Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 14 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

O agenție a Guvernului controlează Consiliul Local al Sectorului 1 pentru modul cum sunt numite conducerile a două societăți din subordine

213
Consiliul Local al Sectorului 1
Consiliul Local al Sectorului 1. Foto PS 1

Agenţia pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), a început un control la Consiliul Local al Sectorului 1 cu privire la faptul că două societăți ale administrației locale sunt conduse de persoane numite interimar de prea mult timp sau au fost numite politic.

„Vă aducem la cunoștință faptul că, în baza Ordinului Președintelui Agenţiei pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) pe care îl atașăm prezentei, începând cu luna ianuarie 2026, urmează să se desfășoare o acțiune de verificare la nivelul autorității publice tutelare.

Acţiunea are ca obiect verificarea privind cauzele pentru care procedurile de selecție nu au fost finalizate în termenele legale, pentru procedurile de selecție aflate în curs, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice”, se arată într-o adresă trimisă de AMEPIP către Consiliul Local al Sectorului 1.

CITEȘTE ȘI: Tensiuni în PNL pe banii publici: Thuma, condamnat pentru corupție, îi cere lui Bolojan majorarea fondurilor cu 500% față de 2025 pentru Ilfov și invocă „modelul de la Oradea”

Ce vizează controlul de la Consiliul Local al Sectorului 1

Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice este o instituție aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului care are rolul de a coordona și monitoriza implementarea acțiunilor și politicilor de guvernanță corporativă la nivelul autorităților publice tutelare, respectiv de a aplica sancțiuni pentru abaterile identificate.

Verificarea de la Consiliul Local al Sectorului 1 a început din ianuarie și vizează CET Grivița și Compania de Investiții și Dezvoltare Sector 1 S.A. (CIDS), ambele deținute de autoritatea locală.

Astfel, Consiliul de Administrație al CET Grivița a fost numit provizoriu, pe criterii politice, până în februarie anul acesta.

Președinte provizoriu este Ioan Victor Dogaru, desemnat de Consiliul Local al Sectorului 1 din partea PSD. Pentru această funcție primește o indemnizație brută de 9.660 de lei pe lună.

Reprezentantul PSD mai este membru și în Consiliul de Administrație al Companiei de Investiții și Dezvoltare Sector 1, de asemenea vizată de controlul AMEPIP.

Participarea în cele două CA-uri reprezintă o activitate „extra-job”, funcția sa de bază fiind de controlor financiar la Compania Națională de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Se recomandă și ca fondator al unei societăți prvate, potrivit proflului său Linkedin.

Din Consiliul de Administrație al CET Grivița mai face parte și un fost vicepreședinte al PNL Central, Mihai Voicu.

Compania de Investiții și Dezvoltare Sector 1: milioane de lei pe salarii, zero rezultate

CIDS a fost înființată în 2018, în timpul mandatului fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, fiind, oficial, „creată pentru a susține dezvoltarea urbană durabilă și pentru a implementa proiecte de investiții menite să ridice standardele de viață ale locuitorilor”.

În realitate, rezultatele acestei companii sunt minime: „a desfășurat demersurile necesare inițierii obiectivului de investiții «Spitalul Sfântul Vasile cel Mare»”, un spital care nu a existat decât sub forma unei machete prezentate electoral de Daniel Condurache, conform Spotmedia, sau „s-a ocupat cu „administrare și întreținere a piețelor din Sectorul 1, lucrări de reparații curente, acțiuni de dezinfecție prin nebulizare în unități de învățământ și  elaborarea studiilor de fezabilitate pentru investiții ale Sectorului 1 al Municipiului București, inclusiv pentru achiziționarea, instalarea și punerea în funcțiune a stațiilor de încărcare electrice”.

CITEȘTE ȘI: Jaful de la Compania de Investiții și Dezvoltare în Sănătate Sector 1 – Ep. 1| Amenajări și dotări, contracte cu firme de casă ale Primăriei Sector 5

Din octombrie 2022 până în 2024, Compania de Investiții și Dezvoltare Sector 1 nu a făcut nici o investiție, în această perioadă având loc doar „o restructurare și redefinire a obiectivelor strategice”.

În schimb, directorul general al acestei societăți aflată în subordinea Sectorului 1 primește un salariu net de 2.500 de euro pe lună.

Să știți că au fost situații în care ne-am întrebat și noi de ce suntem acolo și de ce ne luăm banii. Toți, inclusiv noi, membrii CA”, declara anul trecut, pentru Spotmedia, Ioan Victor Dogaru, care este membru al Consiliului de Administrație al CIDS încă din 2023.

În prezent, acesta mai are mandat până în martie 2026, la fel ca președintele (Anca Elena Geamăna, PNL) și ca cel de al doilea membri al CA (Emanuel Cambosie, PMP). Toți trei au fost numiți pe criterii politice.

Autor

  • Răzvan Chiruță

    Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

Restricții de trafic pe Autostrada A2 București - Constanța. Se circulă doar pe a doua bandă. FOTO: Arhiva
ArticoleMainTransport

Restricții de trafic pe Autostrada A2 București – Constanța. Se circulă doar pe a doua bandă

Traficul este restrictionat pe Autostrada A2 București – Constanța. Centrul INFOTRAFIC din...

Amenzi de peste 10 mii de euro, pentru nerespectarea legii antifumat, în Sectorul 2. FOTO: independent.md/ Facebook
ArticoleȘtiri

Amenzi de peste 10.000 de euro pentru nerespectarea legii antifumat, în Sectorul 2

Nerespectarea legii antifumat a scos din buzunarele operatorilor economici 52.000 de lei....