Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 2 October 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Cum motivează PMB scumpirea de trei ori a lucrărilor de modernizare a Căii Griviței

5
Proiect lucrări modernizare la Calea Griviței
De ce au a fost scumpit de 3 ori proiectul de modernizare a Căii Griviței

Primăria Municipiului București a explicat de ce a fost nevoie de scumpirea de trei ori a lucrărilor de modernizare a Căii Griviței. Investiția a ajuns să coste peste 90 de milioane de lei.

Proiectul care vizează modernizarea Căii Griviței a ajuns din nou pe masa Consiliului General la nouă ani de când a fost aprobat prima dată. În ședința CGMB de marți, 30 septembrie, a fost votat cu 42 de voturi „pentru”, astfel că a trecut mai departe.

Discuțiile despre modernizare a Căii Griviței au început în 2016

Buletin de București a scris că aceasta a fost a treia oară când s-a discutat despre proiect în cadrul CGMB. Prima dată, a fost aprobat în 2016, însă nu a fost niciodată implementat. Atunci, ar fi trebuit să coste aproximativ 30 de milioane de lei. Ulterior, în 2022, a fost din nou discutat în Consiliu, iar valoarea investiției a fost de aproximativ 47 milioane de lei.

Este vorba despre proiectul „Reconfigurare Calea Griviței între Gara de Nord și Calea Victoriei”, pentru care a fost nevoie de actualizarea indicatorilor tehnico-economice, în contextul schimbărilor legislative în legătură cu documentațiile tehnico-economice.

Acum, investiția a ajuns la o valoare de 92,2 milioane de lei cu TVA. Potrivit Primăriei Municipiului București, actualizarea a fost necesară și pe fondul creșterii considerabile, în ultimii ani, a prețurilor materialelor de construcții.

„Un pas important pentru revitalizarea unei artere istorice din Capitală – Calea Griviței – Consiliul General al Municipiului București a aprobat actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ‘Reconfigurare Calea Griviței între Gara de Nord și Calea Victoriei’, parte a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană pentru centrul Bucureștiului, pentru care Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 1 vor colabora.”, se arată în postarea Primăriei Municipiului București.

CITEȘTE ȘI: Scumpiri „pe hârtie” pentru modernizarea Căii Griviței. Costurile s-au triplat față de 2016

Ce porțiuni vor fi reabilitate

Traseul care va fi reabilitat include două segmente. Primul este între Piața Gării de Nord și strada Buzești. Al doilea segment este situat între strada Buzești și Calea Victoriei, oferind o conexiune rapidă spre Piața Romană, prin Bulevardul Dacia.

„Modernizarea va include reabilitarea trotuarelor, amenajarea spațiilor verzi, mobilier urban, lucrări de instalații și rețele tehnico-edilitare.”, mai precizează postarea.

Prin această reconfigurare, se aduce „un plus de accesibilitate, va spori atractivitatea turistică și va deschide noi oportunități de investiții”.

De asemenea, pietonii, bicicliștii și turiștii se vor bucura de mai multă accesibilitate și siguranță, iar strada va deveni mai atractivă pentru aceștia, „sprijinind totodată dezvoltarea comerțului și a activităților educaționale din zonă”, după cum se mai menționează în postarea PMB.

CITEȘTE ȘI: 85 de milioane de euro pentru un kilometru de metrou pe M4, între Străulești şi Mogoșoaia. Proiectul a fost aprobat de PS1

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

marcajul galben din Piața Victoriei
ArticoleȘtiriTransport

Nu intrați pe marcajul galben din Piața Victoriei. Ce amenzi riscați

Marcajul galben din Piața Victoriei, reintrodus de Primăria București, poate aduce amenzi...

Autobuzele turistice din București
ArticoleEvenimentȘtiri

Autobuzele turistice din București își suspendă activitatea. Au circulat doar o lună

Autobuzele turistice din București își suspendă activitatea, din cauza condițiilor meteo nefavorabile....

TERMOFICARE | Lucrări la rețeaua primară din Sectorul 2. 400 de blocuri nu au apă caldă până pe 4 octombrie. FOTO: Termoenergetica
ArticoleMainTermoficare

TERMOFICARE | Lucrări de urgență la rețeaua primară din Sectorul 2. 400 de blocuri nu au apă caldă până pe 4 octombrie

Termoenergetica efectuează lucrări la rețeaua primară, de remediere a unei avarii, pe...