Peste 1200 de oameni au semnat deja o petiție prin care cer deschiderea urgentă a traficului în zona 1 Mai – Pod Constanta – Calea Grivitei – Bd. Ion Mihalache, închis de un an, de când au început lucrările la șantierul pentru metroul M6.
Circulația de pe cele trei bulevarde a fost deviată pe străduțele unui cartier de case vechi, iar proprietarii acestora au făcut numeroase demersuri pentru a schimba situația, acuzând faptul că numărul mare de vehicule, inclusiv de tonaj greu, care trec pe acolo le distrug efectiv locuințețe.
Traficul a fost deviat în urmă cu un an, ca să facă loc pentru șantierul pentru metroul M6
Deși devierea traficului a fost aprobată doar până în decembrie 2024, locuitorii din zonă acuză că circulația nu a fost reluată nici până în prezent, iar Metrorex nu le spune când vor mai dura restricțiile.

„Din data de 24 august 2024, traficul rutier este complet restricționat în intersecția Calea Grivitei – Bd. Ion Mihalache, pentru executarea lucrărilor la Magistrala de metrou M6 de la Stația 1 Mai.
Pentru ocolirea acestui șantier, Comisia Tehnica de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, Brigada Rutera și Administrația Străzilor București au avizat o deviere a traficului temporară, inițial până la data 15 noiembrie 2024, fiind ulterior prelungită până la 30 decembrie 2024.
Nici până în prezent, Metrorex NU a emis nicio informare referitoare la durata acestor restricții de trafic, alegând astfel să ignore comunitățile afectate din cartierele 1 Mai, Bucureștii Noi, Pajura, Chitila, Dămăroaia și din comunele adiacente și să încalce cu buna-știință și cu susținerea autorităților publice, drepturile fundamentale ale acestora și ale locuitorilor străzilor incluse în traseul devierii, Str. Carpați – Mircești – Caransebeș și Str. Clăbucet – Aviator Popișteanu – Soveja”, se arată într-o petiție postată în cadrul comunității Declic.
CITEȘTE ȘI: Amenzi de 2.000 de euro de la Rutieră, pentru constructorul care lucrează pe şantierul M6
La șantierul pentru metroul M6 s-a adăugat cel pentru tramvaiul de pe Expoziției
Petiționarii acuză Primăria Municipiului București, Brigada Rutieră București și Administrația Străzilor București că au avizat aceasta deviere pur și simplu „din pix”, fară a avea la bază o analiză a volumului de trafic care urma a fi preluat de pe marile artere din zonă (Bucureștii Noi, Sos. Chitila) și strangulat pe o stradă îngustă dintr-un cartier de case construite în 1930, aflate deja într-o stare avansată de degradare.
„Ca și când toate acestea nu ar fi fost de ajuns, din aprilie 2025 au început și lucrările de modernizare a liniilor de tramvai pe Bd. Expoziției, Aviator Popișteanu și străzile adiacente, care au adus noi restricții de trafic și nervi întinși la maxim pentru toți cei care tranzitează sau locuiesc în aceasta parte a sectorului 1.
Tot acest calvar, deși a fost deja proiectat și avizat un nou traseu de deviere care deschide parțial traficul prin șantierul din Calea Grivitei încă din martie 2025 (Avizul nr. 42789 din 27.03.2025), care întârzie însă să fie pus în executare, fară nicio explicație din partea autorităților.
De ce este important?
În prezent, traficul pe aceste devieri se desfășoară în condiții de neimaginat pentru o capitală europeană, spre disperarea locuitorilor care își văd casele degradându-se pe zi ce trece din cauza vibrațiilor puternice generate de traficul de autostradă și de starea dezastruoasă a carosabilului, cât și spre frustrarea crescândă a șoferilor și călătorilor nevoiți să petreacă timpi uriași pentru a trazita zona”, menționează petiția adresată. celor trei instituții menționate.
Autorii petiției acuză și lipsa de asumare de răspundere, pe care o consideră o „încălcarea dreptului nostru la o bună administrare, garantat de Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Art. 41).
Este inacceptabil să fim astfel ignorați, tratați cu dispreț și dezinteres de către autoritățile publice și de către Metrorex, fară macar să ni se ofere un orizont de timp!
Înțelegem necesitatea acestei magistrale, însă NU cu încălcarea drepturilor prevăzute prin Carta Drepturilor Fundamentale a UE și NU cu respect 0 pentru contribuabili!
Solicitam Primăriei Municipiului București și Metrorex să deșchidă traficul prin organizarea de șantier din Calea Grivitei, conform noului Aviz 42789/27.03.2025”, cer locuitorii în petiția care poate fi semnată aici.
Calvarul cetățenilor din zona șantierului
Buletin de București a scris pe larg despre problemele cu care se confruntă locuitorii din zona 1 Mai – Pod Constanta – Calea Grivitei – Bd. Ion Mihalache, de când a început șantierul pentru metroul M6.
Unele case s-au crăpat deja, asfaltul de pe străzi, care nu a fost gândit pentru o afluență atât de mare de autovehicule, inclusiv de mare tonaj, a început să se strice, poluarea aerului și poluarea fonică sunt la cote insuportabile, acuză cetățenii, care declară că au ajuns la finalul răbdării.
Trei dintre locuitorii de pe străzile Carpați, Mircești și Caransebeș, cele mai afectate de devierea traficului, pentru a face loc șantierului pentru magistrala M6 de metrou, au venit în ședința Consiliului Local al Sectorului 1 din 12 decembrie și au declarat că, deși au apelat la toate autoritățile din București, până acum problema lor a fost ignorată.
În martie anul acesta, locuitorii de pe Strada Mirceşti, ale căror case sunt fisurate din cauza lucrărilor de la magistrala M6 de metrou, anunțat că se vor îndrepta în instanţă împotriva deciziei ca traficul din zona șantierului să fie deviat prin cartierul de case vechi.
„Eu am un copil de şase ani pe care trebuie să îl duc la şcoală pe aceste trotuare care nu au 2 metri lăţime, care merg pe o stradă pe care se circulă cu viteze între 60-80 kilometri la oră, când nu există ambuteiaje. Dumneavoastră v-aţi duce copilul de mână pe aceste trotuare”, declara o persoană care locuiește pe Strada Mircești.