutier din zonale în care vor fi executate lucrări și cum va fi acesta perturbat, Daniel Băluță a transmis că va căuta cele mai bune soluții astfel încât cetățenii să fie cât mai puțin afectați, însă nu a transmis măsuri concrete ce ar urma să fie implementate în acest sens.

Conform anunțului publicat în SEAP, în iunie 2024, lucrările pentru tronsonul II au o durată de 60 de luni. Din acest termen, 10 sunt pentru proiectare (4 luni suprapunându-se cu execuția) și 50 de luni pentru execuția propriu-zisă. Este specificat și că vor exista 4 luni de probe tehnologice.

CITEȘTE ȘI Administrația Națională de Meteorologie a fost expropriată pentru construirea Magistralei 6 de metrou | Club Feroviar

Lucrările pentru extinderea magistralei M4, împărțite în 2 loturi

Investiția din fonduri europene nerambursabile, bugetul de stat și alte surse de finanțare se ridică la suma de 3,43 miliarde euro (17 miliarde de lei). Prin intermediul acesteia, magistrala M4 Străulești – Gara de Nord se va extinde un 12 kilometri și va avea 14 noi stații. Acestea vor fi:

  • Gara de Nord 2;
  • Știrbei Vodă;
  • Bogdan Petriceicu Hașdeu;
  • Uranus;
  • George Rozorea;
  • Chirigiu;
  • Filaret;
  • Eroii Revoluției 2;
  • George Bacovia;
  • Toporași ;
  • Nicolae Cajal;
  • Luică;
  • Giurgiului;
  • Progresul.

Licitația pentru lucrările de extindere a magistralei au fost împărțite in două tronsoane – cel cuprins între Gara de Nord și Eroii Revoluției 2 și cel cuprins între Eroii Revoluției 2 și Gara Progresul.

În ceea ce privește primul tronson, licitația a fost câștigată de consorțiul Dogus Insaat Ve Ticaret A.S. – Trace Group Hold – GP Group JSC. Contractul a fost semnat de Daniel Băluță în decembrie 2025.

Cele două companii bulgărești sunt cercetate de procurori

Ambele companii ce fac parte din asocierea care se va ocupa de realizarea primului lot de extindere a magistralei M4 sunt cercetate, potrivit Club Feroviar. GP Group este cercetată de Parchetul European (EPPO). Firma a fost reprezentată în cadrul licitației de către Ștefan Totea, nume ce a apărut, la final de 2024, într-o anchetă EPPO. Jurnaliștii bulgari au explicat că este vorba despre un dosa de corupție pe fonduri europene, prejudiciul fiind de 94,5 milioane de euro, informează Digi24.

În ceea ce privește cea de-a doua firmă bulgărească, Trace Group, aceasta este cercetată de către procurorii români din cadrul Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Obiectul dosarului este reprezentat de lucrările de construcție pentru autostrada Ploiești – Buzău, Lot 2, Mizil – Pietroasele, km 21+000 – km 49+350.

CITEȘTE ȘI Noua magistrală de metrou M4 | 118 clădiri vor fi dărâmate pentru traseul Gara de Nord-Progresul. Guvernul a aprobat expropieri de 141 de milioane de lei

Autor

  • Deniz Garguli

    Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

scris de

Deniz Garguli

Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.