Mircea Stoica este omul din spatele Asociației Tradiția Militară (aTM), cel mai vechi nucleu de reconstituire istorico-militară a secolelor XIX-XX din România. La bază, acesta este inginer, însă pasiunea pentru istoria Armatei Române l-a adus în preajma mai multor pasionați, cu care a clădit acest nucleu.
De-a lungul timpului, Tradiția Militară a fost decorată de către Președintele României, de Casa Regală a României, Șeful Statului Major al Apărării, și de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe. În cadrul asociației se cultivă tradiţiile a 12 prestigioase unităţi româneşti: printre care se numără Regimentul 2 Vânători Gardă „Regina Elisabeta”, Batalionul 1 Vânători de Munte, Regimentul 1 Grăniceri Gardă, Batalionul 4 Paraşutişti, Batalionul de Gardă Regală, Regimentul de Infanterie Marină și Batalionul de Aerostaţie.
Tot aTM este prima organizaţie de profil înscrisă oficial şi reprezintă ţara la Uniunea Europeană a Asociaţiilor Istorico-Militare din anul 2009.
Buletin de București a stat de vorbă cu colonelul de tradiție Mircea Stoica, pentru a afla cum au fost începuturile asociației, ce prevede un antrenament pentru defilarea la Parada de Ziua Națională a României, dar și ce simt „răcanii” săi atunci când trec pe sub Arcul de Triumf și îmbracă uniforme de epocă.
***
Buletin de București: Cum a luat naștere Asociația Tradiția Militară? Cum a început povestea grupului de reconstituitori istorico-militari? De ce este importantă această activitate?
Mircea Stoica: Tradiția Militară s-a născut în primul rând în jurul unor persoane pasionate de istorie, mai exact, de istoria militară. Ne-am întâlnit la Muzeul Militar Național și eram, frecvent, aceleași persoane. Am făcut cunoștință și am intrat în vorbă, ca mai apoi să ne găsim subiecte comune, care ne interesau pe toți, cu atât mai mult că, în perioada comunistă, erau multe aspecte ale istoriei care erau obscurate sau chiar deformate.
Aceste reconstituiri sunt importante din mai multe aspecte. Noi am ajuns la concluzia că ar fi bine să facem asta după ce am fost întrebați, de către cunoștințe din țări unde deja se făcea asta, despre cum să se echipeze, făcându-și ei reconstituitori românești.
Ne cereau informații, documente și sugestii despre cum să facă mânuirile, cu ce arme și ce accesorii să-și procure. Atunci noi am observat ce activitate de reconstituire există în toată lumea și așa am decis să înființăm și noi o asociație.
Pentru noi, instrucția este foarte importantă, pentru că facem reconstituirea cu mai multe scopuri. Unul dintre acestea este prezentarea unor realități din istoria noastră militară. Cel de-al doilea, ar fi trăirea în prima persoană a acestei experiențe de ordin militar, precum o călătorie în timp. Este cu totul altceva să trăiești și să faci ceea ce au făcut strămoșii tăi, decât să citești o carte sau să vezi un film. Ele nu se exclud una pe alta, dar nici nu oferă același sentiment.
Ce sentiment îi încearcă pe membrii atunci când îmbracă uniformele în cadrul unui eveniment?
Mi se pare foarte interesant faptul că văd o transformare, la tot recruții noștri noi. La început aceștia au anumite convingeri, poate și anumite dorințe sau așteptări, ca mai apoi să aibă loc o transfigurare.
Această transfigurare are loc de cele mai multe ori în momentul în care fac instrucția la fel ca bunicul lor, ca străbunicul, când îmbracă o uniformă din vremea respectivă. Se produce un fel de transformare internă și apare acel fior de readucere la viață a celor din trecut, pe care noi îi onorăm.
Participați activ alături de „răcanii” pe care îi instruiți la parada oficiată de Ziua Națională. Cât de grea este pregătirea pentru un eveniment de o asemenea anvergură? În ce constă pregătirea pentru membrii aTM?
Pentru noi este un moment, ca să zic așa, inițiatic. De fiecare dată, când trecem pe sub Arcul de Triumf, este un moment sfânt, tocmai pentru că el reprezintă împlinirea tuturor dorințelor poporului român. Pregătirea este foarte dificilă, pentru că, în fiecare an, facem mai multe ședințe de instrucție foarte lungi, stricte.
Mai apoi, fiecare dintre noi dă un examen pe care unii îl trec, alții nu. Se întâmplă ca unii să nu treacă examenul ani la rând, dacă nu iau suficient de în serios instrucția care ne facem compatibili cu Armata României. Este foarte importantă participarea pentru noi, iar faptul că suntem acceptați, pentru noi, este o onoare deosebită.
Rămâne interesant cum unii dintre membrii asociației au participat de mai multe ori la Parada Militară Națională decât oricare dintre militarii Armatei române. Am ajuns și la situația în care ni s-au cerut sugestii despre cum s-ar putea îmbunătăți instrucția, așa cum o facem noi. Trebuie să știți că Arcul de Triumf produce niște anomalii acustice, mai multe ecouri din direcții diferite, astfel că devine o provocare să defilezi corect pe sub el.
Noi facem instrucția întâi pe bucăți, suntem atenți la postură, la aliniere, la cadență. Facem repetiții care vizează fiecare aspect în parte.
V-ați lovit de vreun moment dificil în timpul paradei?
Da, s-a întâmplat ca unui camarad să i se desfacă moletierul și a defilat cu el arârnând. Nu e numai hilar, să spunem, dar era și un pericol, pentru că se putea impiedica el sau alt camarad dacă ar fi călcat pe el.
Apropo de asta, nu știu dacă știți, dar în armată, în timpul Primului Război Mondial, și mai apoi în cel de-al doilea exista un cântec care se folosea în deplasările lungi de către soldații români. Se cheamă „O saracu infanteru, Cum ii pica moletieru’”. Deci până la urmă și acel eveniment s-a transformat într-o evocare a trecutului istoric, deși a fost nefericit.
Tradiția Militară are numeroase deplasări în țară. Cum diferă instrucțiile pentru fiecare dintre aceste plecări? Cum arată o instrucție clasică?
Nu avem o instrucție clasică, pentru că practic facem instrucție după șapte regulamente diferite, începând din anul 1806 până la 1947. Poate interesant pentru oameni să afle faptul că instrucția care se făcea în perioada României Socialiste, după, 1965 era cea din timpul monarhiei și anume după regulamentul din 1937. Deci în timpul regimului Ceaușescu s-a făcut instrucția din timpul Regelui Mihai I.
Avem ședințe de instrucție specifice, pentru fiecare activitate la care participăm, deoarece acestea diferă în funcție de locul unde trebuie să fim și desfășurătorul acelui eveniment. Există ceremonii, demonstrații de reconstituire istorico-militară, reconstituiri de bătălii, și atunci, pentru fiecare dintre acestea, noi ne pregătim temeinic. Ceea ce aș numi o instrucție standard este ceea ce parcurg recruții, unde învață lucruri de bază precum comenzile: la dreapta, la stânga, la stânga împrejur și pe loc repaus.
Cine este Mircea Stoica
Mircea Stoica este pasionat de istoria militară a Armatei Române și este în prezent președintele Asociației Tradiția Militară, cel mai vechi nucleu de reconstituire istorico-militară a secolelor XIX-XX din România.
La bază, Mircea Stoica este absolvent al Universității de Construcții București – secția Inginerie Mecanică, după ce, înainte să fie admis la facultate, a urmat cursurile Școlii Germane și a Liceului German.
Atunci când nu poartă uniforma Asociației Tradiția Militară, Mircea Stoica lucrează pentru domeniul aviației. În trecut, acesta a ocupat poziții precum Station Manager pentru compania Blue Air. Mai mult, Mircea Stoica a fost și primul român care a ocupat postul de station manager pentru o companie de aviaţie străină, odată cu angajarea sa în 1992 la Alitalia România.
Totodată, Mircea Stoica a mai lucrat și ca Station Supervisor, dar a mai ocupat și poziția de Corespondent de presă pentru România, între anii 1989-1992.
Câți membrii numără în prezent Asociația Tradiția Militară?
Avem 66 de membrii, dar pentru că toți sunt voluntari nu ne strângem niciodată toți. Adesea, maximul este în jur de 45, deoarece are fiecare profesia lui, nu suntem toți din Capitală sau situația familială ne impune anumite exigențe care nu ne permit participarea la toate activitățile.
Cum s-a schimbat Mircea Stoica, omul, odată cu apariția acestui nucleu istoric?
Nici nu-mi amintesc cum eram înainte. Sunt altă persoană. Adică, pentru mine a fost într-adevăr o revelație ceea ce am descoperit în istoria militară a poporului român, ceea ce am trăit alături de camarazii mei, faptul că i-am văzut cum evoluează în bine și se modifică pe drumul recrut-veteran. De asta cred că modul în care am trăit această metamorfoză m-a schimbat, aș spune eu, în bine.
Cu Asociația Tradiția Militară am învățat să am răbdare și să nu urăsc. Tot aici am mai aflat, prin participarea la ceremonii militare și religioase de la cimitire unde își dormeau somnul foști inamici, că noi trebuie să luptăm pentru pace peste aceste morminte. Trebuie să învățăm ceva din lecțiile oferite de trecut, pentru că ceea ce au încercat să obțină strămoșii noștrii nu a fost numai un teritoriu, ci și un spirit. Pacea se obține prin comunicare și prin înțelegere, nu prin ură, nu prin dispreț.
Mi-e greu să îmi imaginez cum ar fi arătat viața mea altfel, pentru că mereu am avut o dorință spre domeniul ăsta. Îmi lipsea ceva și voiam să merg în această direcție. Chiar nu știu cum ar fi arătat viața mea fără această împlinire, pentru că la aceste activități și la acest spirit au contribuit toți cei din familia mea. Amândoi copii mei au fost membrii și am văzut cum i-a schimbat participarea.
Pentru noi a fost foarte important să facem o punte între trecut și prezent, o punte între români și străini, iar acum, de când nu se mai face stagiul militar obligatoriu, chiar și o punte între civili și militari. Văd foarte mulți, mai ales tineri, care nu înțeleg fenomenul militar, care îl interpretează într-un mod eronat și din cauza asta uneori iau decizii greșite.
Credeți că tinerii au de ce să se teamă de înscrierea la Academia Militară din cauza războiului? Ce i-ați sfătui?
Nu. După părerea mea, frica este cea care produce un război. Dacă te culci pe spate și stai cu lăbuțele în sus, atunci, în mod garantat, cineva va veni și te va asupri. Este ca o invitație. Șansa de a scăpa este crescută prin pregătire, despre care îmi place să o văd precum o trusă de prim ajutor. Dacă nu ai această pregătir,e te riști.
Cu ce vă ocupați atunci când nu lucrați pentru asociație? Aveți vreo amintire plăcută din timpul școlii?
Profesia mea este de inginer. Am studiat mecanică electrică, electronică, hidraulică în facultate. Mi-am făcut stagiul de 3 ani la Constanța, între 1987 și 1989, iar apoi am lucrat în aviație. Am fost întâi supervizor și apoi director operațional, pentru diferite companii de aviație atât străine cât și românești. Locul de muncă a contribuit foarte mult la formarea mea, pentru că am învățat cum să organizez cu precizie lucrurile și să fiu atent la detalii.
Visam la o carieră militară când eram tânăr, dar am preferat să nu merg în această direcție pentru că exista riscul ca Armata României să meargă într-o direcție pe care eu o consideram, la momentul respectiv, greșită. Atunci, pe timpul lui Ceaușescu, am zis că mai bine nu fac această alegere. Când mi-am satisfăcut stagiul militar, cadrele aveau o oarecare durere pentru modul în care era tratată armata, pentru faptul că armata se ocupa de agricultură, de construcții și nu avea nici mijloacele, nici posibilitatea să meargă în direcția care era de fapt scopul ei principal.
Din școală și liceu am multe amintiri frumoase, pentru că am făcut atât școala cât și liceul german. Am dat bacalaureat inclusiv la matematică și fizică în limba germană. Țin minte cum cântam noi în Română, în fiecare zi, imnul, dar în rest trebuia să vorbim, inclusiv în pauze, limba germană. Cred că m-a ajutat mult asta, pentru că a cunoaște mai multe limbi îți luminează universul. Ai mai puține umbre, în ceea ce vezi.
Aș vrea să știu, din toate evenimentele la care ați participat, ați reușit să vă alegeți unul favorit?
Mi-e greu să aleg un anume eveniment din cauză că satisfacțiile și amintirile frumoase pe care le am sunt de mai multe feluri. E exact ca la o mâncare. Există mâncăruri excepționale care se fac după mai multe rețete. Totuși, am simțit și încă simt în fiecare an o onoare deosebită când participăm la Parada Militară Națională.
La fel m-am simțit și atunci când am format garda de onoare pentru președintele Franței, și când am participat la marșul comemorativ al bătăliei de la Cotul Donului, care se face în fiecare an în Ungaria. Este o reconstituire a celui de-al Doilea Război Mondial. În acea perioadă, armata maghiară a avut multe victime în zonă și ei de atunci comemorează pe camarazii lor căzuți la datorie printr-un marș foarte greu, lung, iarna, prin zăpadă, la care ne-au invitat.
De asemenea, special a fost și momentul în care am constituit garda de onoare la funeraliile Majestății Sale Regele Mihai I, în 15 decembrie 2016 la Palatul Elisabeta și în 16 decembrie la Curtea de Argeș.
Cu uniformele cum reușiți să vă descurcați? Majoritatea presupun că sunt piese originale, care se găsesc cu greu.
Da, multe sunt piese originale, practic, numai unele din piele și majoritatea celor textile sunt replici. Dar aici trebuie spus că exista o anumită opinie în societate despre uniformele românești. Noi am studiat arhivele și am descoperit că în filmele istorice românești existau foarte multe erori uniformologice, de echipament, de accesorii, de armament și de instrucție.
Uniformele sunt greu de obținut, mai ales că ele costă mult, pentru că se face câte o uniformă, câte două, nu facem 100. Nu este o producție în serie, materialele sunt foarte greu de găsit pentru că nu se mai utilizează acum nici acel material, nici acea textură, nici acea culoare și de multe ori cumpărăm mai mult material decât ne trebuie, trebuie să-l vopsim, să-l modificăm, să-l întoarcem. E o activitate destul de dificilă, bineînțeles, iar noi încercăm să procurăm din târguri toate vestigiile posibile și atunci când le purtăm, le purtăm cu mare grijă și le întreținem pentru că le respectăm ca atare. Nu sunt niște accesorii de film pentru noi, ci sunt niște obiecte de muzeu.
Uniforma dumneavoastră preferată care este?
Greu de zis, adică am foarte multe uniforme, pentru că am pentru fiecare epocă istorică, mai ales pentru cele mai moderne. Am mai multe uniforme, adică mai multe forțe terestre, marină, aviație și așa mai departe. Greu de zis care îmi place cel mai mult, pentru că, fie pentru fiecare, am o rezonanță sufletească deosebită. Îmi place cea de aviație pentru că lucrez în domeniu, cea de parașutist militar pentru că am brevet de parașutist militar, dar cu siguranță rezonez și cu cea de grăniceri în care defilez de 1 decembrie.
Ați schimba ceva la modul în care a evoluat Asociația Tradiția Militară? Cum au decurs ultimii cinci ani?
A evoluat mult mai greu la început, pentru că noi la început, când apăream în uniforme istorice, publicul nici nu știa ce vede. Am ajuns să facem demonstrații, am văzut care sunt întrebările publicului, care sunt aspectele mai puțin cunoscute. Atunci noi ne-am asumat misiunea de a umple aceste goluri în cultura istorică militară a românilor.
Noi am învățat și din greșeli, adică am văzut ce are efect pozitiv, ce are efect negativ. Am văzut și camarazi care după o perioadă de avânt nu s-au adaptat așa de bine, nu le-a plăcut viața militară. Faptul că acuma nu mai există serviciu militar obligatoriu induce foarte multe păreri eronate despre ce înseamnă și cum trebuie să fie viața militară.
Noi am învățat și am luat măsuri așa încât conflictele în interiorul asociației să fie cât mai mici, certurile cu cei din afară să fie cât mai mici, adică am găsit căi și mijloace de a evita problemele inutile.
Dacă ați putea extinde patrimoniul asociației, în ce direcție ați alege să vă dezvoltați?
Există și uniforme pe care nu le-am realizat încă, deci am putea să ne mai lărgim spectru. Aș merge și pe replici de instalații, vehicule, adică să facem replici după tunuri, după mitraliere, după armament greu. Eventual aș face o zonă dedicată acestei activități, unde să facem și festivaluri internaționale de reconstituire, unde să putem să facem atât ceremonii, cât și instrucție, reconstituiri de bătălii, unde să fie locuri special amenajate pentru public, așa încât să aibă o vedere cât mai clar asupra a ceea ce se arată.
Noi, de exemplu, am fost în străinătate, am fost în Anglia la un festival de genul acesta de reconstituire istorică militară și am văzut cum se poate proceda pentru a avea succes la public.
Aveți un loc preferat în Capitală?
E o provocare, pentru că sunt mai multe. Nicăieri nu e așa bine ca acasă, dacă ai o familie în care coloana verticală este iubirea. Îmi place, de exemplu, Grădina Botanică, pentru că am copilărit acolo, am jucat fotbal și acolo am și amintirea primei relații cu o fată. Ne-am plimbat în Grădina Botanică.
Mă mai regăsesc și la Palatul Parlamentului, pentru că la finalul stagiului militar, în 1986, fiind deja inginer, am fost trimis de la unitatea de vânători de munte unde eram să lucrez la Casa Poporului, unde am evoluat mult, din punct de vedere profesional. Am lucrat în principal la macaralele-turn.
Dacă ați putea schimba ceva la zona în care locuiți, ce-ați modifica?
În primul rând aș îngropa toate cablurile. Imaginea pe care o dau cablurile, destul de haotic întinse, cu colaci pe stâlpi, este neplăcută. De asemenea, de multe ori nu sunt trotoare sau sunt prea strâmte ori cu gropi, cu întreruperi, cu borduri sparte. Aș mai face și căile de rulare mai accesibile pentru mașini.
