Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 2 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Klaus Iohannis | Piețele se redeschid la sfârșitul acestei săptămâni

260

Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat în urmă cu câteva minute, că piețele care funcționează în spații închise se vor redeschide de sâmbătă, 5 decembrie. Anunțul a fost făcut în discursul susținut la ceremonia de inaugurare a tronsonului de autostradă A7 – varianta ocolitoare a municipiului Bacău.

Facem parte dintre țările unde se constată o reducere (n.r. a numărului de cazuri Covid). Am discutat cu experții, cu specialiștii, și am decis ca de la sfărșitul acestei săptămâni să redeschidem piețele. Este cu siguranță o veste bună și pentru producătorii care vor să vândă în ele dar și pentru românii care vor să-și facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă.“, a declarat Klaus Iohannis.

Vânzarea în piețele închide din toată țara a fost interzisă pe 9 noiembrie, ca parte din strategia de luptă împotriva Covid. Decizia Guvernului de a închide piețele a stârnit proteste în aproape toată țara.

Sursa FOTO Facebook Guvernul României

Autor

pe același subiect

Zeci de deținători de animale din Sectorul 5 au fost somați să își sterilizeze și microcipeze câinii
ArticoleDiverseȘtiri

Zeci de deținători de animale din Sectorul 5 au fost somați să își sterilizeze și microcipeze câinii

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București a continuat, în această...

parchet montat corect
ArticoleDiverseȘtiri

Parchet montat corect, casă fără griji: detaliile care fac diferența (P)

Parchetul schimbă rapid atmosfera unei încăperi, însă rezultatul nu depinde numai de...

Accesul cu vehicule motorizate, interzis în parcurile din Sectorul 2. Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea. FOTO: PS2
ArticoleDiverseȘtiri

Accesul cu vehicule motorizate, interzis în parcurile din Sectorul 2. Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea

Primăria Sectorului 2 reamintește cetățenilor că accesul cu vehicule motorizate este interzis...