Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a dat drumul luni la căldură în apartamente. Pornirea sistemului se face conform graficului, dar gradual.
Procesul este anevoios, având în vedere dimensiunea rețelei și numărul mare de asociații de proprietari care nu și-au deschis circuitele interioare. Asta înseamnă că mulți bucureșteni vor avea parte de frig în locuințe, în ciuda anunțului companiei.
Pentru a asigura o distribuție „optimă” a căldurii, CMTEB a cerut creșterea debitului și a sarcinii termice la cele două centrale ELCEN aflate în funcțiune. De asemenea, toți producătorii de energie termică au primit solicitarea de a porni centralele.
Compania a menționat că vor fi efectuate manevre de echilibrare hidraulică pentru a optimiza distribuția căldurii. Aceste operațiuni vor duce la disfuncționalități temporare în mai multe zone.
S-a dat drumul la căldură. Zonele unde bucureștenii vor sta în frig
Următoarele zone au fost deja anunțate ca fiind predispuse la întreruperi și probleme, chiar dacă S-a dat drumul la căldură:
- Sector 1: Piața Gării, Cuza, Piața Victoriei, Zona Aviației
- Sector 2: Doamna Ghica, Vulcanei, Lacul Tei, Oteșani, Mașina de Pâine
- Sector 3: Mircea Vodă, Moșilor, Călărași, Labirint
- Sector 4: Luică, Reșița, Giurgiului
- Sector 5: Dumbrava Nouă, Calea Rahovei, Alexandria
- Sector 6: Constructorilor, Splaiul Independenței, Calea Giulești
În fața acestei situații, CMTEB a precizat că echipele sale monitorizează situația și intervin pentru a remedia dezechilibrele. Compania oferă asistență asociațiilor de proprietari care au nevoie de ajutor pentru a-și deschide circuitele.
Pentru a semnala problemele sau pentru a cere informații, clienții pot apela numerele de telefon 031.9442 sau 0800.820.002, sau pot folosi aplicația Termoalert, mai transmite compania.